- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Profesorii continuă protestele la Ministerul Educației împotriva legii Bolojan: Ei cer demisia lui Daniel David și amenință cu boicotarea începerii noului an școlar VIDEO

25 Aug, 13:13 • Aprozeanu Razvan
Câteva zeci de cadre didactice din învățământul preuniversitar protestează luni în fața Ministerului Educației și Cercetării, nemulțumite de modificările aduse de Legea 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, intrată în vigoare în luna iulie. Potrivit sindicaliștilor, noile prevederi „afectează” sistemul de educație din România prin creșterea normei didactice, comasarea școlilor, reducerea burselor, schimbări în plata cu ora și degrevări de normă. Profesorii, aflați în a patra săptămână de proteste, amenință cu boicotarea începerii noului an școlar. În paralel, federațiile sindicale au anunțat un miting și marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni, programat pe 8 septembrie între orele 11:00 și 16:00.
Profesorii continuă protestele la Ministerul Educației împotriva legii Bolojan: Ei cer demisia lui Daniel David și amenință cu boicotarea începerii noului an școlar VIDEO

Luni dimineață, sindicaliștii din învățământ au reluat protestele la Ministerul Educației și Cercetării, la mai bine de patru săptămâni de la primele acțiuni declanșate după intrarea în vigoare a Legii 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, scrie News.ro.

Citește și: 98,6% dintre profesorii titulari își păstrează locul. Ministerul Educației detaliază efectele creșterii normei didactice

Sindicaliștii susțin că legea prevede, printre altele, majorarea normei didactice în învățământul preuniversitar cu cel puțin două ore, reducerea burselor de reziliență și excelență pentru elevi, diminuarea numărului de burse de merit, scăderea fondului de burse pentru studenți, comasarea școlilor cu mai puțin de 500 de elevi și modificări privind plata cu ora, măsuri care, potrivit acestora, „afectează” sistemul de educație din România.

Profesorii continuă protestele în fața Ministerului Educației

Profesorii, adunați în fața Ministerului Educației cu vuvuzele, steaguri și pancarte, cer demisia ministrului Daniel David. Pe afișele pe care le afișează se pot citi mesaje precum:

„Educaţia e un drept, nu statistică!”

„Fiecare copil are nevoie de atenţie, nu de înghesuială!”

”Ne-am săturat să suferim noi pentru greşelile voastre!”

O profesoară i-a transmis un mesaj la microfon ministrului Educației, după care protestatarii au scandat „Demisia!”.

„Domnule ministru, vă invităm să staţi în banca aceea aşezată în plus în fiecare din clasele din această ţară să staţi câteva zile, că probabil atunci veţi învăţa legile democraţiei şi mai ales cum se aplică aceste legi. Domnule ministru, vă mai invităm şi să fiţi profesor pentru o zi în clasele acelea supraaglomerate cu 34 de elevi, unde cu siguranţă vom găsi şi copii cu CES care nu beneficiază de profesori de sprijin şi să predaţi lecţia democraţiei şi a demnităţii din manualul realităţii învăţământului românesc. Nu meritaţi, domnule ministru, să mai fiţi în fruntea acestui minister!”

Sindicatele au anunțat că vor organiza proteste zilnice până la debutul noului an școlar. Pentru 8 septembrie, data la care ar trebui să înceapă școala, este programat un miting și un marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni, între orele 11:00 și 16:00. Federațiile sindicale îi îndeamnă pe profesori să boicoteze festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026, prin neparticipare.

„Nu putem să participăm la festivităţi golite de conţinut şi să aplaudăm discursuri ipocrite şi demagogice”, afirmă sindicaliştii.

Citește și: Ilie Bolojan, mesaj pentru profesori: „Statul român nu mai poate continua abordările pe care le-a avut”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
USS Gerald R. Ford, afectat de un incendiu şi cu grave probleme de logistică, va pleca spre Creta pentru reparaţii
USS Gerald R. Ford, afectat de un incendiu şi cu grave probleme de logistică, va pleca spre Creta ...
Dezbaterile asupra bugetului pe 2026, suspendate. Negocieri în coaliție pentru deblocarea impasului
Dezbaterile asupra bugetului pe 2026, suspendate. Negocieri în coaliție pentru deblocarea impasului
Siegfried Mureșan: „PSD a vrut să saboteze bugetul cu voturile AUR”
Siegfried Mureșan: „PSD a vrut să saboteze bugetul cu voturile AUR”
Uniunea Europeană și Australia urmează să încheie negocierile comerciale la începutul săptămânii viitoare
Uniunea Europeană și Australia urmează să încheie negocierile comerciale la începutul săptămânii ...
Prețul petrolului urcă peste 109 dolari/barilul, după atacul asupra unui câmp de gaze din Iran
Prețul petrolului urcă peste 109 dolari/barilul, după atacul asupra unui câmp de gaze din Iran
SUA vor cere o garanție de 15.000 de dolari pentru viză cetățenilor din 50 de țări, inclusiv pentru Georgia
SUA vor cere o garanție de 15.000 de dolari pentru viză cetățenilor din 50 de țări, inclusiv pentru ...
România, aproape de 3 miliarde de euro din PNRR. Urmează etapa finală a finanțării
România, aproape de 3 miliarde de euro din PNRR. Urmează etapa finală a finanțării
Scandinavian Airlines a anunțat anularea a zeci de zboruri pe rutele din Europa, în încercarea de a limita costurile
Scandinavian Airlines a anunțat anularea a zeci de zboruri pe rutele din Europa, în încercarea de ...
Avertisment: Medicamentele s-ar putea scumpi de până la 8 ori, iar unele ar putea dispărea de pe piață
Avertisment: Medicamentele s-ar putea scumpi de până la 8 ori, iar unele ar putea dispărea de pe piață
Haos la votul pe buget. A fost respins în comisii miliardul pentru pensionari, deși inițial trecuse. PSD a părăsit sala, iar ședința a fost suspendată
Haos la votul pe buget. A fost respins în comisii miliardul pentru pensionari, deși inițial trecuse. ...
SUA propune implicarea Siriei în Liban, pe fondul escaladării conflictului cu Hezbollah
SUA propune implicarea Siriei în Liban, pe fondul escaladării conflictului cu Hezbollah
Israelul anunță eliminarea ministrului iranian al informațiilor, într-un atac în cursul nopții
Israelul anunță eliminarea ministrului iranian al informațiilor, într-un atac în cursul nopții
Vreme instabilă până de Paște. Vânt, ninsori la munte și ploi în restul țării
Vreme instabilă până de Paște. Vânt, ninsori la munte și ploi în restul țării
Constanța: Un remorcher cu cinci persoane la bord s-a scufundat în Portul Midia
Constanța: Un remorcher cu cinci persoane la bord s-a scufundat în Portul Midia
Sindicatul INS avertizează: Reducerile de personal pun în pericol indicatorii economici și relația cu OCDE
Sindicatul INS avertizează: Reducerile de personal pun în pericol indicatorii economici și relația ...
NATO desfășoară o nouă baterie Patriot în Turcia după lansările de rachete din Iran
NATO desfășoară o nouă baterie Patriot în Turcia după lansările de rachete din Iran
Trei sferturi dintre români consideră traficul nesigur și susțin suspendarea permisului pentru neplata amenzilor
Trei sferturi dintre români consideră traficul nesigur și susțin suspendarea permisului pentru neplata ...
PSD cere din nou schimbarea premierului Bolojan și amenință cu ieșirea de la guvernare
PSD cere din nou schimbarea premierului Bolojan și amenință cu ieșirea de la guvernare