Știri interne

Diferență de 700 de lei la pensie în cazul a doi pensionari care au muncit 35 de ani și au avut același salariu. Care este explicația

03 Apr, 23:50 • Stefan Simion
Doi pensionari care au lucrat 35 ani pe același punctaj pot lua pensii diferite după recalculare, diferența ajungând chiar și la 700 de lei. Și asta deoarece indicele de corecție este diferit pentru cei doi.
Diferență de 700 de lei la pensie în cazul a doi pensionari care au muncit 35 de ani și au avut același salariu. Care este explicația

O pensie poate fi diferită de o alta chiar dacă beneficiarii lor au aceeași vechime în muncă și au avut același salariu. Explicația constă în faptul că cei doi s-au născut în ani diferiți și au indici de corecție diferiți.

Diferență de 700 de lei la pensie în cazul a doi pensionari care au avut aceeași vechime în muncă și același salariu

Dacă înainte de 2011, pensiile nu se calculau ținându-se cont de indicele de corecție, acest lucru s-a schimbat după 2011, iar diferențele dintre pensii pot fi uriașe, chiar dacă beneficiarii îndeplinesc aceleași condiții. După acest an, indicele de corecție a variat.

Cei mai mici indici de corecție au fost în anii 2014 și 2015 – 1,07, apoi 2016 când indicele a fost 1,09 și în 2011 – 1,12. Între 2020 și 2024 indicele de corecție a fost foarte mare de 1,41.

Seniorii care s-au pensionat în ultimii ani primesc, în prezent, o pensie mai mare decât cei care au muncit înainte de 2020 pe același salariu și același număr de ani.

Concret, 3 vârstnici care au muncit pe aceiași bani (cu același punctaj), timp de 35 de ani dar au ieșit la pensie în ani diferiți, primesc pensii diferite doar pentru că în anii în care s-au pensionat exista un indice de corecție diferit: primul pensionar a ieșit la pensie în 2015, cu un indice 1,07, al doilea – în 2018, când indicele de corecție era 1,15 și al treilea – în 2024, la un indice de 1,41.

Astfel, pensiile primite de cei trei sunt următoarele, potrivit unui calcul newsweek.ro

Pensionar 1 cu indice de corecție 1,07 va avea o pensie de 2.175 lei.

Pensionar 2 cu indice de corecție 1,15 va avea o pensie de 2.337 lei.

Pensionar 3 cu indice de corecție 1,41 va avea o pensie de 2.866 lei.

Ce se întâmplă în noua lege a pensiilor

De la 1 septembrie, cei 3 pensionari vor avea aceeași pensie îndreptându-se, astfel, o nedreptate. Cât de mare va fi pensia celor 3? Asta depinde de punctajul obținut și de punctele bonus obținute. În cazul lor, ei au, după 35 de ani de muncă, următoarele puncte bonus:

5 X 0,5 + 5X0,75 + 1 = 7,25 puncte de stabilitate care se adaugă la punstajul obținut pe baza contribuției. Punctele se înmulțesc cu valoarea punctului de referință de 81 de lei și rezultă pensia finală.

Evident că pensionarul cu indicele mare de corecție va primi mai puțini bani la recalulcare decât cel care a avut un indice de cortecție mai mic.

Citeste si Un bărbat a strâns suficienți bani pentru a ieși la pensie la 36 de ani! Planul simplu care i-a adus independența financiară

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski