Știri interne

Programul Rabla Feroviar! Proiectul inedit ar putea aduce schimbări istorice pentru România

08 Mar, 14:09 • Bumbeneci Diana
Pe lângă rabla pentru autoturisme, rabla pentru electrocasnice, sau rabla pentru becuri, ar putea apărea un program cu totul și cu totul inedit. Acesta va viza trenurile din România.
Programul Rabla Feroviar! Proiectul inedit ar putea aduce schimbări istorice pentru România

Rabla feroviar în România! Autoritatea pentru Reformă Feroviară are în plan să lanseze un program „Rabla feroviar”.  AFR lucrează la o strategie de achiziţii şi închirieri pe termen lung, care presupune un program „Rabla feroviar” şi constituirea unei companii de leasing feroviar românească, a declarat preşedintele ARF, Ştefan Roşeanu, citat de Agerpres.

România va avea programul Rabla Feroviar

“Sper ca până la sfârşitul anului să avem o formă avansată a unei strategii de achiziţii şi închirieri pe termen lung. (…) De anul trecut, legislaţia în domeniul feroviar chiar ne cere obligatoriu să existe o astfel de strategie corelată cu strategia de dezvoltare a serviciilor feroviare. (…)

Astfel, am demarat anul acesta încă două măsuri care, e adevărat, îşi vor arăta efectele probabil cel mai devreme în 2-3 ani, una dintre ele în corelare cu un proiect internaţional unde este parte România – Iniţiativa celor trei mări- am reuşit să punem pe lista de investiţii constituirea unei companii româneşti de leasing feroviar, care să cumpere trenuri şi de călători, care să fie pusă la dispoziţia operatorilor sub formă de închiriere, ceea ce, practic, va completa resursele financiare pe care le are statul la dispoziţie.

De asemenea, în discuţiile pe care le-am avut cu Agenţia Fondului de Mediu, avem un acord preliminar pentru asigurarea unei finanţări să pregătim un ‘Rabla feroviar’. Deci, practic, să înlocuim o parte din locomotive, vagoane cu trenuri noi”, a spus Roşeanu, pentru Agerpres.

Vezi și: CFR Călători oferă o nouă facilitate la achiziţionarea de bilete online. Se aplică de la 1 martie 2023

Tot în declarațiile sale, liderul ARF a precizat că pentru programul “Rabla feroviar” va fi luată în calcul o schemă prin care statul român, prin Fondul pentru Mediu, să sprijine cu un procent cât mai mare achiziţia de trenuri de generaţie nouă.

CFR va avea programul Rabla Feroviar
CFR va avea programul Rabla Feroviar

„Nu va fi voucher, ci vom gândi o schemă în baza căreia, cu implicarea operatorilor feroviari, vehiculele cu o anumită vechime să fie garantat că se retrag din circulaţie, se dau spre casare şi statul român, prin Fondul de Mediu, să sprijine cu un procent cât mai mare achiziţia altor trenuri de generaţie nouă. Mai ales discuţia era pentru vehicule destinate liniilor neelectrificate. Deci, practic, în funcţie de ce buget va fi identificat, încercăm să sprijinim înlocuirea unor vehicule diesel cu unele pe baterii sau hidrogen, în funcţie de cum vor fi pregătite proiectele”, a explicat el.

Conform oficialului, programul “Rabla feroviar” ar putea fi demarat anul viitor.

„Sperăm ca anul acesta să finalizăm documentaţia preliminară şi, practic, cu bugetul următor să putem intra la finanţare, pentru că şi pentru a fi deblocat oficial un astfel de program este necesar din partea noastră, ca beneficiar sau ca reprezentant al beneficiarilor, să pregătim nişte fişe de investiţii, un plan de investiţii şi de randament şi se corelează cu acea strategie la care am făcut referire mai devreme, care, practic, va ţine cont de necesarul real de investiţii şi nu de fondurile pe care le avem.

Deci, practic, să avem un portofoliu de investiţii în funcţie de disponibilităţile financiare ale statului român, pentru că noi, până la urmă, suntem un braţ al statului român, să putem să înaintăm aceste investiţii pe măsură ce se deschid apeluri sau ni se înaintează propuneri de a solicita astfel de fonduri”, a adăugat Ştefan Roşeanu.

Ai mai putea citi: Un nou contract record semnat de CFR. Sorin Grindeanu anunță investiții de 3,1 milioane de euro prin PNRR

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski