Știri interne

Schimbări majore pentru șoferi! Sistemul „e-SIGUR” de monitorizare a traficului a fost aprobat!

29 Dec, 19:56 • Cornel Ghimeșan
Proiectul de lege care prevede dezvoltarea sistemului de monitorizarea a traficului „e-SIGUR” a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a precizat că este vorba de 1.000 de sisteme de verificare a vitezei, 300 de radare mobile și 500 de camere de luat vederi care vor face parte dintr-un sistem integrat de monitorizare.
Schimbări majore pentru șoferi! Sistemul „e-SIGUR” de monitorizare a traficului a fost aprobat!

Proiectul de lege care instituie sistemul integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, denumit e-SIGUR, a fost promulgat de președintele Iohannis. Acest sistem va crea semnalări privind posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice sau posibila prezență în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară.

Alte articole: Cel mai lung tunel feroviar din România va avea 10 kilometri! Va fi situat între Azuga și Timișul de Sus

Decizia privind aplicarea unei sancțiuni contravenționale nu se va lua automat de către e-SIGUR, ci va fi rezultatul unei procesări de către un polițist rutier, iar procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, constatate cu ajutorul e-SIGUR, va fi întocmit în format electronic, sub semnătură electronică calificată.

Schimbări majore pentru șoferi! Sistemul „e-SIGUR” de monitorizare a traficului a fost aprobat!
Schimbări majore pentru șoferi! Sistemul „e-SIGUR” de monitorizare a traficului a fost aprobat!

Proiectul de lege privind instituirea sistemului a fost adoptat de Guvern la finele lunii trecute, iar purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a precizat că este vorba de 1.000 de sisteme de verificare a vitezei, 300 de radare mobile și 500 de camere de luat vederi care vor face parte dintr-un sistem integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România.

Sistemul e-SIGUR va monitoriza traficul rutier

Conform proiectului pregătit, e-SIGUR este un ansamblu de sisteme informatice, infrastructură de comunicații, elemente de interconectare și interoperabilitate cu alte sisteme informatice, platforme hardware și software pentru stocare, procesare automată, procesare manuală, preluare, afișare și transmitere de date, mijloace tehnice certificate sau omologate și verificate metrologic și capabilități și/sau servicii de imprimare masivă și comunicare a documentelor. e-SIGUR va fi parte integrantă a centrelor de management al traficului pe drumurile de interes național, administrate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR).

Schimbări majore pentru șoferi! Sistemul „e-SIGUR” de monitorizare a traficului a fost aprobat!
Schimbări majore pentru șoferi! Sistemul „e-SIGUR” de monitorizare a traficului a fost aprobat!

Sistemul va putea emite semnalări care vizează:

  • limita maximă admisă de viteză pentru categoria de vehicul pe un anumit sector de drum;
  • interdicţia sau restricţia de a conduce un vehicul pe o bandă a sensului de deplasare;
  • semnificaţia culorii roşii a semaforului;
  • interdicția de a conduce pe drumurile publice un vehicul a cărui înmatriculare este suspendată;
  • trecerea la nivel cu calea ferată;
  • interdicția de a adopta un comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice;
  • controlul achitării tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale.

Proiectul întocmit prevede însă că: „decizia privind aplicarea unei sancțiuni contravenționale nu se va lua automat de către e-SIGUR, ci va fi rezultatul unei procesări manuale făcute în mod conștient de către un polițist specializat (polițist rutier), pe baza prevederilor legale incidente”.

Astfel, atât constatarea săvârșirii contravenției, cât și întocmirea procesului-verbal sunt activități deliberate ale agentului constatator, pentru fiecare caz în parte. Polițiștii rutieri din cadrul dispeceratelor de monitorizare vor avea competență teritorială generală de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale.

Citește și: Cel mai mare contract de finanțare din ultimii 30 de ani! Metroul de la Cluj va costa circa 13,4 miliarde de lei

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski