Știri interne

El este Călin, cel mai tânăr milionar din România. Trăiește cu soția și cei cinci copii într-o locuință de 1 milion de euro

11 Apr, 14:08 • Bumbeneci Diana
Călin Donca face parte din lista tinerilor milionari din România. La nici 40 de ani, Călin și-a construit un adevărat imperiu la marginea Brașovului.
El este Călin, cel mai tânăr milionar din România. Trăiește cu soția și cei cinci copii într-o locuință de 1 milion de euro

Nu a avut o viață simplă, dar a muncit din greu. Povestea lui Călin Donca, românul care a fost nevoit să facă mai multe sacrificii pentru a se bucura de toată averea și de poziția în topul celor mai bogați tineri români, anunță România TV.

Cine este Călin Donca, românul care a muncit din greu pentru averea sa

Soția i-a fost alături la fiecare pas, iar acum trăiesc împreună într-o vilă de peste un milion de euro, au o afacere în domeniul energiei și au reușit să își cumpere absolut tot ce își doresc, inclusiv o serie de bolizi de lux. Au împreună cinci copii pe care îi cresc doar ei doi, fără să apeleze la bonă, la prieteni sau la părinți.

Călin Donca
Călin Donca

„Fiecare în această viață își alege ceea ce își dorește iar pentru ceea ce își dorește depune un efort sau altul! În cazul în care sunt persoane și se pot bucură de o viață la o mie de euro pe luna, bravo lor, pentru că nu e o competiție între noi! În cazul meu, partea proastă e că nu mă pot bucură la o mie de euro!”, a spus Călin Donca, în cadrul unui interviu pentru emisiunea „Asta-i România”.

Ai mai putea citi: Jean Valvis, despre succesul Aqua Carpatica! De ce nu va vinde niciodată integral!? „Am dat cuvântul meu de onoare copiilor mei că voi preda șefia afacerii, poziția de CEO”

Călin Donca. Sursă foto: captură România TV
Călin Donca. Sursă foto: captură România TV

Călin Donca a muncit alături de soție pentru a avea totul azi

Orianda și Călin Donca s-au chinuit pentru a avea o viață mai bună și au fost nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru ceea ce au în zilele noastre. Provin din familii modeste și au muncit din greu toată viața, cu ambiția de a-și depăși condiția, dar acum povestesc cu drag despre lecțiile de viață pe care le-au primit în toți anii.

„Personal, întotdeauna am știut că voi fi bogat! De asta am și tras de multe ori peste limita umană obișnuită, deoarece am observat că diferența între atunci și acum e doar o chestiune de timp și cu cât muncești mai mult cu atât timpul este mai scurt! Spre deosebire de copiii noștri, noi nu provenim dintr-o familie bogată și cred că este un avantaj

deoarece fiecare dintre noi ne-am bucurat de fiecare treaptă, de fiecare moment de bucurie, de succes, de prima mașină, a două mașină, a treia mașină, prima locuința în care am stat. Îmi amintesc chiar acum că în Brașov când am venit noi dormeam la început pe o saltea pentru că locația unde am închiriat echipamentul pe un deal, ne-a zis, vreți va dăm fără mobilier și câteva saltele! Așa am început noi în Brașov!”, a mai spus Călin Donca.

Te mai poate interesa și: Dan Șucu, liderul Mobexpert îi „obligă” pe angajații lui să nu fumeze la birou! Motivul pentru care le oferă tuturor 3 zile libere în plus dacă nu-și aprind nicio țigară cât sunt la muncă

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski