Știri interne

Sancțiunile la e-Factură rămân suspendate până pe 31 mai. Proiect al Ministerului de Finanțe

22 Mar, 19:00 • Fundeanu Madalina
Perioada pentru care nu se aplică sancțiuni la e-Factură se extinde până la 31 mai. Proiectul va fi adoptat în următoarea ședință de Guvern.
Sancțiunile la e-Factură rămân suspendate până pe 31 mai. Proiect al Ministerului de Finanțe

Perioada în care nu sunt aplicate sancțiuni pentru nerespectarea obligației de a transmite și în sistemul e-Factură facturile emise va fi extinsă până la 31 mai, potrivit unui proiect de ordonanță care se află acum în pregătire de către Ministerul Finanțelor, conform Profit.ro.

Perioada pentru care nu se aplică sancțiuni la e-Factură se extinde

În acest moment, sancțiunile sunt suspendate până la 31 martie. După adoptarea modificării propuse, primele sancțiuni ar veni, astfel, cu data de 1 iunie în loc de 1 aprilie. În plus, sunt operate anumite modifcări și legat de amenzi, pentru a preciza că se dă o singură amendă pe lună, indiferent de numărul facturilor neraportate în termenul de 5 zile, și că nu se dau amenzi retroactiv, adică amenzile de după 1 iunie vor viza doar facturile emise după 1 iunie și neraportate, nu și eventuale restanțe din lunile anterioare.

Proiectul va fi adoptat în următoarea ședință de Guvern.

Nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în e-Factura constituie contravenție și se sancționează cu amendă pornind de la 5.000 lei, până la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, definiți potrivit legii, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiți potrivit legii, și cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.

Proiectul de OUG

„Încă de la începutul implementării sistemului e-Factură am pus accent pe o colaborare strânsă și transparentă cu antreprenorii. Nu am exclus că va fi nevoie de îmbunătățiri, tocmai de aceea ne-am angajat să fim flexibili și receptivi la feedback.

Dovadă că reprezentanții mediului de afaceri au participat la ședințele noastre și au venit cu propuneri valoroase, care s-au și implementat de-a lungul timpului. O nouă decizie care reflectă acest angajament este că am propus extinderea cu 2 luni a perioadei în care nu se aplică sancțiuni pentru cei care nu folosesc sistemul.

Am pus astăzi în consultare actul normativ care reglementează acest aspect, pentru a fi adoptat în următoarea ședință de Guvern. Așadar, cei care nu țin cont de termenul-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică e-Factura, vor fi sancționați de la 1 iunie 2024.

Este o prelungire solicitată de mediul de afaceri, pentru a permite persoanelor impozabile să își continue adaptarea procedurilor/sistemelor pentru transmiterea facturilor.

Cu această ocazie, țin să îi încurajez pe toți cei care nu utilizează e-Factura să profite de timpul suplimentar pentru a se adapta la noile reglementări, care au intrat în vigoare încă de la 1 ianuarie. Tot astăzi, am trimis îndrumări în SPV care cuprind pașii de făcut pentru utilizarea sistemului către toți cei care nu au raportat facturi până acum”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.

Citește și: Cum explică Ciolacu alocarea de doar 1,6% din PIB pentru apărare în 2023. În 2022, Iohannis promitea 2,5% pentru NATO

RO e-Factură
RO e-Factură

Ce prevede proiectul de OUG pus acum pe site-ul Ministerului

e-Factură

Este propusă modificarea alin. (7) al art. LIX din Legea nr. 296/2023 în vederea identificării exacte a faptei ce constituie contravenție și se sancționează cu amendă, respectiv fapta privind nerespectarea prevederilor alin. (6) pentru una sau mai multe facturi al căror termen-limită de transmitere în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura intervine în cursul unei luni calendaristice.

De asemenea, se propune extinderea cu 2 luni a perioadei în care nu se aplică sancțiuni pentru nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, respectiv această faptă nu se va sancționa în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2024.

Extinderea perioadei în care nu se aplică sancțiuni pentru nerespectarea termenului pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura a fost solicitată de mediul de afaceri. Prelungirea cu 2 luni a acestei perioade a fost considerată rezonabilă pentru a permite persoanelor impozabile să își continue adaptarea procedurilor/sistemelor pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, fără a suporta amenzi.

Accize și alte taxe speciale

Pentru a evita eludarea prevederilor legale privind plata anticipată a accizelor în cazul destinatarilor înregistrați, se propune completarea art. 375 în sensul introducerii obligației de a depozita produsele recepționate doar în spațiile declarate și autorizate pentru recepția produselor accizabile, în situația în care nu se utilizează opțiunea de livrare directă conform art. 401 alin. (3), precum și introducerea unei infracțiuni pentru nerespectarea acestei obligații.

Prin Regulamentul Delegat (UE) 2024/296 al Comisiei din 9 noiembrie 2023 de modificare a Regulamentului Delegat (UE) 2022/1636 în ceea ce privește mesajele referitoare la produsele accizabile exportate în regim suspensiv de accize, au intervenit modificări de ordin tehnic în sensul înlocuirii sintagmei „document de rezervă” care atestă încheierea deplasării produselor accizabile cu sintagma „raportul de primire de rezervă pentru deplasări de mărfuri accizabile” sau cu “raport de export de rezervă pentru deplasări de mărfuri accizabile în regim suspensiv de accize”, după caz.

Prin Legea nr. 201/2016, sunt instituite obligații privind trasabilitatea și elementul de securitate aplicabile produselor din tutun. În vederea respectării obligației de punere pe piață, începând cu 20 mai 2024, a pachetelor unitare de produse din tutun, numai în condițiile în care acestea poartă elementul de securitate și identificatorul unic, prin proiectul de act normativ se propune introducerea regimului de marcare cu timbre fiscale și a produselor care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere, prevăzute la art. 439 alin. (2) lit. a), similar cu cel aplicat produselor din tutun prelucrat.

Prin Ordonanță de urgență nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene a fost completat art. 345 alin. (3) din Codul fiscal.

În acest sens, pe lângă produsele energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a) – e) din Codul fiscal, și în cazul vinurilor spumoase, băuturilor fermentate, altele decât bere și vinuri, cu excepția celor pentru care este prevăzut un nivel de accize zero, produselor intermediare, alcoolului etilic, livrarea din antrepozite fiscale ori din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat să se efectueze numai în momentul în care furnizorul deține documentul de plată care sã ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantitãții ce urmează a fi facturată, având în vedere necesitatea prevenirii fenomenului de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu unele produse din categoria alcool și băuturi alcoolice.

Având în vedere această intervenție legislativă se impune completarea înmod corespunzător a infracțiunii prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. c).

Vezi și: Rompetrol investește în noi stații de încărcare a mașinilor electrice. Acestea vor fi amplasate în mai multe zone de pe A1

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski