Știri interne

Guvernul schimbă legislația privind regimul armelor și munițiilor. Ce modificări apar pentru români

09 May, 14:04 • Bumbeneci Diana
Care sunt faptele penale pentru care se instituie interdicția privind regimul armelor și munițiilor. Decizie nouă la Guvern.
Guvernul schimbă legislația privind regimul armelor și munițiilor. Ce modificări apar pentru români

Guvernul

dezbate în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care va fi modificată legea 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

O nouă decizie majoră luată de Guvern

Prin proiectul propus se urmăreşte punerea în acord a legii nr. 295/2004 cu o hotărâre a Curţii Constituţionale a României din 14 februarie în care se arată că măsura restrângerii exerciţiului dreptului de port armă, ca efect al punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva oricărei persoane acuzate că a săvârşit o infracţiune cu intenţie, este „excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins”.

Ai putea citi și: Bani de la primării pentru români. Se dau gratis 3.000 de lei

Astfel, în cadrul proiectului de ordonanţă de urgenţă sunt enumerate faptele penale în cazul cărora există suspiciuni cu privire la pericolul pe care făptuitorul îl prezintă pentru societate, prin prisma posibilităţii de a procura, a deţine, a purta şi folosi arme.

„În concret, faptele avute în vedere vor fi cele săvârşite cu intenţie, prevăzute de Codul penal, Partea specială, titlurile I, II, III, IV, VII – Capitolul 3, titlul VIII – Capitolul 1 şi 2, titlurile X, XI, XII şi art. 336-338 şi 351, de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare”, reiese din nota de fundamentare a proiectului.

Guvern
Guvernul României

Guvernul va analiza şi proiectul de hotărâre privind Strategia Naţională pentru Educaţia Continuă a Adulţilor 2024 – 2030.

„Implementarea strategiei va avea ca rezultate: îmbunătăţirea cadrului normativ naţional actual, îmbunătăţirea datelor colectate privind educaţia adulţilor, îmbunătăţirea accesului la oportunităţi de învăţare (prin creşterea numărului de centre comunitare de învăţare permanentă şi printr-o mai bună promovare a oportunităţilor existente), îmbunătăţirea evaluării de competenţe şi a recunoaşterii învăţării anterioare şi/sau a învăţării derulate în contexte non-formale şi informale (de ex. prin creşterea numărului de centre de evaluare a competenţelor dobândite în sistem non formal şi informal), îmbunătăţirea sistemului de formare continuă a cadrelor didactice”, prevede nota de fundamentare.

Totodată, va fi suplimentată cu 13,4 milioane lei suma prevăzută pentru exproprieri în cazul Autostrăzii de centură Bucureşti, sector Centura Sud km 52 + 770 – km 100 + 900, pe raza localităţilor Glina, Cernica, Popeşti-Leordeni, Berceni, Vidra, Clinceni şi Ciorogârla.

Pe ordinea de zi figurează şi un memorandum cu măsuri menite să sprijine asigurarea accesului la internet de foarte mare viteză în zonele în care piaţa nu poate furniza aceste servicii pe cont propriu. Mai exact, se propune prioritizarea dialogului dintre Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi alte autorităţi publice centrale şi locale cu rol în avizarea şi emiterea autorizaţiilor pentru realizarea instalaţiilor şi construcţiilor necesare. O altă măsură vizează intensificarea comunicării cu furnizorii în vederea conectării la reţeaua electrică naţională.

„Vor fi intens monitorizate termenele de realizare a conectării la reţeaua electrică naţională a echipamentelor care fac posibilă conectarea reţelelor de comunicaţii în cele 945 de sate pentru a evita riscul de nefinalizare a reţelelor în bandă largă, ceea ce poate determina ca aceste zone sa aibă acces limitat la internet si implicit la accesarea serviciilor publice electronice”, se arată în memorandum.

Poți citi și: Noua lege a salarizării 2025. Ce beneficii vor avea românii începând cu anul următor

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...