- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

România construiește cea mai mare bază NATO din Europa. Orașul militar, care va include școli, spital și magazine, este gata în proporție de 31 la sută

28 Apr, 12:24 • Stefan Simion
România va continua lucrările de extindere a bazei militare de la Mihail Kogălniceanu. Aceasta ar urma să devină cea mai mare bază NATO din Europa, un veritabil oraș militar ce va include școli, spital, magazine și parcuri de distracție.
România construiește cea mai mare bază NATO din Europa. Orașul militar, care va include școli, spital și magazine, este gata în proporție de 31 la sută

Peste două miliarde și jumătate de euro. Atât costă proiectul de extindere a bazei militare de la Mihail Kogălniceanu, care ar urma să fie finalizat până în 2040, a precizat Ministerul Apărării Naționale (MApN), potrivit stirileprotv. La finalizarea lucrărilor, România va avea pe teritoriul său cea mai mare bază NATO din Europa.

Uriașa investiție aparține exclusiv țării noastre și va reprezenta una dintre capabilitățile-cheie ale Alianței Tratatului Atlanticului de Nord.

Baza de la malul Mării Negre va deveni un veritabil oraș militar, proiectat să găzduiască 10.000 de soldați. Aceștia vor avea la dispoziție toate facilitățile, inclusiv grădinițe, școli, un spital, magazine și parcuri de distracție.

În prezent, contractul de extindere a bazei de la Kogălniceanu este realizat în proporție de 31 la sută.

”Modernizarea și extinderea Bazei 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu reprezintă o investiție a Guvernului României de peste 2,5 miliarde de euro, care urmărește transformarea aceastei locații într-un hub strategic regional al NATO, capabil să găzduiască până la 10.000 de militari români și aliați.

În data de 29.04.2022 a fost semnat contractul de prestare servicii de proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţie imobiliară 2018.1.888 Mihail Kogălniceanu – ‘Realizarea infrastructura Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu’, contract ce se află la această dată în faza de execuţie lucrări.

Menţionăm faptul că pe parcursul anului 2024 au fost emise mai multe ordine de începere a lucrărilor pe diferite obiecte din cadrul contractului de lucrări, în funcţie de autorizaţiile de construire emise în acest sens. La această dată, stadiul contractului este de aproximativ 31 % din totalul lucrărilor contractate.

De asemenea, derularea acestui contract nu a implicat în niciun fel partea americană”, au precizat reprezentanții MApN.

Citește și Ce vrea Trump de la Putin, pentru încheierea războiului din Ucraina. Concesia URIAȘĂ pe care ar putea-o face Zelenski

Ministerul a oferit detalii despre lucrările aflate în derulare și cele ulterioare, subliniind că extinderea bazei de la Kogălniceanu nu este condiționată în niciun fel de prezența trupelor militare străine.

”Contractul pe care Ministerul Apărării Naţionale îl are în acest moment (faza I) în derulare, se referă la construirea unei piste de decolare/ aterizare interconectată cu pista de decolare/ aterizare existentă a aeroportului civil Mihail Kogălniceanu plus obiective conexe, care vor fi parte componentă a unei viitoare baze militare a Forţelor Aeriene Române.

Următoarele faze de realizare a bazei aeriene şi prioritizarea obiectivelor (facilităţi administrative, de mentenanţă şi asigurarea cerinţelor pentru zbor, facilităţi de depozitare, zona necesară operare elicoptere, zonă sisteme de apărare aeriană, zonă social — administrativă, reţele de utilităţi interioare, drumurile aferente şi alte facilităţi operaţionale necesare derulării activităţilor unei baze a forţelor aeriene), ce intră în componenţa acesteia vor fi stabilite în conformitate cu cerinţele Forţelor Aeriene Române, perioada de implementare a acestora fiind până în anul 2040.

Contractul nu este condiţionat de prezenţa trupelor americane sau a altor parteneri NATO”, spun reprezentanții MApN.

În aceste condiții, se poate spune că viitorul oraș miliar va aparține României. Se construiește pe o suprafață de peste 2.300 de hectare de teren arabil, expropriată de la proprietari prin compensații financiare achitate de către stat.

Lucrările au început din sudul viitoarei așezări, prin realizarea drumurilor de acces, o rețea electrică de mare capacitate, dublarea actualei piste a aeroportului, depozite de combustibil și hangare pentru avioane de luptă și drone.

Faza I a proiectului este realizată de asocierea firmelor românești Aduro Impex SRL și Bog’Art, alături de austriecii de la Strabag AG. Lor li se alătură nu mai puțin de 22 de subcontractori, fiecare cu 1% din lucrări. Valoarea totală a contractului actual, din prima fază a proiectului, era la data semnării, în 2022, de 1.433.109.102,15 lei, fără TVA, echivalentul a circa 300 de milioane de euro, mai notează sursa citată.

Pe de altă parte, referitor la informațiile privind retragerea trupelor americane din România, MApN precizează că România nu a primit niciun fel de informare din SUA legată de acest subiect.

Mai mult, ministerul a detaliat prezența militară americană pe teritoriul țării noastre, fiind vorba despre structuri de elită ale Armatei SUA, menite să întărească flancul estic al NATO.

”La informațiile apărute recent în spațiul public privind o posibilă retragere a aproximativ 10.000 de militari americani din România și Polonia, Ministerul Apărării Naționale precizează că, până la acest moment, România nu a primit nicio informare oficială în acest sens din partea Statelor Unite. Ca atare, nu putem formula o poziție oficială ca răspuns la informații bazate pe surse de presă.

În acest moment, în România sunt dislocați, în total, peste 1.700 de militari ai SUA, în principal la Mihail Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii.

La data de 26 martie, în Baza 57 Aeriană ‘Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino’ de la Mihail Kogălniceanu a avut loc ceremonia transferului de autoritate între Brigada 3 ‘Task Force Patriot’ din cadrul Diviziei 10 Munte și Brigada 2 ‘Task Force Strike’ din cadrul Diviziei 101 Aeropurtată. Pe timpul executării misiunii, Brigada 2 ‘Task Force Strike’ se află sub comanda operațională a Diviziei 1 Blindată din cadrul forțelor armate ale SUA, dislocată de asemenea în România la Mihail Kogălniceanu ca parte a măsurilor de descurajare asumate de SUA în cadrul misiunii Atlantic Resolve în scopul întăririi Flancului Estic al NATO.

Baza 57 Aeriană găzduiește astfel, la acest moment, peste 1.400 de militari din SUA.

În același timp, planurile regionale de apărare sunt implementate conform planificării NATO, iar România, în calitate de națiune-gazdă, continuă să implementeze obligațiile asumate”, a precizat MApN.

Citește și Plouă cu bani de la stat! Românii care vor primi despăgubiri prin ordin oficial

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Panificația din România, sub presiunea crizei energetice: riscuri de faliment dacă scumpirile persistă
Panificația din România, sub presiunea crizei energetice: riscuri de faliment dacă scumpirile persistă
Iranul condiționează încheierea conflictului de oprirea atacurilor SUA și Israelului și de garanții de neagresiune
Iranul condiționează încheierea conflictului de oprirea atacurilor SUA și Israelului și de garanții ...
Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie
Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din Insulele Chagos
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din ...
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Trump spune că SUA iau în calcul „temperarea atacurilor asupra Iranului”
Trump spune că SUA iau în calcul „temperarea atacurilor asupra Iranului”
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine din Scoția
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine ...
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Consiliul pentru Pace al lui Trump a înaintat Hamas o propunere de dezarmare
Consiliul pentru Pace al lui Trump a înaintat Hamas o propunere de dezarmare
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu trebuie să afecteze deficitul bugetar”
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu ...
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică de 1%
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică ...
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război