Știri interne

Noi restricții în spitalele din România. Fiecare pacient va primi un cod, iar vizitele vor fi limitate

17 Nov, 13:57 • Cornel Ghimeșan
Ministerul Sănătății, condus de către PSD-istul Alexandru Rafila, pregătește schimbări majore în spitale. Proiectul a fost pus în dezbatere publică. 
Noi restricții în spitalele din România. Fiecare pacient va primi un cod, iar vizitele vor fi limitate

Programul de vizite în unitățile sanitare publice ar putea fi limitat, este partea din proiectul Ministerului Sănătății, care a stârnit o mulțime de polemici. În schimb, vestea bună se referă la introducerea unei obligații pentru spitale, de a anunța rudele pacienților în maximum două ore informații despre starea lor de sănătate și salonul în care sunt internați.

Potrivit proiectului semnat de către Alexandru Rafila, fiecare pacient va primi la internare un cod numeric unic ce va fi comunicat aparținătorilor. Astfel, furnizarea telefonică de informații despre pacient va fi făcută exclusiv după comunicarea codului.

De asemenea, accesul vizitatorilor în spitalele publice se va face de luni până vineri în intervalul 15:00 – 20:00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 10:00 – 20:00. Durata vizitei va fi de 30 de minute.

În cazul copiilor mai mici de 14 ani internaţi în oricare dintre secţiile din unitatea sanitară se acceptă prezenţa unui aparţinător permanent, dacă se solicită acest lucru, se mai arată în proiectul semnat de către Alexandru Rafila.

 

Schimbări majore în spitalele din România

 

Unităţile sanitare au obligaţia, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului, să implementeze un sistem de informare a aparţinătorilor pacienţilor, care să permită ca la cel mult două ore de la internarea pacientului să fie comunicate aparţinătorilor telefonic sau prin SMS, la cerere, următoarele informaţii: secţia/compartimentul unde este internat, numărul salonului, etajul, numele medicului curant şi numărul de telefon apelabil pentru informaţii despre starea de sănătate, scrie Agerpres.

Prevederile ordinului se aplică tuturor unităţilor sanitare cu paturi din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi celor al căror management a fost transferat la autorităţile administraţiei publice locale, mai scrie sursa citată.

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski