Știri interne

Clasamentul celor mai scumpe orașe din lume. New York detronat de două orașe care nu au aceeași rezonanță!

30 Nov, 17:43 • Oprea Alina
Orașul New York a fost detronat de către Zurich și Singapore. Un clasament efectuat de o revistă britanică a publicat topul celor mai scumpe orașe din lume!
Clasamentul celor mai scumpe orașe din lume. New York detronat de două orașe care nu au aceeași rezonanță!

Ai crede că cel mai scump oraș din lume este New York, însă surpriza face ca Zurich și Singapore să ocupe primele două locuri aferente celor mai scumpe din lume, în contextul acesta nefavorabil de creșteri încă puternice ale prețurilor, potrivit unui clasament de săptămânal de la The Economist, informează AFP, conform Agerpres.

Revista britanică ce a postat acest clasament a estimat că prețurile au crescut, în medie, cu un procent de 7,4% pe parcursul anului în cele 173 de orașe care au fost studiate, ceea ce semnficiă o ușoară încetinire față de inflația record de 8,1% înregistrată în 2022.

„Criza costului vieţii este departe de a se fi încheiat, iar nivelul preţurilor rămâne cu mult peste tendinţele istorice”, a notat Upasana Dutt, care a coordonat acest studiu care a luat în calcul preţul a 200 de produse şi servicii.

„Ne aşteptăm ca inflaţia să continue să scadă în 2024”, a adăugat aceasta, conform sursei citate.

Ai putea fi interesat și de: Oraşul fără şomaj din România. O poveste de succes în mijlocul crizei economice

New York – un oraș detronat

Orașul New York, detronat de Zurich și Singapore
Orașul New York, detronat de Zurich și Singapore

În clasamentul primelor zece orașe sunt patru, din cauza inflației care continuă să fie ridicată în cazul alimentelor și a îmbrăcăminții , precum și a aprecierii euro față de dolar. Această clasificare a fost efectuată și în dolari și, prin urmare, după conversia monedelor diferitelor țări în dolari. O creştere a euro faţă de dolar se traduce automat în preţuri mai mari în zona euro, ceea ce favorizează oraşele din regiune.
Locul trei este ocupat de Geneva (la egalitate cu New York-ul), Parisul ocupă locul şapte înaintea capitalei daneze Copenhaga, care se află pe locul opt, la egalitate cu Tel Aviv, care era în fruntea clasamentului în 2021.

Pe de altă parte, cele americane au căzut în clasament: Los Angeles (locul al şaselea) şi San Francisco (locul zece).

Cea mai mare scădere în clasament sunt: Moscova (locul 142) şi Sankt Petersburg (locul 147), din cauza slăbirii rublei, rezultat al sancţiunilor impuse Rusiei după invadarea Ucrainei.

Cel mai ieftin oraş din lume este Damasc, precedat de Teheran, potrivit celor furnizate de wall-street.

Ai putea fi interesat și de: Cât costă luminițele de Crăciun în marile orașe din țară. Primăria Capitalei plătește aproximativ 5,3 milioane lei

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski