- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Protestele în fața Ministerului Educației continuă. Sindicaliștii amenință că își suspendă activitatea didactică. Mesajul lui Daniel David

31 Jul, 14:33 • Aprozeanu Razvan
Profesorii protestează pentru a doua zi consecutiv în fața Ministerului Educației și amenință că vor începe noul an școlar în stradă, nu în sălile de clasă. În unele județe, sindicatele au anunțat suspendarea activității didactice, ceea ce ar putea duce la suspendarea sesiunii de toamnă a Bacalaureatului. Cadrele didactice sunt nemulțumite de majorarea normelor, creșterea numărului de elevi în clase și diminuarea veniturilor. Ministrul Educației, mesaj către protestatari: Măsurile luate sunt necesare, nu dorite; Nu mai sunt bani pentru salarii şi burse.
Protestele în fața Ministerului Educației continuă. Sindicaliștii amenință că își suspendă activitatea didactică. Mesajul lui Daniel David

Sindicaliștii FSLI s-au strâns în fața Ministerului Educației, cerând demisia ministrului Daniel David, notează Digi24.

Modificările legislative care intră în vigoare de la 1 septembrie — creșterea normei didactice cu două ore, eliminarea posturilor de director din școlile cu sub 500 de elevi, comasarea unităților mici cu cele mari și mărirea numărului de elevi în clasă — au stârnit nemulțumirea profesorilor. Legea a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului Bolojan la începutul lunii iulie. Sindicatele anunță un protest național pe 8 septembrie, chiar la începutul anului școlar.

Te-ar mai putea interesa: Profesorii au ieșit la protest în fața Ministerului Educației. Ei amenință cu blocarea începutului de an școlar

Ministrul Educației, mesaj către protestatari: Nu mai sunt bani pentru salarii şi burse

Daniel David le transmite sindicaliștilor și „oamenilor educației” că măsurile prevăzute în Legea 141/2025 nu sunt luate din dorință, ci din necesitate, pentru a asigura, începând din toamnă, plata salariilor și a burselor.

„Ca ministru, am obligaţia legală de a implementa legile în vigoare (şi Programul de Guvernare). Măsurile luate prin Legea nr. 141/2025 sunt necesare, nu dorite, pentru a ne putea proteja din toamnă salariile şi bursele. Direct spus, nu mai sunt bani pentru plata salariilor şi burselor pentru tot anul! Este incorect să se creadă că nu îmi este greu că trebuie să le aplicăm şi că nu înţeleg disconfortul creat.

Tocmai de aceea am spus că orice măsuri fiscal-bugetare se pot lua doar dacă, în contextul aplicării lor, se protejează posturile oamenilor şi salariile şi se respectă principiile raţionalităţii (să nu ieşim din reperele europene) şi decenţei (cât îşi permite acum, sustenabil, ţara)”, afirmă ministrul Educaţiei, Daniel David, într-un comunicat emis de Ministerul Educației.

David susține că, în conformitate cu prevederile legii, a lansat recent în consultare publică normele subsecvente pentru sectorul educațional, cu scopul de a primi „propuneri constructive” din partea celor din sistem, astfel încât legea să fie aplicată „cât mai rezonabil”.

„Eu la asta lucrez acum şi aceasta ar trebui să fie miza noastră. Este posibil ca, în aceste prime versiuni, eu şi echipa mea să nu fi văzut şi alte soluţii aplicabile. După ce vom depăşi această criză – multe măsuri fiind temporare -, vom putea regândi lucrurile şi pentru dezvoltare (aşa cum am propus în Raportul QX).

Sincer şi direct spus, uitându-mă la rezultatele sistemului nostru de educaţie (ex.: analfabetismul funcţional, abandonul şcolar), şi eu am adesea impulsul de a solicita demisii în diverse zone de influenţă din sistemul nostru, dar nu o fac din responsabilitate – ştiu că trebuie să lucrăm împreună pentru a ne salva (iar apoi pentru a construi spre mai bine) – şi din decenţă – ştiu că liderii unor astfel de zone nu sunt singurii responsabili”, afirmă ministrul.

David spune că şi-ar fi dorit „foarte mult” să fi fost ministrul Educaţiei şi Cercetării într-o perioadă în care să poată construi, fără să fie nevoit să se gândească în fiecare zi la soluţii de restructurare, care, pentru a salva în toamnă salariile şi bursele, generează „inevitabil şi disconfort”.

„Ştiu că aţi auzit o mulţime de miniştri care au justificat rămânerea în funcţii în numele unei responsabilităţi neclare sau care au plecat cu justificări convenabile pentru a evita presiunea problemelor. Sunt sigur că niciunul dintre ei nu şi-ar dori să conducă acum ministerul. Eu am venit să ajut, nu să încurc.

Nu am urmărit şi nu urmăresc o carieră politică, am servit ca specialist-tehnocrat ţara noastră în două mandate legate de două momente critice şi anume criza politică din primul mandat, respectiv criza fiscal-bugetară din acest al doilea mandat.

Dacă demisia mea ar fi rezolvat situaţia financiară din Educaţie-Cercetare şi a ţării, aş fi anunţat-o demult! Grija mea acum – şi obligaţia ca membru al Guvernului – este să ne salvăm din toamnă sistemul şi prin asta, alături de reformele din celelalte domenii/sisteme, şi ţara. Vă invit să facem asta împreună, urmând ca apoi să lucrăm – tot împreună – pentru dezvoltare”, încheie Daniel David.

Te-ar mai putea interesa: Ministrul Daniel David face precizări esențiale despre măsurile de austeritate din Educație. ”Atât își permite în acest moment țara”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Creșteri spectaculoase la carburanți. Guvernul analizează măsuri pentru stabilizarea pieței
Creșteri spectaculoase la carburanți. Guvernul analizează măsuri pentru stabilizarea pieței
Simulare Evaluare Națională 2026: Elevii de clasa a VIII-a susțin proba la Matematică
Simulare Evaluare Națională 2026: Elevii de clasa a VIII-a susțin proba la Matematică
OCDE recomandă României creșterea impozitelor pe proprietăți pentru reducerea deficitului bugetar
OCDE recomandă României creșterea impozitelor pe proprietăți pentru reducerea deficitului bugetar
Atacuri cu drone rusești lângă granița României: Fragmente căzute în Tulcea și alertă RO-ALERT pentru populație
Atacuri cu drone rusești lângă granița României: Fragmente căzute în Tulcea și alertă RO-ALERT ...
Miruță: „De pe teritoriul național nu se va pleca cu încărcătură ofensivă; nu am primit notificări privind riscul unor atacuri”
Miruță: „De pe teritoriul național nu se va pleca cu încărcătură ofensivă; nu am primit notificări ...
Naftogaz și OMV Petrom discută un parteneriat pentru gazele din Marea Neagră
Naftogaz și OMV Petrom discută un parteneriat pentru gazele din Marea Neagră
Băsescu: „Deşi avem o relaţie veche şi bună, este posibil ca Iranul să încerce să lovească echipamentele americane dislocate în bazele de la Kogălniceanu şi Turda”
Băsescu: „Deşi avem o relaţie veche şi bună, este posibil ca Iranul să încerce să lovească ...
Prețul petrolului depășește 106 dolari per baril. Producția afectată de războiul din Orientul Mijlociu
Prețul petrolului depășește 106 dolari per baril. Producția afectată de războiul din Orientul ...
Trump critică reticența aliaților de a participa la securizarea Strâmtorii Ormuz
Trump critică reticența aliaților de a participa la securizarea Strâmtorii Ormuz
Comisia Europeană alocă 458 de milioane de euro pentru ajutoare umanitare în Orientul Mijlociu
Comisia Europeană alocă 458 de milioane de euro pentru ajutoare umanitare în Orientul Mijlociu
Românii mizează pe investițiile pe termen lung: scadența de 10 ani în euro, cea mai accesată în ediția FIDELIS din martie
Românii mizează pe investițiile pe termen lung: scadența de 10 ani în euro, cea mai accesată în ...
Trump avertizează NATO cu privire la un „viitor foarte rău” dacă aliații nu securizează Strâmtoarea Ormuz
Trump avertizează NATO cu privire la un „viitor foarte rău” dacă aliații nu securizează Strâmtoarea ...
Nicușor Dan: Primele gaze din proiectul Neptun Deep vor fi livrate în 2027
Nicușor Dan: Primele gaze din proiectul Neptun Deep vor fi livrate în 2027
Cum răspunde România la amenințarea Iranului. MAE: România nu este parte a conflictului
Cum răspunde România la amenințarea Iranului. MAE: România nu este parte a conflictului
Mathias Cormann, secretar general OCDE: România are perspective solide de creștere economică
Mathias Cormann, secretar general OCDE: România are perspective solide de creștere economică
PSD propune amendamente la bugetul pe 2026 și spune că a găsit 2,3 miliarde de lei în plus la buget
PSD propune amendamente la bugetul pe 2026 și spune că a găsit 2,3 miliarde de lei în plus la buget
Iranul amenință România: Dacă își pune bazele la dispoziția SUA, vom avea un răspuns adecvat
Iranul amenință România: Dacă își pune bazele la dispoziția SUA, vom avea un răspuns adecvat
Kenya și Rusia au convenit să oprească recrutarea cetățenilor kenyeni pentru războiul din Ucraina
Kenya și Rusia au convenit să oprească recrutarea cetățenilor kenyeni pentru războiul din Ucraina