Știri interne

O nouă lovitură pentru profesorii aflați în grevă! Asociațiile de părinți reacționează dur

31 May, 15:05 • Bumbeneci Diana
Președintele Federației Părinților, Iulian Cristache, face primele declarații legate de greva profesorilor. Asociația reacționează dur.
O nouă lovitură pentru profesorii aflați în grevă! Asociațiile de părinți reacționează dur

Președintele Federației Părinților, Iulian Cristache, a explicat faptul că, deși greva profesorilor este justificată, dacă se va ajunge la decalare majoră a examenelor copiilor, atunci părinții nu vor mai putea să susțină demersul profesorilor pentru că ar însemna că afectează interesele elevilor, anunță știripesurse.

Asociația părinților nu sprijină greva profesorilor

”Punctul final trebuie să fie modul în care ducem această grevă.

Vom influența examenele copiilor? Atunci e o discuție. Dacă nu le vom influența și doar le vom decala, deși sunt părinți care mi-au trimis inclusiv mie mesaje de amenințare prin care au spus că nu sunt de acord cu decalarea acestor examene.

Vreau să fiu foarte sincer și să recunoaștem că sistemul educațional a ajuns foarte jos și revendicările sunt 100% îndreptățite. Dar sunt reprezentantul unei federații de părinți și trebuie să apăr interesele legitime în sensul în care aceste examene trebuie susținute conform calendarului agreat de ministerul Educației.

Citește și: Aeroportul Brașov își deschide porțile! Au fost afișate primele zboruri și perioada în care vor fi disponibile

Putem accepta și o decalare. Dacă nu va exista consens și nu înțelegem de ce Guvernul și Administrația Prezidențială nu găsesc soluții.

Copiii nu trebuie să ajungă victime colaterale. Aceste examene trebuie să fie susținute, să găsim o soluție de comun acord împreună cu sindicatele și ministerul Educației și aceste examene să fie susținute! Mai departe, dacă vor să continue cu greva până la începutul anului școlar, sunt sigur că vor fi susținuți de părinți, dar nu în detrimentul copiilor noștri.”, a spus Iulian Cristache, la Digi24.

Te mai poate interesa în acest context și: A fost anunțată prima companie aeriană străină care va zbura regulat de pe Aeroportul Băneasa

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Planificarea financiară pentru situații neprevăzute: instrumente disponibile și cum le folosești corect
Planificarea financiară pentru situații neprevăzute: instrumente disponibile și cum le folosești ...
Agroserv Măriuța, proprietarul Lăptăria cu Caimac, încheie S1/2026 cu un profit net de 1,2 mil. lei, în scădere cu 66%
Agroserv Măriuța, proprietarul Lăptăria cu Caimac, încheie S1/2026 cu un profit net de 1,2 mil. ...
Carburanții se apropie de praguri record: benzina standard a trecut de 10 lei pe litru în unele stații
Carburanții se apropie de praguri record: benzina standard a trecut de 10 lei pe litru în unele stații
Alexandru Nazare: 2,058 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plăți urgente în sănătate
Alexandru Nazare: 2,058 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plăți ...
Guvernul interimar analizează vineri alocarea de fonduri suplimentare pentru Cernavodă și motorina agricolă
Guvernul interimar analizează vineri alocarea de fonduri suplimentare pentru Cernavodă și motorina ...
Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD