Harta numelor din România. De unde provin Popescu, Ionescu, Petrescu, Popa și celelalte nume

Cu toții cunoaștem persoane care au același nume ca și noi, dar care nu ne sunt rude. Sunt anumite nume uzuale, cum ar fi: Popescu, Ionescu, Petrescu, Popa și altele. Iată de unde provin, de fapt aceste denumiri. Procedura este extrem de simplă, durează mai puțin de un minut să vezi din ce zonă a țării a pornit povestea sau până unde s-a răspândit.

Harta numelor din România

În cazul în care ai un nume mai special, harta, făcută în baza datelor publice de la recensământ, te poate ajuta. Indiferent de cum te cheamă, ai șansa să vezi dacă denumirea familiei tale este aparte sau dacă este întâlnită frecvent, chiar AICI.

„Acest proiect vrea să cartografieze frecvența numelor de familie românești, raportată la diferite zone ale țării.Proiectul indexează 2.700.000 de nume de persoane din 3.800 de localități și conține 130.000 de nume de familie diferite”, se arată în descrierea hărții.

Cele mai uzuale nume

Iată și câte persoane au cele mai comune nume de familie, dar și de unde provin:

• Popescu: 6.427, cei mai mulți sunt din București și Constanța;
• Ionescu: 5529, numele se pare că ar veni din Bulgaria, dar este extrem de popular în multe zone ale țării;
• Petrescu: 1705, numele vine tot dinspre Bulgaria, din apropiere de granița cu România;
• Popa: 3714, un nume foarte comun în București, de unde ar fi și pornit;
• Neacșu: 1106, des întâlnit în Pitești, Ploiești, Târgoviște;
• Radu: 3732, ar fi ajuns pe teritoriul țării noastre de la bulgarii care au migrat spre sudul României;
• Cristea: 1727, aceeași poveste ca la Neacșu, ambele fiind nume uzuale.

De unde vin terminațiile „-escu”, „-eanu” și de ce sunt nume uzuale cu prefixul „a”. Există și o semnificație a numelor de familie.

Numele de familie au apărut încă din perioada Romei antice, având obiectivul de a da viață unei categorii și o segmentare a gospodăriilor. Capul familiei, respectiv bărbatul, era după care erau denumiți și ceilalți membri ai casei. Până acum, nu pare că s-a produs vreo schimbare, nici în mii de ani. Prenumele erau comune, cum se întâmplă și acum.

De partea cealaltă, în țara noastră, numele de familie ar fi apărut abia în secolul al XVIII-lea, respectiv în secolul XIX, din punct de vedere legal. Multe nume uzuale au terminația „escu” este o variantă prescurtată a românilor din Evul Mediu pentru cuvântul „fiul lui”. Ca urmare, dacă te numești Dumitrescu, înseamnă că strămoșul tău era fiul unui Dumitru.

În situașia în care tatăl nu își recunoștea copilul legal, se prelua prenumele mamei, la care se adăuga „a” sau „al” ca prefix. Exemplu: Amarei înseamnă fiul sau fiica Mariei, femeie al cărei prunc era bastard.

Terminația „eanu” arată, de regulă, locul de unde provenea familia. De exemplu, Munteanu înseamnă că erai din Muntenia, Olteanu, din Olt și altele.

Citește și: Rezultate finale Recensământ. Populația rezidentă a României, 19,05 milioane persoane