Știri interne

Situația de securitate de la Marea Neagră, din nou în prim-plan! Discuție între ministrul Apărării din România și secretarul apărăii din SUA

30 Nov, 11:22 • Bumbeneci Diana
Ministrul Apărării Naționale a dezbătut situația de la Marea Neagră împreună cu secretarul Statelor Unite ale Americii. Iată ce a inclus agenda discuțiilor.
Situația de securitate de la Marea Neagră, din nou în prim-plan! Discuție între ministrul Apărării din România și secretarul apărăii din SUA

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut, marţi, o convorbire telefonică în sistem videoconferinţă cu secretarul apărării al SUA, Lloyd J. Austin III, discuţiile vizând situaţia de securitate de la Marea Neagră, conform Agerpres.

Situația de securitate de la Marea Neagră, dezbătută de reprezentanții apărării din SUA și România

„Agenda discuţiilor a inclus evoluţiile recente vizând situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, pe fondul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. Totodată, cei doi oficiali au discutat despre stadiul şi perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării, în special prezenţa forţelor SUA în România, programele de achiziţii de echipamente militare, precum şi modalităţi de consolidare a posturii de descurajare şi apărare a Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv eforturile şi proiectele aliate din România”, se precizează într-un comunicat transmis miercuri de Ministerul Apărării Naţionale.

Ai mai putea citi: Program național de împădurire, lansat de Guvern. Nicolae Ciucă: „un program care oferă speranță pentru generațiile viitoare că vor trăi într-un mediu mai puțin poluat”

Marea Neagră
Marea Neagră

Conform aceleiași surse, oficialul american a mai explicat că țara noastră rămâne un partener de încredere al Statelor Unite ale Americii. Angel Tîlvăr a mai reiterat și sprijinul ferm al Statelor Unite pentru consolidarea Parteneriatului Strategic.

Citește și: Ministrul Apărării Naționale participă la reuniunea Consiliului Afaceri Externe. Pe ordinea de zi: noua misiune militară de asistență a UE pentru Ucraina

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski