- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Bolojan îl felicită pe Ciucu pentru victoria la alegerile de duminică. ”Sunt convins că va schimba fața Capitalei”

08 Dec, 10:26 • Stefan Simion
Premierul Ilie Bolojan, șeful pe linie de partid al lui Ciprian Ciucu, îl felicită pe acesta pentru victoria obținută duminică la alegerile pentru funcția de primar general al Capitalei.
Bolojan îl felicită pe Ciucu pentru victoria la alegerile de duminică. ”Sunt convins că va schimba fața Capitalei”
Edilul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a obținut, duminică, o victorie clară la alegerile pentru șefia Primăriei Capitalei. El a obținut 36,16 la sută din voturi, fiind urmat de Anca Alexandrescu (21,94 la sută), Daniel Băluță (20,51 la sută) și Cătălin Drulă (13,9 la sută).
Premierul Ilie Bolojan, șeful pe linie de partid (PNL) al lui Ciprian Ciucu, l-a felicitat luni dimineață pe acesta, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare.
Bolojan se declară convins că Ciucu ”va schimba fața Capitalei”.

Bolojan: ”Voi colabora cu Ciucu și cu primarii de sectoare pentru rezolvarea problemelor ce țin și de Guvern”

Felicitări, Ciprian Ciucu!
Prin competența probată la Primăria Sectorului 6, prin integritatea dovedită în acești ani și prin atașamentul față de București, sunt convins că va schimba fața Capitalei.
Mulțumesc cetățenilor din București pentru sprijinul acordat!
Voi colabora cu Ciprian Ciucu și cu primarii de sectoare pentru rezolvarea problemelor ce țin și de Guvern.
Respect!”, a scris, pe Facebook, prim-ministrul.
Bolojan a fost alături de Ciucu și duminică seară, când candidatul liberal a luat cuvântul la sediul PNL, după închiderea urnelor. Premierul nu a făcut atunci declarații privind rezultatul votului.
(sursa foto: Facebook)
Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult