- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Se anunță un nou protest de amploare la Ministerul Finanțelor!

05 Mar, 09:09 • Bumbeneci Diana
O nouă categorie de angajați protestează la Ministerul Finanțelor. Românii sunt nemulțumiți de veniturile lunare.
Se anunță un nou protest de amploare la Ministerul Finanțelor!

Salariaţii din cadrul Loteriei Române au programate proteste, începând de marţi şi până vineri. Acestea au loc la sediul Ministerului Finanţelor, nemulţumiţi de faptul că Loteria Română nu a fost exceptată de la prevederile Legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung. Angajații sunt de părere că aplicarea acestui act normativ duce, prin impozitarea tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă, la diminuarea cu peste 10% a veniturilor lor.

Nou protest la Ministerul de Finanțe

Confnorm calendarului anunţat de Sindicatul Naţional Loteria Română, protestele organizate de angajaţii Loteriei Române vor avea loc începând de marţi, până vineri, între orele 10:00 şo 12:00, la sediul Ministerului Finanţelor Publice.

Motivul protestelor îl reprezintă ”tergiversarea nejustificată a adoptării Memorandumului de excludere a Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023”, susţine sindicatul care reuneşte aproape 80% dintre angajaţii Loteriei Române.

”Din punct de vedere sindical, s-au făcut toate eforturile necesare exceptării Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023, lege prin care sunt diminuate drepturi ale salariaţilor, negociate şi stabilite prin contractul colectiv de muncă. Astfel, ca efect al acestei legi şi al măsurilor de taxare suplimentară a tichetelor de masă şi voucherelor de vacanţă, veniturile salariaţilor se diminuează cu peste 10%. Adăugând efectul inflaţiei asupra salariilor, rezultă o diminuare a veniturilor reale nete cu aproximativ 20%. Menţionăm că majoritatea salariaţilor CNLR sunt încadraţi aproape de salariul minim naţional”, arată sindicatul din cadrul Loteriei Române.

Organizaţia sindicală precizează că, ”în condiţiile evidentei degradări a veniturilor membrilor săi”, a făcut mai multe demersuri pentru apărarea drepturilor acestora, însă fără rezultat.

”De la apariţia legii 296/2023 şi până în prezent au fost făcute nenumărate demersuri către conducerea unităţii, către Ministerul Economiei – for tutelar, Ministerul Finanţelor şi chiar către d-nul Prim-Ministru, Marcel Ciolacu, fără a primi până în prezent niciun răspuns concret, decât asigurarea d-lui Ministru al Economiei Antreprenoriatului şi Turismului, dl. Ştefan-Radu Oprea care, prin semnătură proprie, ne-a comunicat prin adresa 1798/16.02.2024 că, «prin reorganizarea companiei (hotărâtă să intre in vigoare la 01.04.2024) nu va fi diminuat niciun drept al salariaţilor cuprins în Contractul Colectiv de Muncă, în vigoare». Această situaţie este flagrant contrazisă de proiectul Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al CNLR-SA/2024. Din informaţiile obţinute neoficial, deşi, conform legii, Sindicatul reprezentativ avea tot dreptul să le obţină în mod oficial, compania având obligaţia consultării şi informării, bugetul cuprinde o diminuare de 50% a valorii tichetelor de masă şi a valorii voucherelor de vacanţă”, precizează Sindicatul Naţional Loteria Română.

Potrivit acestuia, ”în lipsa unor măsuri imediate şi concrete de modificare” se recurge la proteste, angajaţii Loteriei fiind dispuşi să parcurgă formele de protest până la greva generală pentru a-şi apăra drepturile.

Vezi și: ROBOR 4 martie. BNR anunță vestea momentului pentru românii cu rate

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale