Știri interne

Condițiile climatice vor determina deschiderea Autostradei Ford: „Singurul fapt ce poate întârzia finalizarea este o schimbare a vremii”

02 Oct, 14:30 • Oprea Alina
Tronsonul 3, mai exact „Autostrada Ford”, va fi curând deschis circulației, dat fiind faptul că stadiul său este aproape finalizat. Singurul factor care ar putea împieidca rapida deschidere a circulației ar fi condițiile meteorologice.
Condițiile climatice vor determina deschiderea Autostradei Ford: „Singurul fapt ce poate întârzia finalizarea este o schimbare a vremii”

Se pregătește deschiderea pentru Tronosnul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12) (Auostrada Ford), un moment mult așteptat pentru tpți conducătorii auto care frecventează această distanță. Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova au comunicat estimările lor, iar deschiderea poate avea loc mai repede decât se crede, astfel că se speră ca șansele de precipitații să scadă, fiind singurul factor care ar împiedica acest eveniment.

„Stadiul fizic al lucrărilor a depășit 80%, fapt ce ne dă încredere că vom circula la sfârșitul acestui an și pe acest tronson de drum de mare viteză, singurul fapt ce poate întârzia finalizarea este o schimbare a vremii, în sensul să avem o perioadă lungă de precipitați.”, a declarat Călin Cosmin Directorul Regional al DRDP Craiova, conform celor furnizate de către Economica.net.

Vezi și: Incredibil! România va avea 250 de kilometri de autostradă și drum expres. Sorin Grindeanu anunță când vor fi gata aceste drumuri

Tronsonul 3 (Autostrada Ford) – gata de deschidere!

Se lucrează intens pentru ultima fază a lucrărilor pentru Tronsonul 3. În contextul porțiunilor cu un stadiu avansat, lucrările se focusează asupra scurgerii și evacuării apelor, sunt montate parapete, este așternut asfalt, dar se montează și indicatoarele rutiere. Ceea ce s-a mai menționat este faptul că pe tronsonul de 31,75 de km sunt foarte mulți muncitori cae se ocupă ca Drumul Expres Craiova – Pitești să aibă loc conform datei limită, iar numărul de muncitori este de peste 500.

„Se va circula pe tot tronsonul, de la Valea Mare până la Colonești, CNAIR a identificat soluția privind descărcarea și deja se lucrează pentru implementarea ei.”, declară șeful DRDP Craiova, conform celor furnizate de Economica.net.

DEx12 este constituit din patru tronsoane: al doilea este construit de UMB, care se află deja în circulație, iar tronsoanele 3 și 4 sunt lucrate, la momentul actual, de UMB. În schimb, tronsonul cu numărul 1 a fost relicitat turcilor, pentru că, inițial, a fost construit de italienii din Tirrena Scavi

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski