Știri interne

Se schimbă criteriile după care se vor acorda bursele școlare în 2024. Va fi introdus un nou tip de bursă

06 Dec, 14:30 • Fundeanu Madalina
Ligia Deca a anunțat că Ministerul Educației vrea să facă anumite modificări legate de acordarea burselor de merit. De asemenea, se va introduce un nou tip de bursă, cea de „reziliență”.
Se schimbă criteriile după care se vor acorda bursele școlare în 2024. Va fi introdus un nou tip de bursă

Începând de anul școlar viitor, elevii vor primi burse școlare în funcție de alte criterii, potrivit unei declarații făcute de ministrul Educației, Ligia Deca, conform informațiilor transmise de Antena 3 CNN.

Schimbări majore la bursele elevilor

Ligia Deca a anunțat că Ministerul are în plan să facă unele modificări legate de acordarea burselor de merit. Ea a spus că se va introduce un nou tip de bursă, cea de „reziliență”. Valoarea va fi stabilită în funcție de bugetul pe anul școlar viitor.

Astfel, elevii care au muncit pentru medii foarte mari, care iau și acum bursă de merit, se vor încadra în primii 30% dintre elevii unei clase, împreună cu cei care vor învăța bine, dar care nu vor avea rezultate la fel de ridicate.

Te-ar putea interesa și: Coaliţia pentru Siguranţă Rutieră a publicat miercuri „Carta Albă”. Documentul îşi propune reducerea semnificativă a numărului de evenimente în trafic

Burse școlare
Burse școlare

„Principiul de a acorda bursele unui procent de elevi din fiecare clasă din fiecare școală este unul bun.

Ne gândim să facem unele ajustări care să țină de un prag de medie și poate de diferențierea între bursă de merit, care să însemne un prag de medie foarte ridicat împreună cu performanță la concursuri și olimpiade, și o bursă de reziliență pentru acei copii care reușesc să învețe mai bine decât colegii lor din clasă, din anul școlar următor.

Ne dorim ca în mod cumulat, bursa de merit și bursa de reziliență să însemne 30% din elevii unei clase. Valoarea va fi discutată o dată cu bugetul de anul viitor.

Bursa (n. red) în acest an rămâne pe regulile anunțate. Dosarele de curs au fost deja făcute, au fost aprobate.

Deci în acest an mergem pe politicile anunțate. Modificările pe care le-am sugerat urmează să le discutăm împreună cu actorii din învățământ și apoi să facem modificările normative”, a spus Ligia Deca, potrivit Edupedu.ro

Declarațiile premierului Marcel Ciolacu, despre bursele de merit

Important este că premierul Marcel Ciolacu a declarat recent că „nu poate fi acceptat în continuare” ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Acesta a spus că a avut o discuție cu ministrul Educației, Ligia Deca, și sindicatele din Învățământ:

„Sperăm să avem cât mai repede o soluție prin care bursa de merit să reflecte performanța școlară”, spunea Ciolacu.

Vezi și: Facturarea electronică devine obligatorie de la 1 ianuarie 2024 pentru toate tranzacțiile. Sancțiuni și termene

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski