- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Moțiunea de cenzură ”România nu este de vânzare” va fi prezentată luni în parlament. Votul, în 15 decembrie

08 Dec, 10:05 • Stefan Simion
Moțiunea de cenzură ”România nu este de vânzare - fără progresişti la guvernare”, contra guvernului condus de Ilie Bolojan, va fi prezentată luni în plenul reunit al parlamentului, urmând să fie supusă la vot săptămâna viitoare, în 15 decembrie.
Moțiunea de cenzură ”România nu este de vânzare” va fi prezentată luni în parlament. Votul, în 15 decembrie

Opoziția mai forțează o dată căderea guvernului Bolojan, prin moțiunea de cenzură ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”. Textul acesteia va fi prezentat luni în plenul parlamentului, iar votul va fi dat săptămâna viitoare, în 15 decembrie.

Moțiunea este inițiată de Grupul parlamentar PACE – Întâi România şi susţinută de AUR.

În 5 decembrie, după depunerea moțiunii de cenzură, chestorul Senatului Ninel Peia (PACE – Întâi România) i-a îndemnat pe parlamentarii PSD să susţină inițiativa, ”pentru a scăpa de progresişti”.

Ninel Peia a mai spus că i-a făcut cadou moţiunea de cenzură preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu, de ziua lui de naştere, notează tvrinfo.

Citește și Ciprian Ciucu, victorie categorică în Capitală. A câștigat 5 din 6 sectoare și devine noul primar general

Sorin Grindeanu a spus însă că parlamentarii PSD nu vor vota moțiunea de cenzură. Întrebat de jurnaliști dacă parlamentarii social-democrați vor vota moțiunea de cenzură, Grindeanu a precizat că 5.000 de lideri PSD au votat în vară intrarea la guvernare și că nu s-a schimbat nimic de la acel moment.

Grupul parlamentar PACE – Întâi România a iniţiat moţiunea prin care critică guvernul Bolojan pentru că ”a demonstrat incapacitatea de a gestiona finanţele, sănătatea, educaţia, protecţia socială, justiţia şi administraţia publică – toate domeniile vitale care definesc viaţa unui popor liber şi demn”.

Potrivit lui Peia, textul moțiunii de cenzură a fost scris în colaborare cu liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, și cu secretarul Senatului Laurențiu Plăeșu, tot de la AUR.

Senatorul Clement Sava a declarat că demersul ”vizează USR și toți progresiștii care s-au aflat la guvernare”.

Moțiunea a fost semnată și de deputatul social-democrat Victor Ponta

”Este vorba despre o inițiativă a peste 22 de parlamentari care înțeleg pericolul la adresa României reprezentat de acapararea Statului (Externe, Apărare, Economie, Mediu, Radioul Public, companiile la care Statul este acționar) de către gruparea numită USR – o grupare controlată și dirijată de forțe externe și care acționează împotriva interesului național”, a anunțat, în 3 decembrie, Victor Ponta.

În 14 iulie, prima încercare de demitere a guvernului Bolojan a avut un eșec previzibil. Pentru ca moţiunea de cenzură depusă atunci să fie adoptată erau necesare 233 de voturi ”pentru”. Moțiunea a picat, însă, cu doar 134 de voturi favorabile și patru împotrivă. Restul de până la 398 de parlamentari prezenți în plen s-au abținut.

(sursa foto: Inquam Photos)

Citește și Nicușor Dan face, luni și marți, prima vizită oficială în Franța. Întâlniri cu Emmanuel Macron și diaspora

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Viktor Orban crede că aderarea Ucrainei la UE ar putea declanșa un război cu Rusia
Viktor Orban crede că aderarea Ucrainei la UE ar putea declanșa un război cu Rusia
Fritz, după scorul catastrofal obținut de Drulă la alegeri: ”Am pierdut o bătălie, puteam mai mult” / ”Nu ieșim din politică și de la guvernare”
Fritz, după scorul catastrofal obținut de Drulă la alegeri: ”Am pierdut o bătălie, puteam mai ...
Bursa revine pe creștere. Investitorii își recapătă optimismul pe fondul semnalelor economice favorabile
Bursa revine pe creștere. Investitorii își recapătă optimismul pe fondul semnalelor economice favorabile
Iarna facturilor uriașe. Cât costă încălzirea locuințelor în 2025 și care sunt opțiunile cele mai rentabile
Iarna facturilor uriașe. Cât costă încălzirea locuințelor în 2025 și care sunt opțiunile cele ...
Bolojan îl felicită pe Ciucu pentru victoria la alegerile de duminică. ”Sunt convins că va schimba fața Capitalei”
Bolojan îl felicită pe Ciucu pentru victoria la alegerile de duminică. ”Sunt convins că va schimba ...
Meta amână cu un an lansarea ochelarilor de realitate mixtă Phoenix. Zuckerberg cere calitate „fără compromisuri”
Meta amână cu un an lansarea ochelarilor de realitate mixtă Phoenix. Zuckerberg cere calitate „fără ...
Trump îl critică pe Zelenski pentru întârzierea privind planul de pace. Presiunea americană asupra Kievului crește
Trump îl critică pe Zelenski pentru întârzierea privind planul de pace. Presiunea americană asupra ...
Nicușor Dan face, luni și marți, prima vizită oficială în Franța. Întâlniri cu Emmanuel Macron și diaspora
Nicușor Dan face, luni și marți, prima vizită oficială în Franța. Întâlniri cu Emmanuel Macron ...
Sectorul 6 va intra din nou în alegeri. Al nouălea scrutin pentru bucureșteni în mai puțin de doi ani
Sectorul 6 va intra din nou în alegeri. Al nouălea scrutin pentru bucureșteni în mai puțin de doi ...
Ciprian Ciucu, victorie categorică în Capitală. A câștigat 5 din 6 sectoare și devine noul primar general
Ciprian Ciucu, victorie categorică în Capitală. A câștigat 5 din 6 sectoare și devine noul primar ...
UPDATE Rezultatele oficiale București 2025. Ciprian Ciucu este noul Primar General al Capitalei
UPDATE Rezultatele oficiale București 2025. Ciprian Ciucu este noul Primar General al Capitalei
UPDATE Marcel Ciolacu a câștigat șefia CJ Buzău, cu peste 51,97% dintre voturi
UPDATE Marcel Ciolacu a câștigat șefia CJ Buzău, cu peste 51,97% dintre voturi
Daniel Băluță, prima reacție după ce a pierdut Primăria Capitalei: „Îi somez pe toți care au gânduri necurate să uite de ele”
Daniel Băluță, prima reacție după ce a pierdut Primăria Capitalei: „Îi somez pe toți care au ...
Anca Alexandrescu: „Indiferent de rezultat, eu voi face ce am promis”
Anca Alexandrescu: „Indiferent de rezultat, eu voi face ce am promis”
Cătălin Drulă, declarații după rezultatele exit-poll-ului: „Referendumul și bugetul Capitalei trebuie implementate imediat”
Cătălin Drulă, declarații după rezultatele exit-poll-ului: „Referendumul și bugetul Capitalei ...
Primele declarații ale lui Ciprian Ciucu, după rezultatele exit-poll-ului: „Vreau să fac din București proiectul vieții mele”
Primele declarații ale lui Ciprian Ciucu, după rezultatele exit-poll-ului: „Vreau să fac din București ...
Exit-poll CURS alegeri Primăria Capitalei. Ciprian Ciucu conduce cu 32%, iar Daniel Băluță a strâns 26,3%
Exit-poll CURS alegeri Primăria Capitalei. Ciprian Ciucu conduce cu 32%, iar Daniel Băluță a strâns ...
Băluță, despre numărul mic bucureșteni prezenți la vot: „O nemulțumire a bucureștenilor legate de clasa politică”
Băluță, despre numărul mic bucureșteni prezenți la vot: „O nemulțumire a bucureștenilor legate ...