Știri interne

O fostă angajată Google s-a pensionat la 40 de ani. Și-a dat demisia vineri și luni deja regreta decizia

04 Mar, 19:21 • Bocioacă Bianca
O fostă angajată Google, care până la 40 de ani s-a descurcat foarte bine din punct de vedere financiar și economisise suficient, s-a gândit că se poate pensiona. Și-a dat demisia într-o vineri, însă, luni deja regreta că a luat această decizie.
O fostă angajată Google s-a pensionat la 40 de ani. Și-a dat demisia vineri și luni deja regreta decizia

Napur Dave avea 40 de ani în 2022 și a crezut atunci că pensionarea este cel mai înțelept lucru pe care îl poate face. La acea vreme lucra în Bangalore, India, și lucra pentru Google de 10 ani, la birourile din Atlanta, Mountain View și Bangalore. Ea lucrase și pentru diferite start-upuri, așa că își asigurase independența financiară pentru tot restul vieții, potrivit Business Insider.

Citește și: Google a fost dat în judecată de 32 de companii media europene care solicită daune de 2,1 miliarde de dolari

„Mi-am dat demisia într-o zi de vineri. Dar până luni deja regretam. Îmi venea să plâng pentru că mi-am dat seama că trebuie să fiu în preajma oamenilor”, a declarat ea pentru sursa citată.

Dave și-a planificat viața după pensionare. Intenționa să scrie o a treia carte, să se întâlnească mai des cu prietenii și să își dedice mai mult timp pasiunilor ei.

Realitatea pensionării anticipate s-a dovedit foarte diferită de ceea ce își imagina. Și-a dat seama că nu va mai avea aceeași relație cu foștii colegi cu care spera să se implice în activități independete. Astfel, a ajuns repede la concluzia că prea multă indendență e înfricoșătoare.

Fosta angajată Google care s-a pensionat la 40 de ani

După ce s-a pensionat la 40 de ani, Dave a devenit parte din comunitatea FIRE – „Independență financiară, pensionare anticipată”.

Decizia de a se pensiona a venit într-un moment în care securitatea financiară era asigurată. Lucrând în SUA timp de 11 ani, și-a permis să facă economii care valorau mai mult în India, unde costul vieții e mai mic. Dave câștiga circa 100.000 de dolari pe an în San Francisco când și-a dat demisia.

Înainte de a se retrage, a stat de vorbă cu un consilier financiar pentru a se asigura că economiile ei sunt suficiente pentru a-și acoperi cheltuielile, iar sumele provenite din vânzarea cărților sale o pot ajuta cu plata facturilor zilnice. Însă, nu și-a dat seama că locația va fi o problemă.

„Întreaga idee a fost posibilă pentru că sunt în India. Nu aveam nicio posibilitate să fac asta rămânând în SUA”, a spus ea, subliniind faptul că în India poate trăi mai mult decât decent și chiar își poate permite anumite extravaganțe, însă nu prea avea posibilitatea să se stabilească în SUA, unde, de asemenea, trăise o perioadă.

Problemele lui Nupur erau în mare parte legate de viața socială, în timp ce alți oameni din comunitatea FIRE au ales să se întoarcă la muncă din alte motive.

Citește și: Google lansează o campanie importantă înainte de alegeri. Aceasta va combate dezinformarea în 5 țări înainte de europarlamentare

Gwendolyn Merz a revenit la munca într-o corporație la nouă luni după ce s-a pensionat, motivul fiind cel financiar. Ea s-a pensionat la 28 de ani, după mai multe calcule temeinice. După ce i-au apărut niște probleme neprevăzute, și-a dat seama că plătea extre, de mult pentru serviciile medicale.

Pentru Napur Dave, fosta angajată la Google, pensionarea a durat doar patru luni. S-a angajat la o companie din Bangalore pentru că nu mai putea să stea departe de oameni.

„Sunt într-o corporație acum, dar obiectivele mele sunt diferite. Nu vreau să-mi construiesc o carieră sau să mă îmbogățesc, ci să văd oameni în fiecare zi și să am o rutină”, a spus ea.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski