- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Se dau banii în plus promiși pensionarilor! Guvernul aprobă joi această măsură

13 Mar, 11:28 • Stefan Simion
Guvernul aprobă, joi, ajutoarele ”one-off” destinate seniorilor cu pensii mici. Măsură se află pe ordinea de zi a ședinței cabinetului condus de Marcel Ciolacu.
Se dau banii în plus promiși pensionarilor! Guvernul aprobă joi această măsură

Se dau banii în plus promiși pensionarilor cu venituri mici. Guvernul urmează să aprobe această măsură în ședința de joi.

Este vorba despre un ajutor de 800 de lei, care va fi acordat în două tranșe egale (400 de lei fiecare), în aprilie și în decembrie.

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune reglementarea măsurii privind acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 800 de lei, în două tranşe egale a câte 400 lei în luna aprilie 2025, respectiv decembrie 2025, pentru pensionarii sistemului public de pensii şi pensionarii sistemului pensiilor militare de stat aflaţi în evidenţa caselor teritoriale/caselor de pensii sectoriale ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei. În cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie se deschid după data de 1 aprilie 2025, ajutorul financiar se acordă în luna decembrie 2025, în cuantum de 400 lei. În cazul pensionarilor care în luna martie 2025 respectiv, noiembrie 2025 încasează diferenţe de drepturi băneşti, cuvenite şi neîncasate, aferente unor perioade anterioare lunii martie 2025 respectiv, noiembrie 2025, la determinarea plafonului prevăzut de prezenta Ordonanţă de urgenţă nu se iau în considerare aceste drepturi „, se precizează în nota de fundamentare a proiectului privind ajutorul pentru seniori pe care îl va aproba Guvernul.

Tot legat de pensii, Guvernul ar urma să aprobe, joi, și modificarea prevederilor Codului fiscal referitoare la calculul impozitului, în conformitate cu decizia Curții Constituționale a României (CCR) de reinstituire a cotei unice de impozitare de 10 la sută.

”Se propune modificarea prevederilor Codului fiscal referitoare la calculul impozitului pe veniturile din pensii şi la termenul de plată al acestuia, în sensul punerii de acord cu Decizia nr. 724/2024 a Curţii Constituţionale a României. Modalitatea de stabilire a impozitului este cea anterioară modificărilor declarate neconstituţionale, prin renunţarea la impozitul progresiv şi reinstituirea cotei unice de impozitare de 10%, precum şi prin reglementarea aceluiaşi plafon neimpozabil pentru toate veniturile de această natură, respectiv plafonul lunar de 3.000 lei, în acord cu argumentele reţinute de Curtea Constituţională. Totodată, se menţine mecanismul de calcul, reţinere şi plată a impozitului pe venitul din pensii de către plătitorii de venituri din pensii, precum şi termenul de plată a impozitului reţinut, respectiv până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei”, se arată în nota de fundamentare a proiectului, citată de agerpres.

Citește și De ce nu vine diaspora să apere candidatura lui Călin Georgescu. Mesajul unui român a devenit viral: ”Am mai văzut asta când a murit Bobby din Dallas”

Tot în ședința de joi, Guvernul are pe ordinea zi aprobarea normelor de implementare a programului ”Noua casă”. Bugetul pe 2025 al acestui program este de 500 milioane de lei.

Printr-o altă ordonanţă de urgenţă va fi aprobată modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.

Guvernul urmează să aprobe și Planul de acţiuni preventive privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale în România.

Ordinea de zi a ședinței de joi a Executivului mai include, printre altele, aprobarea unui proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001.

”Personalul silvic prevăzut la articolul 4 alineat (1) are dreptul să primească, anual, gratuit, un volum de 6 mc lemn fasonat de foc dacă venitul salarial lunar net din luna anterioară acordării acestuia este mai mic decât salariul mediu brut pe economie”, se arată în proiectul cu acest obiect.

De asemenea, cabinetul condus de Marcel Ciolacu va analiza un proiect de ordonanţă de urgenţă privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic ”Valea Jiului” S.A. pentru închiderea şi punerea în siguranţă a minelor de huilă necompetitive Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan.

Citește și Donald Trump, nominalizat de SNSPA pentru Premiul Nobel pentru Pace. Rectorul Remus Pricopie: „Este permanent preocupat să mențină echilibrul între principalii actori geopolitici, la nivel mondial”

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
SUA au doborât o dronă iraniană care s-a apropiat de portavionul USS Abraham Lincoln
SUA au doborât o dronă iraniană care s-a apropiat de portavionul USS Abraham Lincoln
Parchetul General al Franței cere în apel confirmarea condamnărilor în dosarul Marine Le Pen
Parchetul General al Franței cere în apel confirmarea condamnărilor în dosarul Marine Le Pen
Rutte le cere aliaților să caute în stoc noi arme pentru Ucraina, în special sisteme Patriot
Rutte le cere aliaților să caute în stoc noi arme pentru Ucraina, în special sisteme Patriot
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele ...
Siemens Energy investește 1 miliard de dolari în SUA și va crea peste 1.500 de locuri de muncă
Siemens Energy investește 1 miliard de dolari în SUA și va crea peste 1.500 de locuri de muncă
Deficitul comercial al României în sectorul alimentar depășește 3,6 miliarde de euro
Deficitul comercial al României în sectorul alimentar depășește 3,6 miliarde de euro
Employee Wellbeing Index 2025: sensul muncii depășește salariul ca factor principal de motivare pentru angajații români
Employee Wellbeing Index 2025: sensul muncii depășește salariul ca factor principal de motivare pentru ...
Sorin Grindeanu, vizită oficială în Israel. Întrevederi cu Netanyahu și Herzog, în context internațional tensionat
Sorin Grindeanu, vizită oficială în Israel. Întrevederi cu Netanyahu și Herzog, în context internațional ...
Curtea de Apel București menține arestul preventiv pentru mercenarul Horațiu Potra
Curtea de Apel București menține arestul preventiv pentru mercenarul Horațiu Potra
Senatorii, chemați înapoi în bănci. Ședințele online de plen au fost eliminate
Senatorii, chemați înapoi în bănci. Ședințele online de plen au fost eliminate
Safeway pariază pe logistică: investiție de 5,2 mil. euro într-un nou centru din Cluj, cu miză pe dublarea capacității și digitalizare
Safeway pariază pe logistică: investiție de 5,2 mil. euro într-un nou centru din Cluj, cu miză pe ...
Germania, campioana UE la muncă după 55 de ani. Îmbătrânirea forței de muncă împinge vârsta de pensionare tot mai sus
Germania, campioana UE la muncă după 55 de ani. Îmbătrânirea forței de muncă împinge vârsta ...
Florin Manole: Eliminarea CASS la indemnizația pentru copii, un sprijin real
Florin Manole: Eliminarea CASS la indemnizația pentru copii, un sprijin real
Rutte la Kiev: Atacul Rusiei asupra sectorului energetic al Ucrainei arată că rușii nu sunt serioși în ceea ce privește pacea
Rutte la Kiev: Atacul Rusiei asupra sectorului energetic al Ucrainei arată că rușii nu sunt serioși ...
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, cele mai căutate modele
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, ...