Știri interne

CFR începe greva pe 15 septembrie! Peste 17.000 de angajați vor intra în grevă, iar mersul trenurilor va fi afectat

14 Sep, 15:24 • Bumbeneci Diana
Mare atenţie! Peste 17.000 de angajați vor intra în grevă de avertisment, timp de două ore.
CFR începe greva pe 15 septembrie! Peste 17.000 de angajați vor intra în grevă, iar mersul trenurilor va fi afectat

Greva va avea loc mâine dimineaţă, 15 septembrie, între orele 7,00 și 9,00, timp în care nu va circula niciun tren.

CFR începe greva pe 15 septembrie

CFR Calatori

nu atenţionează călătorii că mâine dimineaţă, între orele 7 şi 9 trenurile nu vor pleca spre destinaţii. Călătorii pot cumpăra în continuare bilete de pe aplicaţia online, numai că vor aştepta în gări plecarea garniturilor, după ce greva se va încheia.

De asemenea, trenurile de pe trasee, după ora 7 vor opri în prima staţie şi vor staţiona timp de două ore. Sunt aşteptate întârzieri mari pe parcursul întregii zile.

Grigore Mare, preşedintele Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane a avut o intervenţie în direct la Antena 3 CNN şi a explicat care sunt nemulţumirile angajaţilor.

„Vedeţi şi dumneavoatră în ce situaţie a ajuns calea ferată. Deja suntem în luna a noua, buget la calea ferată nu există, care este instrumentul financiar după care se ghidează o unitate.

Neavând buget de venituri şi cheltuieli, nu am putut închei nici contractele colective de muncă. Negociem de aproape cinci luni de zile şi rezultatul este zero.

Mai mult, avem de aplicat o lege, statutul personalului feriviar, care nu poate fi pusă în aplicare, din cauza lipsei bugetului”, a spus Grigore Mare, preşedintele Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane

Citește și: Alertă de la CFR pentru toți românii care călătoresc cu trenul. A apărut o nouă formă de înșelăciune

cfr
cfr

„Condiţiile de muncă sunt precare”

„Condiţiile de muncă sunt precare. Oamenii au obligaţia să poarte uniformă, dar de fapt nu li se dă uniformă.

Lipsa investiţiilor. Cred că vedem cu toţii că viteza de circulaţie este undeva la 47 km/h la tren de călători şi 17-19 km/h la tren de marfă, ceea ce reduce capacitatea de transport destul de mult. Vagoanele sunt din anii ’70-’80.

Nu mai poţi să ai performanţă la calea ferată dacă nu investeşti în acest sector vital pentru economia unei ţări”, a mai spus Grigore Mare.

Vezi și: Vestea zilei pentru milioane de români. Se întâmplă chiar azi la CFR

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski