- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Rareş Bogdan, despre întâlnirea cancelarului austriac cu preşedintele Bulgariei la Viena: „Încearcă să îşi arate o altă faţă propriilor alegători după ce a dat cu mucii în fasole refuzând România şi Bulgaria în Schengen”

02 Jan, 23:07 • Gabriela Andreescu
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat că gestul cancelarului austriac Karl Nehammer de a îl invita pe preşedintele Bulgariei Rumen Radev la Viena, în prima zi a Anului Nou este o încercare a acestuia de a arăta o altă faţă propriilor alegători „după ce a dat cu mucii în fasole,după ce a căzut cu nasul în tărână, după ce a refuzat accesul pentru România şi Bulgaria”.
Rareş Bogdan, despre întâlnirea cancelarului austriac cu preşedintele Bulgariei la Viena: „Încearcă să îşi arate o altă faţă propriilor alegători după ce a dat cu mucii în fasole refuzând România şi Bulgaria în Schengen”

Europarlamentarul PNL, Rareş Bogdan, a lansat o critică acidă la adresa cancelarului Austriei, Karl Nehammer, după ce acesta l-a invitat pe preşedintele Bulgariei Rumen Radev la Viena, la concertul tradițional de Anul Nou. Politicianul român consideră că acest gest este doar o mișcare diplomatică abilă, menită să îl salveze în fața propriilor alegători.

Declarațiile lui Rareș Bogdan cu privire la mișcarea diplomatică a cancelarului Austriei, Karl Nehammer

„Gestul cancelarului austriac arată o nouă abordare a Vienei în raport cu extinderea Schengen vizavi de România şi Bulgaria. Gestul lui Nehammer pare tipic de manual de diplomaţie asimetrică, încearcă să trateze diferit, să dea un şah României. Nu cred că domnul Radev sau Karl Nehammer sunt mari iubitori ai muzicii simfonice. E un gest prin care, înainte cu şase zile de alegerile din landul Austria inferioară, care asigura 33% din totalul PIB al Austriei, e programată şi o vizită a cancelarului în Bulgaria. Nehamer încearcă să îşi arate o altă faţă propriilor alegători, un fel de bunăvoinţă, că un dibaci diplomat, după ce a dat cu mucii în fasole,după ce a căzut cu nasul în tărână, după ce a refuzat accesul pentru România şi Bulgaria”, a afirmat Rareş Bogdan, luni la Digi 24, citat de news.ro.

Întrebat dacă şeful statului Klaus Iohannis la rândul său la Viena, la fel ca preşedintele Bulgariei, Rareş Bogdan a răspuns: „Nu ştiu, dar nu cred că preşedintele Klaus Iohannis a primit invitaţie pentru concertul de Anul Nou de la Viena”.

Citește și: Suntem mai fericiți decât japonezii, ungurii sau spaniolii! România a urcat pe locul 28 din 146 în Clasamentul Mondial al Fericirii

Rareş Bogdan consideră că gestul cancelarului austriac este o încercare a acestuia de a arăta o altă faţă propriilor alegători
Rareş Bogdan consideră că gestul cancelarului austriac este o încercare a acestuia de a arăta o altă faţă propriilor alegători

Europarlamentarul PNL a adăugat că gestul lui Karl Nehammer, care l-a invitat la Viena pe preşedintele bulgar trebuie privit în contextul în care social-democraţii austrieci vorbesc pe trei voci şi anume despre decuplarea României de Bulgaria, împotriva intrării celor două state la Schengen dar şi acceptarea imediată a celor două ţări:

„Nehammer, consultat de strategi, a făcut această mutare că să încerce o abordare diferenţiată a României şi Bulgariei, ca să capteze electoratul de peste tot. E un şah, o încercare de a arăta o deblocare, prin care Nehammer încearcă să arate că nu e contra extinderii Spaţiului Schengen, privit în cheia jocului electoral pentru alegerile din 29 ianuarie din acest land care a avut o conducere conservatoare timp de 40 de ani, iar acum conservatorii îl pot pierde. Nehammer încearcă toate formulele pentru a agăţa puţin electoratul”,a completat Rareş Bogdan.

Politicianul liberal a mai spus că ţara noastră are de dat un examen diplomatic dificil, referindu-se la accederea sau nu în spaţiul Schengen, mai scrie sursa citată.

„Diplomaţia românească îşi da examenul suprem, dacă partidele de la guvernare, cu preşedintele Iohannis, cu premierul nu vor duce România în Schengen, va avea de înfruntat critici extrem de serioase, mai ales în faţa unui val de euroscepticism care, pentru prima dată în 15 ani, a crescut la limita de avarie. Dacă Bulgaria va fi decuplată de România, situaţia va fi alarmantă şi extrem de gravă pentru PNL şi PSD. România stă net superior Bulgariei. Va trebui să ne gândim extrem de bine paşii dar să nu depăşim decembrie 2023, pentru că atunci nu mai există niciun fel de explicaţie în faţă unui posibil eşec. Părerea mea e că noi trebuie să ducem nu o diplomaţie a capului plecat care ne-a dus la eşec, ci una a capului sus, a forţei, un pumn băgat într-o mănuşă de catifea. Modul în care am încercat să captam bunăvoinţa fără a ne arăta atuurile nu a dus decât la eşec. Trebuie să jucăm extrem de puternic influenţă României, că e o zona stabilă într-o zona uriaşă de conflict”, a conchis eurodeputatul PNL.

Citește și: Atenție! Prețul mediul al unui smartphone va creşte cu circa 6,4%, în 2023, avertizează specialiștii

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Cu mai mult de 15 ani experiență în domeniul jurnalismului și o pasiune pentru tot ce înseamnă actualități, știri, și tot ce se întâmplă relevant atât în țară, cât și pe plan extern. ... citește mai mult
Alte articole
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă în weekend
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă ...
Parlamentul reia dezbaterile pe bugetul de stat 2026, cu vot final programat astăzi
Parlamentul reia dezbaterile pe bugetul de stat 2026, cu vot final programat astăzi
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși un acord era posibil
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși ...
Bolojan: „Cea mai gravă greșeală ar fi să ne relaxăm acum”
Bolojan: „Cea mai gravă greșeală ar fi să ne relaxăm acum”
Reacția ICCJ după ce i-a fost redus bugetul
Reacția ICCJ după ce i-a fost redus bugetul
Un avion de vânătoare american F-35, avariat de iranieni, a efectuat o aterizare de urgență
Un avion de vânătoare american F-35, avariat de iranieni, a efectuat o aterizare de urgență
Comisiile de buget din Parlament au avizat bugetul asigurărilor sociale pentru 2026, în valoare de 158,9 mld. lei
Comisiile de buget din Parlament au avizat bugetul asigurărilor sociale pentru 2026, în valoare de ...
UE nu reușește să deblocheze împrumutul de 90 mld. euro pentru Ucraina, din cauza opoziției lui Viktor Orban
UE nu reușește să deblocheze împrumutul de 90 mld. euro pentru Ucraina, din cauza opoziției lui ...
Secretarul apărării american, Pete Hegseth: „Luptăm pentru a câștiga și câștigăm în propriii noștri termeni”
Secretarul apărării american, Pete Hegseth: „Luptăm pentru a câștiga și câștigăm în propriii ...