- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Criza facturilor

Căldura îi va frige la buzunare pe români în această iarnă. Sfaturi pentru a reduce facturile

11 Oct, 09:49 • Andrei Alina
Milioane de români riscă să plătească facturi uriașe sau să stea în frig la iarnă. Preţurile la curent şi gaze au explodat faţă de iarna trecută, iar mulţi români nu-şi vor mai permite să plătească. Se va ajunge astfel ori la datorii uriaşe la întreţinere, respectiv furnizorii de gaze şi curent electric, ori vor sta în frig pentru a face economie.
Căldura îi va frige la buzunare pe români în această iarnă. Sfaturi pentru a reduce facturile

Locuinţele din municipiul Râmnicu Vâlcea, racordate la sistemul centralizat de încălzire, vor primi căldură începând de astăzi. S-a luat aceasta decizie pentru că deja temperaturile au scăzut foarte mult, iar pe parcursul mai multor nopţi s-au înregistrat temperaturi sub pragul de 10 grade Celsius. Totodată, autoritățile i-au informat pe cetățeni că în cazul în care vor să facă economie la iarnă și să primescă facturi mai mici, au posibilitatea să oprească robinetul montat pe contoare.

Probleme legate de încălzire vor fi în mai multe oraşe. Preţul majorat al gigacaloriei îi va determina pe mulţi să facă economie şi să pune o haină în plus sau o plapumă.

De exemplu, la Piteşti preţul energiei termice furnizată piteştenilor racordaţi la sistemul centralizat de termoficare a fost majorat, de la 1 octombrie, de la 339 lei/Gcal la 433,79 lei/Gcal ca urmare creşterii galopante a preţurilor gazelor şi energiei electrice. Astfel, tariful fără TVA este de 433,79 lei/Gcal în perioada noiembrie 2022 – martie 2023, preţul de vânzare în restul anului fiind de 416,21 lei/Gcal.

Citeşte şi: Primul oraș din România care anunță că iarna aceasta ar putea rămâne complet fără căldură

Cât va costa întreţinerea la bloc în Bucureşti la iarnă

Costurile pentru întreţinere la bloc Bucureşti în iarna 2022-2023 vor fi mult mai mari faţă de anul trecut. Bucureştenii racordați la sistemul centralizat vor plăti 330 de lei, fără TVA, pe gigacalorie. Sezonul rece care urmează este primul în care bucureștenii vor plăti prețul majorat al energiei termice, potrivit Economica.net.

Costurile la iarnă vor fi mai mari şi pentru că în Bucureşti sunt încă multe imobile neizolate termic. Locatarii blocurilor neizolate vor plăti facturi uriaşe la întreţinere, dar şi la curent, dacă vor alege să se încălzească cu aeroterme sau calorifere electrice.

„Să verifice dacă garniturile care închid sunt deteriorate sau nu, să le schimbe. Pentru cei cu case, verificarea termoizolației și mai ales la partea superioară a clădirii, gen poduri, mansarde, deoarece pe acolo sunt pierderi de căldura. Și împreună cu tâmplăria și ușile de la intrare”, este sfatul lui Cătălin Chirvasă, potrivit stirileprotv.ro.

Citeşte şi: Un spital din România a primit o factură istorică la energie: 800.000 de lei! Instituțiile nu mai fac față plăților

Mai mult, cei care vor să reducă consumul de gaz la iarnă, respectiv să primească facturi mai mici au la îndemână „Valul renovării”, program finantat din fondurile alocate prin Planul National de Redresare si Rezilienta.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă în weekend
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă ...
Parlamentul reia dezbaterile pe bugetul de stat 2026, cu vot final programat astăzi
Parlamentul reia dezbaterile pe bugetul de stat 2026, cu vot final programat astăzi
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși un acord era posibil
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși ...
Bolojan: „Cea mai gravă greșeală ar fi să ne relaxăm acum”
Bolojan: „Cea mai gravă greșeală ar fi să ne relaxăm acum”