- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

1.500 de lei în plus pentru profesori. Anunțul ministrului Daniel David: „Am primit aprobarea Comisiei Europene pentru a folosi fondurile europene în acest sens”

05 Nov, 23:39 • sergiu.mircea
Profesorii din România vor intra în posesia primei de carieră didactică. Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că acești bani provin din fonduri europene. Este vorba despre 1.500 de lei a căror destinație trebuie să fie achiziționarea de resurse și echipamente necesare activității lor.
1.500 de lei în plus pentru profesori. Anunțul ministrului Daniel David: Am primit aprobarea Comisiei Europene pentru a folosi fondurile europene în acest sens

Conform ordonanței adoptată de Guvern  Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) va acorda prima de carieră didactică doar dacă cheltuielile sunt integral decontate din fonduri externe nerambursabile.

Ministrul Daniel David a anunțat recent că a primit aprobarea Comisiei Europene pentru a folosi fondurile europene în acest sens.

„Chiar zilele trecute am primit la aprobarea Comisiei (Europene – n.r.) pentru a folosi fondurile europene în acest sens. Odată ce am această aprobare, începem demersurile interne pentru a putea acoperi această primă de carieră didactică. Acesta este și mecanismul pe care vreau să-l folosesc și pentru a completa zona de burse pentru studenți, tot din fonduri europene”, a declarat Daniel David.

Pentru ce pot fi folosiți acești bani

Prima de carieră didactică trebuie acordată începând cu luna octombrie a fiecarui an, până în anul scolar 2026-2027 inclusiv. Sumele incarcate pe carduri pot fi folosite pana in luna octombrie a anului urmator.

Citeste si ”Școala altfel” se transformă în vacanțe de lux pentru elevi și profesori. Părinții au ajuns să plătească sume uriașe pentru excursii în Dubai sau Las Vegas

 Prima de carieră didactică, în valoare de de 1.500  lei, va putea fi utilizată pentru:

a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

b) cheltuieli pentru echipamente IT și alte echipamente didactice de tehnologia informației asimilate;

c) cheltuieli privind cărți de specialitate precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi personale ale cadrelor didactice, potrivit mfe.gov.ro

În ceea ce privește „cheltuielile cu echipamente IT„, oficialii MIPE au precizat că se consideră cheltuieli eligibile „cheltuielile precum achiziția de laptopuri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente și orice alte dispozitive care se pot folosi în procesul educațional„.

Citeste si Bursele olimpicilor revin, iar profesorii își recapătă plata cu ora. Amendamente la proiectul care schimbă OUG 57/2023 în lege

Cine beneficiază de prima de carieră didactică

Beneficiarii acestor bani sunt cadre didatice, didactice auxiliare, aflate în activitate în anul școlar 2022-2023, precum și pentru o parte din personalul didactic având gradul didactic de conferențiar, șef de lucrări/lector și asistent universitar, precum și pentru personalul didactic auxiliar, din sistemul de învățământ universitar de stat.

De asemenea, va mai primi cei 1.500 de lei personalul nedidactic din învățământul preuniversitar, precum și personalul nedidactic din învățământul universitar.

Urmărește Daily Business pe Google News