Știri interne

Când se schimbă banii în țara noastră? Ce spune ministrul de Finanțe, Marcel Boloş, despre trecerea de la leu la euro

04 Sep, 19:29 • Preda Silvia
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, că România trebuie să îndeplinească criterii de convergenţă foarte clare pentru aderarea la moneda euro, iar unul dintre acestea este cel legat de convergenţa privind sustenabilitatea finanţelor publice.
Când se schimbă banii în țara noastră? Ce spune ministrul de Finanțe, Marcel Boloş, despre trecerea de la leu la euro

Să avem răbdare să ne implementăm investițiile, a declarat ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, întrebat când consideră că țara noastră va adera la moneda euro.

„Sunt criterii de convergenţă foarte clare pe care le stabileşte regulamentul Comisiei Europene şi unul dintre acestea este cel legat de convergenţa privind sustenabilitatea finanţelor publice ale României. Aici va trebui să avem o abordare echilibrată, pentru că suntem şi în perioada în care ne dezvoltăm, în perioada în care implementăm proiectele de investiţii şi atunci nu cred că modelul Bulgariei, în care, să zicem, au îndeplinit criteriile de convergenţă prevăzute de regulamentul Comisiei Europene, cu excepţia celui privitor la inflaţie, dar cu impact asupra investiţiilor, a fost modelul cel mai adecvat.

Am spus – şi repet – anii 2025, 2026, 2027 sunt ani foarte grei pentru România, având un buget de investiţii care merge până la 8% din PIB”, a precizat Marcel Boloş.

Ministrul este de părere că trebuie găsit un echilibru în ceea ce priveşte implementarea investiţiilor şi spijinirea mediului de afaceri, pentru a îmbunătăţi poziţia competiţională a României pe piaţa europeană.

„Aici va trebui să găsim echilibrul necesar, pe de o parte să ne implementăm investiţiile, pe de altă parte să sprijinim mediul de afaceri cu tot ce putem pentru a ne îmbunătăţi poziţia competiţională a României pe piaţa europeană.

Acesta este un obiectiv de ţară extrem de important: să nu avem sub nicio formă măsuri care să fie în dezavantajul mediului de afaceri”, a transmis ministrul Finanţelor.

Citește și: Marcel Boloș face anunțul așteptat de toți pensionarii: ”Cele 11,6 miliarde lei pentru asigurarea plății tuturor pensiilor calculate și majorate vor ajunge astăzi în conturile Casei de Pensii”

România nu îndeplinește condițiile pentru adoptarea monedei euro

România trebuie să îndeplinească criterii de convergenţă foarte clare pentru aderarea la moneda euro, spune Marcel Boloș
România trebuie să îndeplinească criterii de convergenţă foarte clare pentru aderarea la moneda euro, spune Marcel Boloș

Potrivit ministrului, nu este uşor să combaţi evaziunea fiscală sau să restructurezi sistemul de cheltuieli publice, însă astfel de proiecte pot fi în beneficiul României.

„Am început procesul de digitalizare, a fost o etapă grea pentru mediul de afaceri, fiindcă este vorba de obişnuinţa cu modelele pe care noi le-am implementat. Chiar îmi cer scuze pentru acest disconfort pe care l-am creat, dar trebuie să înţelegem cu toţii că este forma prin care împreună, în parteneriat cu mediul de afaceri, putem să progresăm şi să avem un sistem fiscal modern şi sustenabil.

Este un obiectiv de ţară al României la care trebuie să fim foarte atenţi, pentru că nu este uşor să faci consolidare fiscal-bugetară. Nu este uşor să implementezi proiecte de digitalizare, nu este uşor să combaţi evaziunea fiscală, nu este uşor să restructurezi sistemul de cheltuieli publice. Toate acestea necesită înţelegere din partea celor cărora li se adresează măsurile şi (…) şi astfel de proiecte pot să fie în beneficiul României”, a mai spus el.

Întrebat de jurnalişti care este anul în care consideră că România va adera la moneda euro, Marcel Boloş a spus:„Trebuie să avem răbdare să ne implementăm investiţiile în anii aceştia grei, 2025, 2026, 2027, şi apoi ajustarea fiscal-bugetară devine mai uşoară”.

Vezi și: Românii cu taxe neplătite află dacă vor mai putea să-și vândă locuințele. Marcel Boloș: „Intenția noastră este să intre în vigoare cât mai curând”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski