Știri interne

Klaus Iohannis, mesaj pentru milioane de români în 2024: „Alegerile din acest an vor modela România de mâine”

24 Jan, 14:21 • Bumbeneci Diana
Președintele Klaus Iohannis a ținut să transmită un mesaj oficial cu prilejul zilei de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române. În discursul său au fost incluse și subiectele legate de alegerile ce vor avea loc în România.
Klaus Iohannis, mesaj pentru milioane de români în 2024: „Alegerile din acest an vor modela România de mâine

Alegerile pentru care suntem chemați la urne vor modela România de mâine, spune președintele Klaus Iohannis în discursul prilejuit de Ziua Unirii Principatelor Române. Iată mesajul transmis de oficial.

„Această aniversare nu este doar un moment retrospectiv, ci și o oportunitate de a ne inspira din lecțiile valoroase ale trecutului pentru a proiecta un viitor mai bun pentru națiunea noastră. Decizia istorică de la 24 ianuarie 1859 a fost o alegere conștientă a parcursului nostru colectiv. În spiritul solidarității, românii din cele două principate au demonstrat atunci că unitatea este forța care transcende orice provocare. Contextul internațional din acele vremuri a fost unul dificil, însă clasa politică i-a dat, cu inteligență și curaj, un răspuns pe măsură, plasând țara deasupra intereselor personale sau de partid”, spune Klaus Iohannis.

El apreciază că anul 2024 are, la rândul său, „o încărcătură deosebită, fiind anul în care alegerile pentru care suntem chemați la urne vor modela România de mâine”.

„Într-o lume contemporană plină de provocări, este esențial să ne exercităm cu responsabilitate dreptul nostru democratic de a alege politicienii care să servească cu devotament națiunea, la fel cum au făcut și înaintașii noștri. În 1859, condițiile geopolitice erau dificile, iar populația avea aspirații legitime. Astăzi, când Europa și întreaga lume se confruntă din nou cu provocări multiple, cetățenii așteaptă de la politicieni o direcție clară și fără echivoc, care să mențină nealterată direcția către prosperitate, dezvoltare și modernizare pe care s-a angajat România.

Statutul de membru NATO și atașamentul ferm față de valorile euroatlantice ne oferă acum cele mai solide garanții de securitate posibile. În același timp, România este un veritabil pilon de stabilitate într-o zonă marcată de turbulențe accentuate, cu o economie solidă, fiind angrenată într-un amplu proces de reformă a marilor sisteme publice. Toate aceste mari proiecte de anvergură trebuie continuate și de aceea este important să conștientizăm că deciziile pe care le vom lua în acest an electoral vor influența cursul țării noastre, iar fiecare vot reprezintă un angajament profund față de viitorul nostru comun”, a adăugat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

MESAJUL INTERGRAL al Președintelui Klaus Iohannis

„Marcăm astăzi 165 de ani de la momentul fondator al României moderne. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei și al Țării Românești a realizat Unirea de facto a celor două principate și a reprezentat deschiderea unui drum ireversibil. Acesta a fost pasul esențial care a făcut posibil idealul nostru național, unitatea tuturor românilor, desăvârșit prin Marea Unire de la Alba Iulia din 1918.

Unirea celor două principate române într-un singur stat a fost realizată prin renunțarea la orgolii politice, un mod exemplar de a pune interesul poporului deasupra intereselor personale. S-au făcut, la acea vreme, eforturi diplomatice majore și a existat o susținere financiară de o amploare impresionantă prin implicarea activă a marilor personalități ale vremii, care au militat pentru idealurile unirii în afara granițelor și au pledat cu îndârjire cauza națională în fața Marilor Puteri.

Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Dumitru și Ion C. Brătianu, frații Golescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, C.A. Rosetti, Barbu Catargiu și Costache Negri sunt printre figurile proeminente cu o contribuție semnificativă la transformarea în realitate a visului unirii și la consolidarea conștiinței naționale.

Prin hotărârea lor, prin iscusința de a găsi soluții politice originale, au reușit să obțină acordul Marilor Puteri care, puse în fața faptului împlinit, nu s-au mai putut împotrivi voinței unui popor care își dorea cu orice preț unirea.

Entuziasmul cu care a fost primită vestea dublei alegeri în cele două principate reprezintă cea mai bună confirmare a faptului că unirea nu a fost doar un ideal al liderilor politici, ci și o dorință puternic înrădăcinată în sufletele românilor. Iar meritul elitelor vremii a fost că au înţeles aceste aspirații ale poporului.

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Fără temelia clădită de Alexandru Ioan Cuza, nu ar fi putut deveni realitate statul român modern. Noul domnitor și-a asumat dezideratele pașoptiste, a înfăptuit reformele mult așteptate de românii de pe ambele maluri ale Milcovului și a pus bazele instituțiilor moderne, de tip european.

În doar câțiva ani de domnie, Cuza a promovat un sistem de educație pe trei niveluri, care introducea obligativitatea și gratuitatea școlii primare, a elaborat un nou Cod Civil și un nou Cod Penal, a împroprietărit și emancipat țăranii, a reformat sistemul judiciar și pe cel fiscal, a reorganizat administrația și a modernizat armata. Totodată, în această perioadă au fost înființate și primele universități moderne din România: la Iași, în 1860, și la București, în 1864.

Doamnelor și domnilor,

Această aniversare nu este doar un moment retrospectiv, ci și o oportunitate de a ne inspira din lecțiile valoroase ale trecutului pentru a proiecta un viitor mai bun pentru națiunea noastră. Decizia istorică de la 24 ianuarie 1859 a fost o alegere conștientă a parcursului nostru colectiv. În spiritul solidarității, românii din cele două principate au demonstrat atunci că unitatea este forța care transcende orice provocare. Contextul internațional din acele vremuri a fost unul dificil, însă clasa politică i-a dat, cu inteligență și curaj, un răspuns pe măsură, plasând țara deasupra intereselor personale sau de partid.

Anul 2024 are, la rândul său, o încărcătură deosebită, fiind anul în care alegerile pentru care suntem chemați la urne vor modela România de mâine. Într-o lume contemporană plină de provocări, este esențial să ne exercităm cu responsabilitate dreptul nostru democratic de a alege politicienii care să servească cu devotament națiunea, la fel cum au făcut și înaintașii noștri.

În 1859, condițiile geopolitice erau dificile, iar populația avea aspirații legitime. Astăzi, când Europa și întreaga lume se confruntă din nou cu provocări multiple, cetățenii așteaptă de la politicieni o direcție clară și fără echivoc, care să mențină nealterată direcția către prosperitate, dezvoltare și modernizare pe care s-a angajat România.

Statutul de membru NATO și atașamentul ferm față de valorile euroatlantice ne oferă acum cele mai solide garanții de securitate posibile. În același timp, România este un veritabil pilon de stabilitate într-o zonă marcată de turbulențe accentuate, cu o economie solidă, fiind angrenată într-un amplu proces de reformă a marilor sisteme publice. Toate aceste proiecte de anvergură trebuie continuate și de aceea este important să conștientizăm că deciziile pe care le vom lua în acest an electoral vor influența cursul țării noastre, iar fiecare vot reprezintă un angajament profund față de viitorul nostru comun.

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Doamnelor și domnilor,

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin loialitate față de țară, rămâne un lider excepțional, un exemplu demn de urmat. Contribuțiile sale au transformat societatea și au adus un real progres în așezarea și funcționarea statului român modern. Realizările acestuia trebuie să reprezinte o veritabilă sursă de inspirație și o motivație pentru clasa politică actuală, îndeosebi în perioada următoare, pentru a continua eforturile reformatoare și de dezvoltare a țării.

Ziua Unirii Principatelor Române ne reamintește de spiritul vizionar și de curajul înaintașilor noștri care au îndeplinit acest ideal național. Să privim cu încredere către viitor, ancorându-ne în principiile și valorile europene care ne unesc și ne ajută să putem depăși orice crize și provocări.

Pentru că sunt moștenitori, continuatori și apărători ai valorilor care au condus la Unirea Principatelor, cu prilejul acestei sărbători naționale, am decis să decorez drapelul de luptă al Diviziei „Getica” și drapelul de luptă al Statului Major al Forțelor Terestre.” a transmis Klaus Iohannis.

Poți citi și: Facturile la gaz cresc din cauza gerului din România. Prețul pe care îl vor plăti românii pentru încălzirea locuinței în ianuarie 2024

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier