- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Europa rămâne fără medici. Este nevoie urgentă de 2 milioane de cadre în domeniul Sănătăţii

23 Nov, 11:37 • Cornel Ghimeșan
O analiză Politico arată că în Europa există un deficit de două milioane de medici. Cea mai gravă situaţie este în Franţa, dar majoritatea ţărilor din UE au probleme.
Europa rămâne fără medici. Este nevoie urgentă de 2 milioane de cadre în domeniul Sănătăţii

Deficitul de medici este alarmant în Europa. După mai bine de doi ani de la o pandemie care a decimat personalul medical, atât managerii din domeniul sănătăţii, cât şi guvernele se străduiesc să adune cât de cât forţa de muncă. Deficitul de lucrători din domeniul sănătăţii în Europa – aproximativ 2 milioane – se resimte acut pe întreg continentul.

O comună din zona rurală a Franţei ar putea rămâne fără doctori de familie, pentru că nu are de unde să aducă personal nou pentru a-i înlocui pe doctorii care trebui să iasă la pensie. Încearcă să găsească doritori în România sau Africa de Nord, dar până acum nu s-a anunţat nimeni. Acest caz este emblematic pentru o criză care se propagă în întreaga Europă, pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte, iar profesia în domeniul medical pare să devină neatractivă şi epuizantă, scrie Politico.eu.

Specialiştii din localitatea franceză Le Vigan sunt tot mai bătrâni. În încercarea de a atrage noi medici de familie pentru a-i înlocui pe cei trei care se vor pensiona în curând, aceştia au construit – de la zero – un centru medical interdisciplinar, modelul fiind prezentat ca o modalitate de a face medicina generală mai atractivă pentru medicii tineri. Problema este că nu funcţionează. De cinci ani caută înlocuitori şi nu s-a prezentat nicio persoană, astfel încât comuna pare condamnată să devină un alt aşa-numit „deşert medical” al ţării.

Citreşte şi:

Aproape 200 de localități din România, fără medici de familie. Oamenii sunt nevoiți să parcurgă zeci de km pentru o simplă rețetă

Le Vigan, care are o populaţie de aproximativ 4.000 de locuitori şi este situat într-o vale de la capătul sudic al Masivului Central, nu este singurul orăşel francez care se luptă să atragă medici. Dar amploarea provocărilor cu care se confruntă este emblematică pentru o criză extinsă la nivel european în care medicii sunt prea departe, prea puţini sau prea bătrâni, scrie Politio.eu.

Aproape 7 milioane de persoane din Franţa nu au un medic de familie care să le îndrume. Din punct de vedere geografic, 30% din populaţia ţării locuieşte într-o regiune cu acces deficitar la medicii de familie. Iar perspectivele sunt sumbre. În prezent, în Franţa sunt mai mulţi medici de familie care se pensionează decât cei noi care îşi deschid un cabinet. Numărul medicilor de familie a scăzut deja cu 5,6% între 2012 şi 2021. Iar următorul deceniu va fi deosebit de dificil: Deşi numărul de medici formaţi a crescut în ultimii ani, iar guvernul a eliminat recent plafoanele privind locurile la şcolile de medicină, aceste cifre nu vor reconstrui forţa de muncă suficient de repede.

Citeşte şi:

Unde sunt doctorii români? Colegiul Medicilor:„În Rezidenţiat intră 3.500-4.000 studenţi, dar în Colegiu eliberăm 1.000 de avize de liberă practică.”

DE CE A APĂRUT CRIZA DE MEDICI

Politica „numerus clausus” – număr închis în latină – a început în 1971. Aceasta stabilea numărul de studenţi care urmau să treacă de primul an de studii medicale. Limitarea numărului de medici a fost văzută la acea vreme ca un câştig general. Pentru stat şi pentru asigurările naţionale de sănătate, acest lucru ar fi controlat cheltuielile din sănătate; pentru medici, ar fi însemnat mai puţină concurenţă şi venituri mai mari. Dar impactul a fost dramatic.

În timp ce în 1972, existau aproape 8.600 de locuri, numărul a scăzut vertiginos 20 de ani mai târziu, până la un minim de 3.500 în 1993. În deceniile care au urmat, curba a urcat lent, până când plafonul a fost eliminat în 2020. Cu toate acestea, Franţa avea mai puţini medici pe cap de locuitor în 2021 decât în 2012, scăzând la 318 de la 325 de medici la 100.000 de persoane.

Scăderea este cu atât mai dificilă cu cât se confruntă cu o realitate evidentă: Franţa, ca şi restul Europei, îmbătrâneşte, iar nevoile de asistenţă medicală cresc ca urmare.

Şi nici doctorii nu sunt imuni la trecerea timpului. Peste 44% dintre toţi medicii din Franţa au vârsta de 55 de ani sau mai mult. La nivelul întregului bloc european, peste o treime din toţi medicii se află în această categorie de vârstă, potrivit datelor din 2020.

Penuria este de atât de gravă, încât preşedintele Emmanuel Macron a propus luna trecută un program pentru a-i încuraja pe doctorii care se pensionează să rămână în activitate. Aproximativ 10 la sută dintre medicii din Franţa lucrează fiind deja la pensie.

Deficitul de personal din domeniul sănătăţii nu se limitează la doctori – şi nu se limitează la Franţa, scrie Politico.eu. În Grecia, personalul de prim-ajutor trage un semnal de alarmă cu privire la timpii mai lenţi de răspuns la urgenţe din cauza lipsei de angajaţi. Anglia duce lipsă de zeci de mii de asistente medicale, raportând un număr record de posturi vacante. În Finlanda, asistentele medicale se află în fruntea listei meseriilor care se caută cel mai mult. Maternităţile din Portugalia se luptă să rămână deschise, tot din cauza lipsei de personal.

Citeşte şi:

Şeful medicilor de familie din Gorj îşi consultă pacienţii la lumina lanternei pentru a face economie: „O folosesc atunci când este nevoie. Asta este situaţia în care am ajuns”

Sarada Das, secretar general al Comitetului Permanent al Medicilor Europeni (CPME), o organizaţie care îi reprezintă pe medicii din întreaga Europă, spune că există percepţia că medicina nu mai oferă o carieră atractivă, din mai multe motive, inclusiv violenţa la locul de muncă şi epuizarea. Sunt factori care fac dificilă atât recrutarea, cât şi păstrarea personalului.

Această realitate ameninţă deja longevitatea carierei celor mai tineri doctori din Europa. Mulţi începători fie au plecat, fie se gândesc să plece din domeniu din cauza epuizării şi a problemelor de sănătate mintală.

PERSPECTIVE SUMBRE în ceea ce priveşte numărul de doctori în Europa

Situaţia este critică, iar Asociaţia Europeană a Medicilor Juniori (EJD) avertizează asupra colapsului iminent al asistenţei medicale.

Tragedia Europei este că această criză, care a fost anticipată, putea fi prevenită. Europa se bazează de mult timp ca soluţie de rezervă pe personal sanitar străin, venit din ţări cu venituri mai mici. Cei din Le Vigan, de exemplu, au angajat chiar şi o firmă internaţională de recrutare care să îi ajute să găsească un coleg în România sau în Africa de Nord, scrie Politico.eu.

Dacă nu va veni nimeni, centrul medical va fi forţat să îşi închidă porţile – costurile de funcţionare, de aproximativ 220.000 de euro pe an, ar fi imposibil de suportat de către cei trei medici rămaşi. Pierderea medicilor i-ar lăsa pe pacienţi fără îngrijire, în condiţiile în care în două cămine de bătrâni din zonă sunt peste 100 de pacienţi.

Criza de personal din Franţa a ridicat problema – extrem de disputată – dacă doctorii ar trebui să fie îndrumaţi să lucreze în aşa-numitele „deşerturi medicale” prin limitarea instalării lor în zonele bine deservite. Astfel de măsuri sunt deja în vigoare pentru alţi profesionişti din domeniul sănătăţii, cum ar fi asistenţii medicali, moaşele şi fizioterapeuţii. Dar impulsul guvernului de a adăuga în mod iminent un al patrulea an de formare, care să fie efectuat într-o zonă insuficient deservită, pentru doctorii care se pregătesc să devină medici de familie a fost întâmpinat cu proteste şi greve pe scară largă, arată Politico.eu.

  • Ministrul Sănătăţii, despre criza din România: Este un fenomen pentru anumite tipuri de specialităţi

„Este un fenomen la nivel naţional pentru anumite tipuri de specialităţi care sunt deficitare. Strategia de resurse umane trebuie să ţină pasul cu strategia legată de dezvoltarea serviciilor de asistenţă medicală. Nu putem să construim clădiri fără personal medical calificat. Sigur că avem nişte instrumente acum la îndemână, digitalizarea, telemedicina, acordarea de la distanţă de servicii medicale, mai ales pentru zonele mai puţin accesibile, dar pe de altă parte sunt specialităţi care deservesc puncte critice, cum ar fi unităţile de primiri urgenţe, cum ar fi serviciile de ambulanţă, asistenţa medicală primară, pentru că, în ciuda numărului aparent mare de 11.000 de medici de familie, nu sunt toate localităţile, ci sunt sute de localităţi din România care nu au asistenţă medicală primară, iar corpul medical este îmbătrânit, are o medie de vârstă de peste 55 de ani”, a afirmat ministrul Rafila.

Criză de medici şi în România

Conform acestuia, deficitul de cadre medicale cu studii superioare nu poate fi acoperit pe termen scurt, însă a subliniat că problema ar putea fi rezolvată ca urmare a implementării unei strategii de resurse umane în sănătate, elaborată în premieră în România.

„Am făcut un parteneriat cu universităţile de medicină şi farmacie din România, pentru că o decizie legată de pregătirea profesională trebuie făcută împreună cu dascălii, cei care învaţă medicii, respectiv asistenţii medicali să lucreze şi să se racordeze la dezvoltările tehnologice care sunt extrem de rapide în medicină”, a adăugat Alexandru Rafila.

Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, trage un semnal de alarmă cu privire la un fenomen îngrijorător. Tot mai mulți medici români părăsesc țara, iar România trece printr-o criză din acest punct de vedere. În momentul de față, este nevoie de medici cardiologi în România, dar cei mai mulți dintre tinerii proaspăt ieșiți de pe băncile rezidențiatului preferă să profeseze în alte țări.

Citește și: Vouchere sociale de 250 de lei. Ce faci dacă ai pierdut cardul, ai uitat PIN-ul sau cardul nu funcţionează

Coriu, declara că sunt eliberate doar 1.000 de avize de liberă practică, de către Colegiul Medicilor, asta în contextul în care în Universităţile de Medicină din ţară termină în jur de 3.800 de studenţi, români şi străini. În Rezidenţiat intră în proporţie aproape egală, însă ulterior în ţară rămân să profeseze foarte puţini dintre ei. Președintele consideră că nu salariile sunt principalul factor care îi determină să plece.

Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult