- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Pacienți în agonie, demisii cerute la Floreasca. Ministrul Sănătății intervine în scandalul de la Centrul de Arși

29 Jul, 23:54 • Bugiu ⁠Ana Maria
După ce o pacientă a relatat că a fost lăsată să urle de durere în Centrul de Arși de la Spitalul Floreasca, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, cere demisia coordonatorului unității și denunță atitudinea lipsită de empatie a personalului medical. Deși analgezicele nu lipseau, comunicarea și grija față de pacient au fost complet ignorate.
Pacienți în agonie, demisii cerute la Floreasca. Ministrul Sănătății intervine în scandalul de la Centrul de Arși

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a reacționat după cazul revoltător semnalat la Centrul de Arși al Spitalului Floreasca, unde o pacientă a relatat că a fost lăsată să urle de durere fără a primi îngrijirea adecvată. Potrivit declarațiilor acestuia pentru Digi24, nu este acceptabil ca, în anul 2025, un pacient internat într-un spital universitar să sufere astfel.

Te-ar mai putea interesa și: Incendiu la maternitatea ”Cuza Vodă” din Iași! A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Pacienții și personalul, evacuați VIDEO

Pacienți în agonie, demisii cerute la Floreasca. Ministrul Sănătății intervine după scandalul din Centrul de Arși

Ministrul a precizat că, în urma controalelor, s-a constatat că nu au existat discontinuități în stocurile de analgezice, acestea fiind disponibile în toate lunile verificate. Cu toate acestea, se pare că administrarea și comunicarea au lăsat de dorit.

„Cu toate cele trei controale care încă se află în desfășurare, am sperat să le putem închide în această seară, însă discuțiile au fost destul de lungi și le vom închide mâine controalele administrative, și aici mă refer la inspecția sanitară de stat și la Corpul de control al Ministerului Sănătății cred că pentru o să mai dureze câteva zile. Însă din primele rezultate, așa cum am spus și azi dimineață, revenim la o problemă eternă pe care eu o spun de 5 săptămâni, obsesiv, repetitiv.

Am insistat mult pe acest subiect pentru că știu că este o problemă din sistem și știu că de foarte multe ori pacienții suferă din această cauză și anume atitudinea personalului asupra aparținătorilor și asupra pacienților. O atitudine care din cele relatate, scrisoarea deschisă pe care mi-a adresat-o sora pacientei și pacienta că a fost pacientă. Eu când am citit acea scrisoare, vă spun sincer că am încremenit. Nu mi-a venit să cred că în anul 2025 un pacient, într-un centru universitar, urlă de durere. Vom verifica aceste lucruri”, a declarat ministrul.

Rogobete a criticat lipsa unei relații umane între cadrele medicale și pacienți/aparținători, indicând că lipsa pregătirii în comunicare în formarea medicilor este o cauză principală. El a menționat că sistemul medical românesc suferă de un deficit de empatie și comunicare, cauzat și de anii în care medicii au fost puși să suporte neajunsurile sistemului în fața pacienților.

„Pentru că nu s-a pus preț pe acest lucru ani la rând, în facultatea de medicină, în universitate, în educația medicului, din punct de vedere profesional. Evident, nu există cursuri adecvate de comunicare, așa cum există în alte țări. De aici pleacă totul. Nu este dezvoltat suficient de mult lucrul în echipă, încă există orgolii interdisciplinare, încă există acele clasice orgolii între generații și nu avem cultul mentoratului suficient de bine dezvoltat. Ori toate astea puse cap la cap, au dus, din păcate, în această zonă.

Dar se mai întâmplă un fenomen care este real și pe care nu-l putem ignora. Prea mulți ani la rând, personalul medical a fost nevoit să răspundă pacienților și opiniei publice pentru neputința și, uneori, nepăsarea sistemului. Ei au fost acuzați și arătați cu degetul atunci când sistemul nu oferea finanțare adecvată, atunci când sistemul nu a oferit tehnologie și infrastructură suficientă, atunci când sistemul a stat nepăsător, de multe ori, alteori neputincios în fața pacienților și în fața oamenilor, iar medicii au decontat această frustrare justificată a pacienților și a oamenilor”, a explicat ministrul.

Coordonatorul Centrului de Arși se află în concediu, iar ministrul i-a cerut demisia public, afirmând că se aștepta să-l găsească la spital în timpul controalelor anunțate. Totodată, ministrul a ținut să amintească faptul că, în ultimul an, peste 200 de pacienți cu arsuri grave au fost tratați la Floreasca, dintre care 80% au supraviețuit, o rată sub media UE, un rezultat care nu trebuie ignorat.

„Am cerut situația. Inițial, pacientei i s-a spus că nu există analgezice, complet fals. Am verificat cu Corpul de control și astăzi la fața locului, în situațiile din farmacia spitalului există toată, luna iunie, toată luna iulie, au existat și există în continuare analgezice pentru toți pacienții din Spitalul Floreasca.

Nu au existat discontinuități. Faptul că nu au fost administrate corespunzător sau faptul că nu s-a discutat, nu s-a comunicat eficient un weekend întreg, din câte am înțeles din relatările pacientei, cu pacienta și cu aparținătorii, ține mult de bun simț, ține mult de deontologie profesională, ține mult de activitatea lor.

Eu mă simt prost să ies public în 2025, în care avem tehnologia, avem industrie farmaceutică dezvoltată, avem o finanțare mult mai bună față de acum 10 ani, de exemplu, sau față de acum 5 ani în sistemul de sănătate și să fiu nevoiți să solicit public unor excepții, pentru că nu este regula asta din sistemul de sănătate și am spus de multe ori, există în sistemul de sănătate oameni excepționali, care vin noaptea de acasă, care se îngrijesc de pacienți lor, care au conduită corespunzătoare.

Dar există și excepții. Ori pentru aceste excepții suferă întreg sistemul”,a adăugat ministrul.

„Vă dați seama cât mult preț a pus el pe această situație. Este adevărat că dânsul a avut un concediu încă de săptămâna trecută sau de acum 2 săptămâni. Nu vreau să greșesc, pentru că a avut un deces în familie, din câte am înțeles de la managementul unității sanitare. Însă odată cu izbucnirea acestui scandal am înțeles că și-a prelungit concediul în această perioadă critică pentru spitalul și pentru secția pe care o coordonează.

Eu mă așteptam să-l găsesc astăzi la spital. Vizita de azi a fost anunțată. Eu am anunțat de ieri că astăzi mă duc la spital, i-am rugat să pregătească toate documentele necesare pentru a putea sta la masa discuției, pentru a identifica problemele și pentru a găsi soluții. Nu m-am așteptat să nu găsesc coordonatorul Centrului de arși acolo. Sigur, nu în asta stă problema. I-am cerut să-și dea demisia, i-am sugerat public pentru că nu m-am întâlnit cu el”,a precizat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și: Imagini revoltătoare: gândaci surprinși în saloanele pacienților, la Spitalul Floreasca din București. Reacția ministrului Sănătății

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Avocata Adriana Georgescu și falsul general SIE, reținuți. Cei doi au fost prinși în flagrant, în timp ce primeau 60.000 de euro
Avocata Adriana Georgescu și falsul general SIE, reținuți. Cei doi au fost prinși în flagrant, în ...
Remus Ștefureac, director INSCOP Research: Nu vorbim doar de nemulțumiri conjuncturale ale românilor, ci de o neîncredere cronicizată în instituțiile reprezentative
Remus Ștefureac, director INSCOP Research: Nu vorbim doar de nemulțumiri conjuncturale ale românilor, ...
Statul Major al Ucrainei confirmă distrugerea unui avion de vânătoare rus Su-34. Incidentul s-ar fi produs în apropierea apelor teritoriale românești
Statul Major al Ucrainei confirmă distrugerea unui avion de vânătoare rus Su-34. Incidentul s-ar fi ...
Bolojan, de acord cu Rutte privind dependența militară a UE de SUA, dar crede într-un rol european sporit
Bolojan, de acord cu Rutte privind dependența militară a UE de SUA, dar crede într-un rol european ...
Lukoil își vinde activele internaționale către fondul american Carlyle Group
Lukoil își vinde activele internaționale către fondul american Carlyle Group
Florin Barbu propune plafonarea automată a adaosului comercial la alimente, în funcție de inflație
Florin Barbu propune plafonarea automată a adaosului comercial la alimente, în funcție de inflație
Scăderea dolarului față de leu, semnal de alarmă pe piețele globale
Scăderea dolarului față de leu, semnal de alarmă pe piețele globale
Bancnotele românești vor avea o nouă semnătură din 2026, pentru prima dată în 25 de ani
Bancnotele românești vor avea o nouă semnătură din 2026, pentru prima dată în 25 de ani
Autostrada România–Grecia prinde contur: proiect major cu sprijinul Bulgariei, finalizare estimată în 2030
Autostrada România–Grecia prinde contur: proiect major cu sprijinul Bulgariei, finalizare estimată ...
Escrocherie imobiliară în Chiajna. Cumpărători păcăliți să semneze antecontracte pentru apartamente deja vândute
Escrocherie imobiliară în Chiajna. Cumpărători păcăliți să semneze antecontracte pentru apartamente ...
China-Marea Britanie: telefoanele oficialilor din Downing Street nr. 10 au fost spionate de China
China-Marea Britanie: telefoanele oficialilor din Downing Street nr. 10 au fost spionate de China
Bolojan estimează că România ar putea adopta euro după 2030: „Trebuie să reducem mai întâi deficitul sub 3%”
Bolojan estimează că România ar putea adopta euro după 2030: „Trebuie să reducem mai întâi deficitul ...
Evenimente de mare amploare: de ce sunt paharele de plastic rezistente soluția anti-risipă
Evenimente de mare amploare: de ce sunt paharele de plastic rezistente soluția anti-risipă
Șeful ANAF respinge zvonurile: „Nu controlăm rudele contribuabililor, ci pe cei cu averi nejustificate”
Șeful ANAF respinge zvonurile: „Nu controlăm rudele contribuabililor, ci pe cei cu averi nejustificate”
Amazon concediază 16.000 de angajați în cea mai recentă rundă de disponibilizări
Amazon concediază 16.000 de angajați în cea mai recentă rundă de disponibilizări
Belarus aderă la „Consiliul de Pace” inițiat de Donald Trump. Decizia stârnește critici și îngrijorări în Occident
Belarus aderă la „Consiliul de Pace” inițiat de Donald Trump. Decizia stârnește critici și îngrijorări ...
Scumpiri la gaze după 1 aprilie. Șeful ANRE avertizează asupra ofertelor „neserioase” și îndeamnă consumatorii să schimbe furnizorul
Scumpiri la gaze după 1 aprilie. Șeful ANRE avertizează asupra ofertelor „neserioase” și îndeamnă ...
Ministerul Apărării Naţionale a publicat astăzi execuţia bugetară pentru anul 2025, în valoare de 38,293 miliarde lei (7,7 miliarde euro)
Ministerul Apărării Naţionale a publicat astăzi execuţia bugetară pentru anul 2025, în valoare ...