Știri interne

Numărul de autorizații de construcție, în scădere cu peste 20% în 2023. Care sunt zonele din România în care se construiește mai puțin

12 Jan, 22:44 • Adrian Popovici
Piața imobiliară din România a avut probleme anul trecut, după cum arată datele Institutului Național de Statistică (INS) care arată că au fost eliberate mai puține autorizații de construcție în primele 11 luni ale anului 2023.
Numărul de autorizații de construcție, în scădere cu peste 20% în 2023. Care sunt zonele din România în care se construiește mai puțin

Piața imobiliară din România a avut de suferit în 2023, după cum arată datele Institutului Național de Statistică (INS) care arată că au fost eliberate mai puține autorizații de construcție în primele 11 luni ale anului trecut decât în aceeași perioadă din 2022. Statisticile indică faptul că această scădere este de 21,7%, transmite Economica.

Statisticile arată că noiembrie 2023, s-au eliberat 2.700 autorizaţii de construcție pentru clădiri rezidenţiale, o  scădere de 10,1%, faţă de luna octombrie 2023 şi cu 15,1%, faţă de luna noiembrie din 2022. Conform INS, între 1 ianuarie și 30 noiembrie 2023, s-au eliberat 32.096 autorizaţii de construcție pentru clădiri rezidenţiale, o scădere cu 21,7% faţă de perioada similară din 2022. Scăderi s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov, acolo unde au fost emise cu 1702 mai puține autorizaţii, Sud-Muntenia, cu 1503 mai puține, Nord-Vest, în scădere cu 1405, Vest mai puine cu 1080, Nord-Est, mai puține cu 1024, Sud-Est, mai puține cu 914, Sud-Vest şi Centru, în scădere cu 446.

Te-ar putea interesa și: Piaţa imobiliară, aproape de blocaj. Prețurile apartamentelor ar putea scădea cu 50%

Mai puține autorizații de construcție pentru clădirile rezidențiale

Problemele care au lovit piața imobiliară se reflectă și asupra numărului de autorizații de construcție din luna noiembrie 2023. Astfel, autoritățile au eliberat 2.700 autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 10,1% faţă de luna octombrie 2023, cu o suprafaţă utilă totală de 632.991 mp. Din totalul autorizaţiilor de construcție pentru clădiri rezidenţiale 68,7% au fost emise în zona rurală.

Față de noiembrie 2022, în noiembrie 2023 s-a înregistrat o scădere a numărului de autorizaţii de construcție pentru clădirile nerezidenţial, dar şi o creştere a suprafeţei utile totale. Această creștere a fost distribuită astfel între regiunile de dezvoltare ale României: Sud-Vest Oltenia (+178.690 mp), Nord-Est (+37.581), Centru (+26.764), Sud-Est (+16.752) şi Sud-Muntenia (+9.091). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-22.342 mp), Bucureşti-Ilfov (-15.666) şi Nord-Vest (-4.192).

Cum evoluează piața imobiliară la nivel european?

Eurostat a anunțat recent prețul caselor în trimestrul III al anului 2023 a scăzut cu 1% la nivel european, asta în comparație cu același trimestru din 2022.În cazul statelor membre ale blocului comunitar, zece dintre ele au raportat o scumpire a locuințelor în trimestrul III din 2023, iar în alte 16 țări prețurile caselor au scăzut, în același interval.

Casele au avut parte de o ieftinire semnificativă în Luxemburg (-13,6%), Germania (-10,2%) și Finlanda (-7%). În contrast, cele mai mari majorări anuale de prețuri în trimestrul III au avut loc în Croația (10,9%), Polonia (9,3%) și Bulgaria (9,2%).România este în rândul țărillor în care prețurile caselor au crescut, cu o majorare de 4,8%.

Citește și: Cum va evolua piața imobiliară în 2024? Către ce își îndreaptă atenția investitorii după ce au renunțat să mai construiască clădiri mari de birouri

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier