- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Meteo 21-27 septembrie 2023. ANM anunță cum va fi vremea în România până săptămâna viitoare

20 Sep, 15:45 • Bumbeneci Diana
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele zile. Vremea va fi instabilă și la acest final de săptămână, iar în cea mai mare parte a țării se vor înregistra temperaturi destul de scăzute.
Meteo 21-27 septembrie 2023. ANM anunță cum va fi vremea în România până săptămâna viitoare

Potrivit ANM, la noapte, cerul va fi mai mult senin în vest, nord-vest și parțial în centru și sud și variabil în restul teritoriului. La începutul nopții cu totul izolat vor mai fi posibile averse slabe în Moldova, nordul Munteniei și al Dobrogei. Vântul va sufla în general slab. Temperaturile minime se vor situa în general între 8 și 18 grade. Spre dimineață, pe alocuri se va forma ceață în special în zonele joase din centrul și estul țării.

Meteo București

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de 13…16 grade.

Meteo joi, în țară

Vremea va fi caldă pentru această dată. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în vestul, sud-vestul și parțial în centrul țării și la munte, unde doar pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe. Seara și noaptea, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări mai accentuate, averse locale și descărcări electrice în Banat, Crișana, Oltenia, vestul și nord-vestul Munteniei, unde și cantitățile de apă vor depăși pe spații mici 15 l/mp, iar în celelalte regiuni, astfel de fenomene vor fi posibile izolat. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și în zona înaltă a Carpaților Meridionali, ce vor atinge viteze în general de 40…60 km/h, dar de scurtă durată și în timpul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 și 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 20 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre 8 grade. Mai ales la începutul intervalului, local va mai fi ceață în centrul teritoriului și izolat în rest.

Meteo București

Vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări seara și noaptea, când vor fi condiții pentru ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.

Meteo vineri, în țară

Vremea va deveni deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii septembrie, iar în Câmpia de Vest și în Câmpia Română va fi și călduroasă după-amiaza. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime între 12 și 22 de grade, mai coborâte în depresiunile Carpaților Orientali, până spre 8 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări pe parcursul zilei în zonele de munte și în jumătatea de est a teritoriului, dar numai pe arii restrânse vor mai fi averse, însoțite și de descărcări electrice. Temporar vântul va prezenta intensificări în regiunile vestice, estice și sud-estice, cu viteze mai mari pe litoral, în deltă și pe crestele montane, unde vor fi rafale în general de 50…60 km/h, iar în rest va sufla slab și moderat. Mai ales spre sfârșitul intervalului, pe alocuri în centru și est și izolat în rest se va forma ceață.

Meteo București

Vremea va fi predominant frumoasă și va deveni călduroasă în orele după-amiezii, cu o maximă termică de 30…32 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14…17 grade.

Meteo sâmbătă, în țară

Valorile termice vor continua să crească și se vor situa cu mult peste cele normale în ultima decadă a lunii septembrie, vremea devenind călduroasă în majoritatea zonelor, izolat caniculară în sudul Munteniei și al Olteniei și în zona de câmpie din Banat; astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 25…27 de grade pe litoral și 34…35 de grade în Câmpia Română și Câmpia de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 și 22 de grade, mai scăzute în depresiuni (până spre 8…9 grade în cele din estul Transilvaniei). Cerul va fi variabil, pe alocuri cu înnorări temporare și pe arii restrânse averse și descărcări electrice -după-amiaza la munte și mai ales spre seară și noaptea în vest și nord-vest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale pe crestele montane, cu viteze mai mari în vestul Carpaților Meridionali și temporar în Banat, Crișana și sudul Transilvaniei. Pe alocuri, dimineața și noaptea, se va semnala ceață.

meteo
meteo

Meteo București

Vremea va fi călduroasă, cu valori termice în creștere, iar în orele după-amiezii poate deveni caniculară; temperatura maximă se va situa în jurul a 34 de grade (cu 10 grade peste norma climatologică a datei), iar cea minimă va fi de 15…18 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Meteo duminică

Vremea se va menține călduroasă în majoritatea zonelor; temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 și 34 de grade, ușor mai mici pe litoral unde vor fi valori de 24…26 de grade. Cerul va fi variabil, cu probabilitate relativ ridicată pentru înnorări și local averse și descărcări electrice în vestul și în sud-vestul țării și în zona montană. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, mai susținute la altitudini mari în Carpații Meridionali și Occidentali (cu rafale de peste 65…75 km/h) și în sudul Banatului și pe arii restrânse (cu caracter temporar și cu viteze mult mai mici) și în restul zonelor. Minimele termice vor fi cuprinse între 13 și 20 de grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, spre 9…10 grade. Pe areale restrânse, dimineața și noaptea, se va semnala ceață.

Meteo București

Va fi în continuare mult mai cald decât în mod obișnuit în această perioadă din an, vremea menținându-se călduroasă, cu maxima termică în jurul a 31 de grade și minima de 13…16 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat.

Meteo luni, marți, miercuri

Deși în scădere față de zilele anterioare, valorile termice se vor situa peste cele climatologic specifice perioadei. Averse vor fi posibile pe spații mici, cu precădere în regiunile sud-vestice.

București

Valorile termice vor scădea ușor, dar se vor situa în continuare peste mediile multianuale ale perioadei, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă.

Ai mai putea citi și: Noi vouchere pentru români. Cine va primi banii din luna octombrie 2024

Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult