Știri interne

Salvamontiștii amenință cu blocarea activității montane din România. „Și așa suntem puțini, aceste măsuri ale Guvernului ne afectează foarte tare”

06 Dec, 19:42 • Bumbeneci Diana
Salvamontiștii amenință că vor bloca activitatea în stațiunile montane din România. ”Aceste măsuri ale Guvernului ne afectează foarte tare”
Salvamontiștii amenință cu blocarea activității montane din România. „Și așa suntem puțini, aceste măsuri ale Guvernului ne afectează foarte tare”

Salvamontiștii din România amenință că vor bloca activitatea de salvare-căutare în toate stațiunile montane din țară. Salvatorii montani au luat această decizie întrucât noile măsuri fiscal bugetare ale Guvernului duc la desființarea și reorganizarea formațiilor Salvamont.

Salvamontiștii nu iartă Guvernul

„Dacă nu se vor întâlni cu noi să rezolvăm această problemă, activitatea în toate stațiunile montane din țară se va bloca. Și așa suntem puțini, aceste măsuri ale Guvernului ne afectează foarte tare”, au declarat, pentru Antena 3 CNN, surse din Salvamont România.

În același timp, Salvamont a emis și un comunicat de presă prin care cere o întâlnire cu reprezentanții Guvernului.

„Întrucât până în acest moment nu s-a primit vreun răspuns și nici nu au fost organizate consultări asupra memorandumurilor depuse de către Consiliile județene și Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, solicităm acordarea unei audiențe de urgență de către Guvernul României, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Finanțelor”, se precizează în comunicatul menționat.

Salvamont România
Salvamont România

În momentul de față, ”personalul necesar desfășurării activității este mult subdimensionat, gradul de răspuns și de succes la intervenții este de 100%, și considerăm că, dacă prevederile Legii nr.296/2023 s-ar aplica și Salvamontului prin comasarea cu alte instituții și mai ales, reducerea numărului de posturi cu 15%, activitatea acestuia ca structură de urgență ar fi grav perturbată”, spune și Sabin Cornoiu, șeful Salvamont România.

Care sunt motivele solicitării acestei audiențe:

– considerăm că structurile Salvamont din România au ca misiune principală activitatea UNICĂ de salvare în munți și locuri greu accesibile, ce cuprinde patrularea preventivă, asigurarea permanenței la punctele și refugiile SALVAMONT, căutarea persoanei dispărute, acordarea primului ajutor medical în caz de accidentare și transportarea accidentatului sau a bolnavului la prima unitate sanitară. Salvamontul coordonează și supraveghează activitatea de amenajare, întreținere și reabilitare a traseelor montane și intervine ca resursă de sprijin în cazul dezastrelor naturale, pentru IGSU, dar și pentru alte instituții din cadrul MAI.

– în urma analizei făcute la nivel național, în vederea realizării tuturor atribuțiilor și responsabilităților specifice activității de salvare montană, la cel mai înalt nivel de performanță, reiterăm necesitatea menținerii formei actuale și reamintim că activitatea Serviciilor Publice Județene Salvamont – Salvaspeo se desfășoară în baza Hg 77/2003 privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane și organizarea activității de salvare în munți.

Legea nr. 402 din 31 octombrie 2006 privind prevenirea accidentelor și organizarea activității de salvare din mediul subteran speologic, Ordonanța nr. 58 din 21 august 1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 200 din 25 mai 2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România și Legea nr. 253 din 23 decembrie 2019 privind câinii Salvamont .

Poți citi și: Categoria de români care se va bucura de mai mulți bani la pensie. Daniel Baciu: „De această majorare vor beneficia toți”

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier