Știri interne

Ședința finalului de 2023 la Palatul Victoria. Se decide soarta trotinetelor electrice în România

29 Dec, 10:09 • Bumbeneci Diana
Ședință crucială la Palatul Victoria. Urmează o lovitură majoră pentru cei care dețin trotinete electrice.
Ședința finalului de 2023 la Palatul Victoria. Se decide soarta trotinetelor electrice în România

Guvernul ar putea adopta, în şedinţa de astăzi, proiectul referitor la modificarea Legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, prin care se va introduce şi obligativitatea încheierii de poliţe RCA şi pentru trotinetele şi bicicletele electrice, informează Agerpres.

Se decide soarta trotinetelor electrice în România

„Unul dintre cele mai importante motive care justifică propunerea legislativă este problematica acoperirii despăgubirilor victimelor accidentelor de circulaţie, persoanelor prejudiciate prin accidente de vehicule atunci când vehiculele care produc aceste accidente nu sunt înmatriculabile/înregistrabile însă sunt utilizate în trafic sau în zone private ce sunt deschise circulaţiei publicului.

Poți citi: Majorare a pensiei și cu 900 de lei. Simona Bucura Oprescu a prezentat cazul în care se face marea schimbare

Ca urmare a dezvoltării tehnologice, pe piaţa din România au intrat numeroase tipuri noi de vehicule motorizate, vehicule care datorită caracteristicilor acestora nu se supun obligaţiei de înmatriculare/înregistrare însă produc accidente din care rezultă daune materiale, dar şi vătămări corporale. Unele dintre acestea sunt acţionate de un motor pur electric, altele de echipamente auxiliare, iar astfel de vehicule ar trebui luate în considerare la definirea noţiunii de ‘vehicul’, pentru care este impusă obligaţia de asigurare RCA în Uniunea Europeană şi România”, se menţionează în expunerea de motive a proiectului de lege.

În acest sens, vor intra sub obligaţia de asigurare şi vehicule care până în prezent nu au fost supuse înmatriculării/înregistrării – trotinete electrice, biciclete electrice şi alte vehicule, se mai menţionează în expunerea de motive.

Polița RCA, obligatorie şi pentru trotinete electrice şi biciclete electrice – schimbări preconizate

Proiectul discutat în ședința Guvernului urmărește reglementarea legislației în concordanță cu prevederilor Directivei 2021/2118/CE, ce vizează:

  • Definiția „vehiculului” în sensul în care obligația de asigurare se raportează la anumite criterii de natură tehnică.
    Ca urmare vor intra sub obligația de asigurare și vehicule ce conform legislației naționale nu sunt supuse înmatriculării/înregistrării (trotinete electrice, biciclete electrice și alte vehicule).
  • Limitarea acoperirii RCA pe baza noțiunii de utilizare a unui vehicul.
    Sunt eliminate cazurile în care accidentele sunt produse în situații în care vehiculele nu sunt utilizate ca mijloc de transport.
  • Reglementarea limitelor minime de despăgubire și stabilirea referinței acestora în lei la cursul indicat în directivă.
    Modalitatea de control a asigurării RCA. Se permite utilizarea unor dispozitive electronice de control a asigurării RCA în trafic, fără oprirea vehiculelor, în măsura în care legislația GDPR este respectată.
    Introducerea unui tipizat standardizat la nivel european în ceea ce privește atestarea istoricului daunelor întâmplate acoperite de RCA ale asiguratului.
    Reglementarea posibilității suspendării efectelor contractului RCA la cerere pe perioada suspendării înmatriculării vehiculului cu introducerea unor obligații în sarcina asiguratului în această perioadă.

Poți citi azi și: Se schimbă radical vremea după Anul Nou. Meteorologii anunță o nouă prognoză pentru 4 săptămâni

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier