Știri interne

Ce pensii uriașe vor pierde judecătorii de la CCR! Unii primesc chiar două pensii speciale

29 Jun, 08:34 • Constantin Cristina
Legea privind eliminarea pensiilor speciale a trecut ieri de Senat și urmează să meargă în Camera Deputaților pentru votul final. Iată ce pensii vor pierde magistrații de la CCR în urma adoptării legii
Ce pensii uriașe vor pierde judecătorii de la CCR! Unii primesc chiar două pensii speciale

Judecătorii își plâng de milă, după ce legea privind eliminarea pensiilor speciale se concretizează pe zi ce trece. Noua lege a trecut ieri, 28 iunie, de votul din Senat, iar acum merge pentru votul final în Camera Deputaților, a informat ziare.com.

Citește și: Răsturnare de situație. Numărul beneficiarilor de pensii speciale este într-o continuă creștere. Cea mai mare pensie atinge o valoare uriașă

Există șanse ca legea să fie atacată la Curtea Constituțională (CCR), unde jumătate din magistrați se bucură de beneficiile legii inițiale. Plenul Senatului a votat a adoptat cu 91 de voturi „pentru”, 19 împotrivă şi o abținere Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Ce pensii uriașe vor pierde judecătorii de la CCR! Unii primesc chiar două pensii speciale

Adoptarea acestei legi este destul de importantă în ceea ce privește îndeplinirea jaloanelor din PNRR. Mai mult, Marcel Ciolacu a insistat pe urgentarea acestui proces de eliminarea a pensiilor speciale.

Marian Enache, președintele CCR, profită la maxim de pensiile speciale pe care le primește. Se bucură nu doar de o pensie, ci de două pensii speciale, una în calitate de președinte CCR și una pentru că a fost parlamentar. Așa că, în urmă cu un an, Enache a primit o pensie de 438.965 lei, adică lunar primește 36.500 lei. De asemenea, pe lângă pensie, acesta a mai primit și un salariu de judecător în valoare de 31.220 lei.

pensii speciale
pensii speciale

Următoarea persoană care se află pe această listă a beneficiarilor cu pensii speciale uriașe este Livia Stanciu, fostă șefă ÎCCJ, care, în prezent este judecător CCR de 7 ani de zile. Potrivit declarației de avere, Stanciu încasează o pensie specială de 461.880 lei și mai are de primit restanțele salariale de la ÎCCJ, mai exact 4.385 lei. Se adaugă și salariul de judecător CCR în valoare de 372.323 lei.

Attila Varga este al treilea judecător CCR de pe listă și primește o pensie de 420.000 lei, la care se adaugă un salariu de 290.000, plus peste 48.000 de lei pentru cursurile ținute la Universitatea Sapientia Cluj.

Cristian Deliorga a primit în 2022 o pensie de 377.304 lei, iar pe lângă pensie a mai încasat și un salariu de la CCR de aproape 284.000 lei. Lui Deliorga i se adaugă alți 41.000 lei din restanțele salariale de la instanța la care a activat.

Ultimul judecător, dar nu cel din urmă este o fostă consilieră prezidențială, Mihaela Ciochină. Conform declarației de avere, aceasta se mândrește cu o pensie de 120.000 lei, la care se adaugă salariul de magistrat de la CCR în valoare de 157.372 lei, precum și 107.319 lei de la Administrația Prezidențială unde a lucrat până la ajungă la CCR.

În 2018, majoritatea PSD-ALDE-UDMR, controlată de Liviu Dragnea, a adoptat un proiect de lege care stabilea pensie specială şi pentru magistraţii CCR. Practic, legea dubla decizia din speţa Pivniceru.

„Judecătorii Curţii Constituţionale cu o vechime în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior de cel puţin 25 de ani, indiferent de vârstă şi de data pensionării, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute. Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea menţionată, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a o putea depăşi”, arată legea.

Alte articole: Pensii speciale 2023! Marcel Boloș clarifică problema pentru toți românii. „Nu s-a pus problema ratării jalonului PNRR”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski