- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Când recomandă medicii vaccinarea antigripală în sezonul 2025-2026. Câte tulpini de gripă acoperă vaccinul din acest an

17 Sep, 09:05 • Aprozeanu Razvan
La final de vară, vaccinarea antigripală revine în prim-plan ca principală măsură de protecție împotriva unei boli adesea subevaluate, dar capabile să genereze complicații grave. Pentru sezonul gripal 2025-2026, medicii recomandă administrarea vaccinului încă din primele luni de toamnă, astfel încât organismul să aibă timp să dezvolte anticorpi înainte de perioada de circulație intensă a virusului. Anul acesta, vaccinul este formulat trivalent, asigurând protecție împotriva a trei tulpini gripale.
Când recomandă medicii vaccinarea antigripală în sezonul 2025-2026. Câte tulpini de gripă acoperă vaccinul din acest an

În fiecare an, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) formulează recomandările pentru Uniunea Europeană privind compoziția vaccinurilor antigripale sezoniere, având la bază datele și analizele furnizate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), potrivit Digi24.

Citește și: Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: „Nu voi fi de acord niciodată cu vaccinarea obligatorie”

Ce este vaccinul pentru gripă

Recomandările UE privind compoziția vaccinului gripal sezonier 2025-2026

„Combinația vaccinului se schimbă în fiecare an și se stabilește din principalele tulpini circulante în sezonul precedent. În ultimii ani am avut patru tulpini circulante (vaccin tetravalent), însă din ultimele două sezoane s-a constatat faptul că una dintre aceste tulpini nu mai circulă deloc, motiv pentru care s-a decis ca începând din sezonul 2025-2026, vaccinul să fie trivalent. Mai exact va fi un vaccin cu trei tulpini: două de tip A și una de tip B.”, a explicat medicul Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Pentru sezonul 2025-2026, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Agenția Europeană a pentru Medicamente (EMA) au recomandat o formulă trivalentă a vaccinului, care include două tulpini de virus gripal A/H1N1 și H3N2 și o tulpină de tip B/Victoria lineage. Sursa: OMS.

Când recomandă medicii vaccinarea antigripală pentru sezonul 2025 – 2026

„Primele cazuri de gripă apar, de obicei, odată cu răcirea vremii, iar pentru acest sezon ne așteptăm ca boala să fie prezentă încă din luna noiembrie, cu o creștere treptată a numărului de îmbolnăviri. În fiecare an, vârful epidemiei se înregistrează în jurul lunii ianuarie, ceea ce înseamnă că, începând cu luna decembrie, cazurile de gripă cresc într-un ritm accelerat.

Pentru că organismul are nevoie de o perioadă de două săptămâni, după administrarea serului, pentru a-și dezvolta anticorpi este recomandat ca imunizarea antigripală să înceapă încă de la data de 1 octombrie.”, a transmis medicul specialist.

Ce categorii de persoane este recomandat să se vaccineze împotriva gripei

“Vaccinarea antigripală este recomandată tuturor, indiferent de vârstă, deoarece gripa poate provoca forme severe chiar și la persoanele cu imunitate bună sau care nu au afecțiuni cunoscute. Totodată, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) identifică anumite grupuri de risc, reprezentând categorii de persoane mai expuse la complicații severe ale bolii, inclusiv deces.

În categoria persoanelor cu grad de risc ridicat încadrăm copiii mici, până în 5 ani, dar și vârstnicii, persoanele care suferă de anumite boli printre care cele respiratorii, boli de inimă, boli auto imune sau cancer.”, a mai precizat medicul Sandra Alexiu.

Vaccinarea antigripală se poate face la copii începând cu vârsta de 6 luni

„Copiii cu vârsta până la 9 ani, dacă se vaccinează pentru prima dată în viață, trebuie să facă două doze de vaccin pentru a avea o eficacitate completă. Din acest motiv este indicat să începem vaccinarea la timp, pentru a prinde și a doua doză până încep cazurile să crească.”, a explicat medicul.

Cum obții vaccinul pentru gripă

„România, din punct de vedere al vaccinului gripal este, probabil, una dintre țările cu cea mai bună ofertă de rambursare din toate țările Uniunii Europene. La noi în țară se oferă reduceri și rambursări mai mari decât în alte țări. Avem vaccin gratuit pentru toate grupurile de risc recomandate de OMS și se administrează și vaccinuri compensate (50%) la persoanele care nu sunt încadrate într-o categroie de risc, însă au o anumită vârstă.

În România se oferă gratuit vaccin gripal copiilor cu vârsta de la 6 luni, până la 18 ani. Și gravidele se pot vaccina gratuit în România.

Se oferă vaccin gripal gratuit în România și persoanelor care au vârsta peste 45 de ani și suferă de diferite boli, cât timp prezintă dovada medicului, precum: boli cornice cardio-vasculare, renale, hepatice, neurologice, oncologice, autoimune, malformații congenitale, boli neurologice etc.

Pentru persoanele cu vârsta peste 60 de ani se administrează un vaccin care are o doză mai mare de antigen de gripă (vaccin cu o doză de patru ori mai importantă decât celelalte), vaccin High-Dose (HD). La vârstele înaintate se instalează imunosenescența (proces de îmbătrânire care afectează și sistemul imunitar), iar organismul nu mai reacționează cu atâta putere pentru a se proteja în fața bolii. Vaccinul se administrează tot gratuit și în aceste cazuri.”, a transmis medicul Sandra Alexiu.

Pentru persoanele cu vârsta mai mare de 45 de ani și mai mică de 65 de ani, care nu suferă de nicio boală și doresc să se imunizeze, vaccinul gripal este compensat de către stat și în proporție de 50%.

Unde se face vaccinul gripal

„Vaccinul gripal, la fel ca toate celelalte vaccinuri care se adminsitrează gratuit, se poate prescrie pe rețetă de către orice medic din România, indiferent de specialitate, care are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Administrarea vaccinului se face doar de anumiți medici, mai exact de cei care au menționat în curriculum de pregătire de specialitate și metodologia de vaccinare. Sunt medici care învață în rezidențiat cum se vaccinează, nu numai metodologia în sine, ci și cum se face o schemă de vaccinare, cum se acționează în caz de reacții adverse etc.

Categoria poate include medici de familie, medici pediatri, medici de boli infecțioase și epidemiologi. De asemenea, există și medici din alte specializări care au competență de vaccinologie obținută prin cursuri speciale de competențe.”, a mai precizat medicul.

Ce simptome are gripa

Gripa este o afecțiune care influențează întreg organismul, fără a se limita la anumite zone ale corpului, și poate evolua spre pneumonii severe, însoțite de complicații respiratorii majore, dacă nu este tratată corect și la timp. Manifestările clinice nu depind de vârstă, ci mai degrabă de rezistența fiecărui organism în fața virusului. Simptomele pot fi similare cu cele întâlnite în alte viroze sezoniere, în infecția cu COVID-19 sau în anumite forme de pneumonie.

Printre cele mai comune simptome în sezonul virusului gripal amintim:

  • Febră mare/frisoane;
  • Nas înfundat;
  • Tuse seacă;
  • Durere de cap și durere de mușchi.

“Putem preveni în totalitate gripa dacă ne vaccinăm. Sistemul imunitar nu crește din pastile, siropuri sau alte tratamente minune. Cu sistemul imunitar ne naștem, îl moștenim, și îl putem îmbunătăți dacă avem un stil de viață echilibrat, cu alimentație sănătoasă, un program de odihnă corespunzător și dacă ne vaccinăm.”, conchide medicul Sandra Alexiu.

Acest articol nu înlocuiește sfaturile unui medic specialist. Orice recomandare și schemă de tratament trebuie să vină din partea unei persoane autorizate.

Citește și: Alexandru Rafila: Amploarea și viteza cu care se răspândesc mesajele antivaccinare au devenit alarmante

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a ajuns la o absorbție de 84% din fondurile PNRR și țintește peste 95% până la finalizarea proiectelor
Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a ajuns la o absorbție de 84% din fondurile PNRR și țintește ...
Meloni și Sánchez, în conflict din cauza măsurilor stricte ale UE privind migrația
Meloni și Sánchez, în conflict din cauza măsurilor stricte ale UE privind migrația
Dosarul Georgescu–Potra se reia la ÎCCJ. Judecătorii vor decide dacă procesul privind presupusa tentativă de destabilizare a statului poate începe
Dosarul Georgescu–Potra se reia la ÎCCJ. Judecătorii vor decide dacă procesul privind presupusa ...
Ministerul Finanțelor a atras încă 15 mil. lei prin sesiunea suplimentară pentru obligațiunile scadente în 2040
Ministerul Finanțelor a atras încă 15 mil. lei prin sesiunea suplimentară pentru obligațiunile scadente ...
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, ...
Nicușor Dan și Erdogan se vor reuni la Istanbul, unde România ia în primire o nouă corvetă militară, construită în Turcia
Nicușor Dan și Erdogan se vor reuni la Istanbul, unde România ia în primire o nouă corvetă militară, ...
PSD cere demisia și suspendarea lui Dominic Fritz din USR după decizia definitivă a ÎCCJ privind conflictul de interese
PSD cere demisia și suspendarea lui Dominic Fritz din USR după decizia definitivă a ÎCCJ privind ...
Holcim finalizează preluarea Xella pentru 1,85 mld. euro
Holcim finalizează preluarea Xella pentru 1,85 mld. euro
Macron: Trump credea că Ucraina va pierde războiul și era gata să accepte concesii teritoriale pentru pace
Macron: Trump credea că Ucraina va pierde războiul și era gata să accepte concesii teritoriale pentru ...
Procesul de vânzare a Combinatului Siderurgic Galați continuă, după o licitație fără ofertanți
Procesul de vânzare a Combinatului Siderurgic Galați continuă, după o licitație fără ofertanți
Raluca Turcan: România riscă să devină un „stat capturat”
Raluca Turcan: România riscă să devină un „stat capturat”
Protest anunțat în Piața Victoriei în urma deciziilor din justiție; mai multe organizații civice cheamă oamenii în stradă vineri seară
Protest anunțat în Piața Victoriei în urma deciziilor din justiție; mai multe organizații civice ...
Rusia atacă nave sub pavilioanele Panama și Saint Kitts și Nevis în Marea Neagră
Rusia atacă nave sub pavilioanele Panama și Saint Kitts și Nevis în Marea Neagră
Moscoviții reclamă precipitații de tip „ploaie neagră” după un atac ucrainean masiv asupra unei rafinării din sud-estul capitalei
Moscoviții reclamă precipitații de tip „ploaie neagră” după un atac ucrainean masiv asupra unei ...
Hegseth critică dur aliații NATO și anunță o revizuire a forțelor SUA din Europa
Hegseth critică dur aliații NATO și anunță o revizuire a forțelor SUA din Europa
Negocierile SUA–Iran programate în Elveția au fost anulate, iar vizita vicepreședintelui american JD Vance, amânată
Negocierile SUA–Iran programate în Elveția au fost anulate, iar vizita vicepreședintelui american ...
Adrian Veștea își anunță candidatura la șefia PNL și solicită amânarea Congresului extraordinar cu o săptămână
Adrian Veștea își anunță candidatura la șefia PNL și solicită amânarea Congresului extraordinar ...
PNL convoacă Consiliul Național pentru decizia privind Congresul extraordinar și posibile modificări de statut
PNL convoacă Consiliul Național pentru decizia privind Congresul extraordinar și posibile modificări ...