- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

România își brevetează primul soi de roșii Kumato. Tomatele negre au de până la trei ori mai multă vitamina C decât cele roșii

21 Sep, 12:09 • Andrei Alina
România își brevetează primul soi de tomate Kumato, adică roșii de culoare neagră, foarte gustoase, dar și mult mai sănătoase decât roșiile tradiționale. Soiul a fost obţinut la Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău şi este în curs de omologare.
România își brevetează primul soi de roșii Kumato. Tomatele negre au de până la trei ori mai multă vitamina C decât cele roșii

Tomatele Kumato sunt cunoscute pentru culoarea lor neobișnuită și gustul deosebit. Sunt maronii sau chiar negre și au o aromă dulce și intensă. De obicei, roșiile Kumato sunt mai mici decât tomatele obișnuite. Culoarea lor specifică este dată de nivelurile ridicate de un antioxidant sănătos.

”Este o premiera pentru Romania și de ce nu chiar și o premieră europeană pentru că vorbim nu de hibrizi Kumato, ci de tomate de soiuri kumato. Ce sunt tomatele kumato? Sunt tomatlee închise la culoare și sigur care au caracteristici și se cunosc prin forma și culoarea fructelor”, a explicat Costel Vânătoru, director Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău – BRGV.

În țara noastră, se cultivă de mulți ani tomate negre sau maro, însă numai din hibrizi care nu se pot reproduce din semințe. Tomatele kumato sunt mult mai sănătoase decât cele clasice. Soiul de tomate Kumato aflat în curs de omologare în România a fost botezat provizoriu Rapsodia.

”Am înscris primul soi de tomate tip kumato în vederea omologarii. O singura companie din lume deținea oarecum suprematia in acest gen de tomate care se vând foarte scump. Am reusit iata sa nu obtinem hibrizi si iata sa obtinem soiuri”, a mai spus Costel Vânătoru, director Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău.

Citește și: Cum s-a schimbat prețul alimentelor după ieftinire. Unele produse sunt mai scumpe acum! Cât a ajuns să coste kilogramul de roșii

Primul soi românesc de tomate tip kumato a fost obţinut la Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău de cercetători cu peste 11 ani de muncă în laborator.

Semințele vor putea fi oferite cultivatorilor experimental încă din această toamnă și vor putea fi cultivate atât în spații protejate, cât și în grădini, potrivit buzau.net.

Citește și: Unde găsești cele mai ieftine roșii din România. Se vând cu doar 1 leu kilogramul! Românii stau ore în șir la coadă pentru a cumpăra

 

Tomatele Kumato, mult mai bogate în vitamine decât cele roșii sau galbene

Roșiile Kumato negre sunt deosebit de populare în rândul rezidenților europeni de vară și a populației din Turcia. Frutele tomatelor Kumato pot avea 5-6 cm diametru si 80-120 grame. Culoarea fructelor de rosii Kumato variaza de la verde – maroniu la rosu inchis, atunci când sunt bine coapte. Gustul este de rosie autentica, intens, duceag, usor acrișor. Textura fructelor de tomate Kumato este ferma, ideale pentru consumul in stare proaspata, salate. Tomatele Kumato contin cantitati mari de vitamina C si A, Fe, Ca si licopen (un antioxidant puternic).

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Ciucu către angajații STB: Nu vor fi concedieri și nu se taie salariile, dar situația e gravă
Ciucu către angajații STB: Nu vor fi concedieri și nu se taie salariile, dar situația e gravă
Bolojan avertizează CCR: România riscă să piardă 230 de milioane de euro din PNRR
Bolojan avertizează CCR: România riscă să piardă 230 de milioane de euro din PNRR
Ora de vară 2026. Când se schimbă ceasurile și ce efecte are această ajustare
Ora de vară 2026. Când se schimbă ceasurile și ce efecte are această ajustare
România, codașa Europei la atragerea investitorilor străini
România, codașa Europei la atragerea investitorilor străini
Bolojan: Prețul la gaze pentru casnici va fi administrat pentru o perioadă de tranziție de un an
Bolojan: Prețul la gaze pentru casnici va fi administrat pentru o perioadă de tranziție de un an
Bolojan: Pachetul de relansare economică intră joi în primă lectură în ședința de Guvern
Bolojan: Pachetul de relansare economică intră joi în primă lectură în ședința de Guvern
Bolojan: Bugetul de stat pe 2026 va fi trimis în Parlament în jurul datei de 20 februarie
Bolojan: Bugetul de stat pe 2026 va fi trimis în Parlament în jurul datei de 20 februarie
Bolojan: „Pachetul privind reforma administrației a intrat în circuitul de avizare guvernamental și urmează să fie adoptat săptămâna viitoare
Bolojan: „Pachetul privind reforma administrației a intrat în circuitul de avizare guvernamental ...
Sorin Grindeanu, în vizită oficială în Israel: pacea și solidaritatea construiesc punți între comunități
Sorin Grindeanu, în vizită oficială în Israel: pacea și solidaritatea construiesc punți între ...
Raiffeisen Bank depășește pragul de 10 mld. euro active administrate pentru clienții persoane fizice
Raiffeisen Bank depășește pragul de 10 mld. euro active administrate pentru clienții persoane fizice
Nicușor Dan: România nu este subiectul Raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA
Nicușor Dan: România nu este subiectul Raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanților ...
Apele Române: Alertă de poluare cu produse petroliere pe Dunăre, în zona Giurgiu
Apele Române: Alertă de poluare cu produse petroliere pe Dunăre, în zona Giurgiu
Departamentele financiare adoptă AI și automatizarea: beneficiile sunt vizibile
Departamentele financiare adoptă AI și automatizarea: beneficiile sunt vizibile
Contribuția la Pilonul 2 ar putea crește la 6% până în 2027. Proiectul a trecut tacit de Senat
Contribuția la Pilonul 2 ar putea crește la 6% până în 2027. Proiectul a trecut tacit de Senat
Primăria Capitalei clarifică facturile. Bucureștenii plătesc căldura și apa caldă doar la parametrii livrați
Primăria Capitalei clarifică facturile. Bucureștenii plătesc căldura și apa caldă doar la parametrii ...
OMV Petrom va investi 9 miliarde de lei în 2026, majoritatea în explorare și producție
OMV Petrom va investi 9 miliarde de lei în 2026, majoritatea în explorare și producție
Bursa de la București deschide în creștere, cu majoritatea indicilor pe plus și rulaj de aproape 10 milioane de lei
Bursa de la București deschide în creștere, cu majoritatea indicilor pe plus și rulaj de aproape ...
Mircea Lucescu, internat la Spitalul Universitar. Când ar putea fi externat și ce spune selecționerul despre starea sa
Mircea Lucescu, internat la Spitalul Universitar. Când ar putea fi externat și ce spune selecționerul ...