Știri interne

Peste 60.000 de pensionari NU pot rezolva problemele la CNPP. Daniel Baciu: „Au fost trimise către toți”

04 Sep, 08:16 • Bumbeneci Diana
Pentru 60.000 de pensionari, CNPP nu mai poate face nimic. Chiar dacă au depus toate actele cerute, seniorii nu vor mai beneficia de nicio modificare la recalculare
Peste 60.000 de pensionari NU pot rezolva problemele la CNPP. Daniel Baciu: „Au fost trimise către toți”

Sunt foarte mulți pensionari din țară noastră care au avut un șoc când au primit deciziile de recalculare. Mulți se tem că li se vor lua banii care li se cuvin sau că nu vor primi nici măcar un leu în plus, motiv pentru care au mers la sediile CNPP și au depus contestații. În actul pe care l-au primit de la poștași scria clar că au acest drept de a contesta, în termen de 45 de zile. Ce s-a întâmplat cu plângerile lor? A anunțat Daniel Baciu, șeful instituției.

Potrivir informațiilor făcute publice de conducere, Casa Națională de Pensii a primit nu mai puțin de 62.600 de cereri de clarificare, de revizuire și de recalculare. Din numărul total, doar 2.863 au fost analizate și vor fi recalculate. Ceilalți trebuie să mai aștepte sau nu vor primi nimic în plus deoarece nu îndeplinesc condiții de majorare. De partea cealaltă, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a dat asigurări că nu vor avea un venit și mai mic.

Avem un număr de 62.600 de cereri pe care le-am avut fie prin audienţă, fie prin cale electronică, pe care le-am primit în această perioadă din partea pensionarilor. Din aceste 62.600 avem un număr de 2.853 de decizii de recalculare pe care colegii mei le-au analizat, urmează a fi revizuite în cel mai scurt timp posibil. Este un procent de 0,062 la nivel naţional din numărul total de decizii de recalculare care au fost trimise către toţi pensionarii din sistemul public.

Este un procent foarte mic, în perioada imediat următoare aceste decizii vor fi revizuite”, a spus Daniel Baciu, într-o conferință de presă.

Ai mai putea citi și: Pensionarii află ce bani primesc la pensie după mărirea pragului de impozitare în 2024. Anunț oficial

De altfel, cifrele prezentate mai reliefează faptul că peste 170.000 de pensionari nu au primit deciziile de recalculare.

În aceeași conferință, Daniel Baciu a mai ținut să explice că sunt peste 170.000 de pensionari la care nu au ajuns deciziile de recalculare. Situația nu este deloc conform planului, din moment ce până la data de 1 septembrie, autoritățile dădeau asigurări că angajații de la Poșta Română le vor livra. În zilele următoare, ar urma să-și primească actele acasă.

Mai avem şi nişte situaţii obiective la nivelul fiecărei case teritoriale de pensii cu privire la faptul că este vorba de 170.000 de decizii la nivel naţional care încă nu au fost distribuite. Nu au fost efectiv trimise de către colegii mei de la casele de pensii spre Poştă, pentru că din start le-am oprit, întrucât avem situaţii în care aceşti pensionari au intrat în sistem în luna august. Ei trebuiau să primească întâi o decizie de pensie, conform Legii 263, şi ulterior vor trebui să primească o decizie de recalculare, conform Legii 360 pe 2023”, a explicat Baciu.

Citește în acest context și: Vor îngheța pensiile? Simona Bucura Oprescu dă răspunsul tranșant pentru peste 5 milioane de români

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier