Cariere

Cât a muncit Sebastian Dobrincu pentru visul lui și cum a ajuns la succes. „Am făcut mulți bani din aplicații pentru iPhone”

24 Jul, 10:00 • Amarie Giorgiana
Sebastian Dobrincu, în vârstă de 25 de ani, este unul dintre cei mai tineri antreprenori din România. El a început să lucreze de la o vârstă fragedă pentru visul lui, iar acum se bucură de un succes colosal.
Cât a muncit Sebastian Dobrincu pentru visul lui și cum a ajuns la succes. Am făcut mulți bani din aplicații pentru iPhone

Sebastian Dobrincu, în vârstă de 25 de ani, este unul dintre cei mai apreciați antreprenori din țara noastră. Cu toate că se bucură de un succes major în prezent, drumul spre reușită nu a fost unul ușor. Sebastian a început să muncească de la o vârstă fragedă pentru a-și clădi cariera pas cu pas. A început să câștige primii bani de la doar 11 ani, iar când a împlinit vârsta de 14 ani, tânărul își modifica CNP-ul pentru a putea lucra, asta ajutându-l să crească treptat în domeniul afacerilor, de care era pasionat încă de mic copil, potrivit România TV. În timp ce alți copii de vârsta lui alegeau să își petreacă timpul liber jucându-se sau dorindu-și jucării, el făcea o investiție majoră: un iPhone. Cu ajutorul smartphone-ului, tânărul a început să creeze aplicații mobile.

„Prima investiție pe care am făcut-o a fost un iPhone. Eram ultra pasionat de aplicații de mobil. Mi se părea wow, dintr-odată ce e pe ecranul calculatorului, pot să am și în mână, pe telefon? Și mi l-am cumparat ca să încep eu să dezvolt aplicații. Am făcut mulți bani din aplicații pentru iPhone”, a spus tânărul antreprenor în podcastul „Acasă la Măruță„.

Cum a arătat drumul lui Sebastian Dobrincu spre succes

După ce a muncit ani la rând pentru visurile lui, astăzi, Sebastian Dobrincu se bucură de un succes real, având afaceri de milioane. A ales să se dezvolte în Statele Unite ale Americii, acolo unde a locuit pentru o perioadă, dar înainte de asta, a muncit din greu pentru a ajunge sus și a reușit să se facă remarcat. Când avea doar 15 ani, o companie germană l-a contactat pentru a dezvolta o aplicație pe mobil.

Citește și: Ștefan Mandachi, sfaturi pentru cei care vor să înceapă o afacere: Astăzi poți învăța fără probleme să fii antreprenor. Acum 30 de ani șpaga era legea

„La 14-15 ani, mă contactează un start-up german care avea echipa de development în Romania. Că sunt interesați de un software developer, pe care să-l angajeze să le facă aplicația asta de mobil.

Eu zic bine, perfect, făcusem multe proiecte până-n punctul ăla, aveam deja clienți în toată lumea. Surpriza a fost că ei au vrut să ne vedem, să vadă toată echipa, să discutăm contractele.

Eu făceam doar online joburile astea, cu companii din Germania, Australia, de pe tot mapamondul, dar niciodată să mă văd cu ei fizic. Zic, cum fac? Că trebuie să mă văd cu ei.

Mi-am luat ochelari cu ramă transparentă, în mintea mea credeam că o să par mai matur, mi-am pus un sacou de la banchetul de clasa a opta. Se vedea că sunt copil, oricât aș fi vrut să maschez asta”, a spus Sebastian Dobrincu în podcastul lui Cătălin Măruță.

Citește și: Tinerii români s-au săturat să fie angajați și vor să devină antreprenori. Uite cum ai putea câștiga 1000 de euro: „Exclus angajarea”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski