Știri interne

Surpriză! El este cel mai bogat român din lume. L-a depășit și pe Țiriac. Top Forbes 500

03 Apr, 09:13 • Bumbeneci Diana
România se mândrește cu șase reprezentanți în clasamentul miliardarilor lumii publicat în martie de revista Forbes: Daniel Dines, Ion Țiriac, frații Dragoș și Adrian Pavăl, Ion Stoica și Matei Zaharia. Averile lor însumate totalizează 10,6 miliarde de dolari.
Surpriză! El este cel mai bogat român din lume. L-a depășit și pe Țiriac. Top Forbes 500

Cel mai bogat român este Daniel Dines, în vârstă de 52 de ani, cofondator și CEO al companiilor din domeniul tehnologiei UiPath, cu o avere estimată de Forbes la 2,7 miliarde de dolari. El ocupă locul 1.238 în clasamentul care include 2.781 de persoane din întreaga lume cu averi de cel puțin un miliard de dolari.

UiPath, primul „unicorn” românesc, este o companie de automatizare robotică a proceselor, care a fost listată la Bursa de Valori din New York în aprilie 2021.

Dines, absolvent al Universității București, trăiește în prezent la New York și a intrat în topul Forbes în 2020. Averea lui a crescut în 2024 cu 1,1 miliarde de dolari față de 2023, dar vârful a fost atins în 2021, anul listării la bursa din New York, când a fost evaluată la 6 miliarde de dolari.

Ai putea citi: TOP 10 cei mai bogați români! Frații Dedeman, Daniel Dines și Ion Țiriac conduc clasamentul în 2023

Ion Țiriac și frații „Dedeman” completează podiumul Forbes

Al doilea cel mai bogat român este Ion Țiriac, cu o avere de 2,1 miliarde de dolari. În vârstă de 84 de ani, fostul tenismen s-a remarcat în domeniul bancar și al asigurărilor, în real estate și auto, ocupând locul 1.545 în clasamentul Forbes în care a intrat prima dată în 2019, cu o avere estimată atunci la 1,2 miliarde de dolari. Acum, în 2024, Ţiriac a atins cea mai mare valoare estimată a averii, într-o ușoară creștere față de anul trecut, când era evaluată la 2 miliarde de dolari.

Pe locul 1.623 în clasamentul Forbes, cu o avere de 2 miliarde de dolari, figurează Dragoș Pavăl, 57 de ani, cofondatorul lanțului de magazine de construcții și bricolaj Dedeman. Intrat în rândul miliardarilor lumii în 2022, averea sa este în ascensiune, crescând de la 1,5 miliarde la 1,7 miliarde în 2023 și ajungând la 2 miliarde în 2024.

Fratele său, Adrian Pavăl, 55 de ani, cofondator Dedeman, are o avere estimată la 1,4 miliarde de dolari și se află pe locul 2.152 în lista Forbes. El a intrat și el în top în 2022, cu un miliard de dolari, atingând 1,1 miliarde de dolari în 2023 și crescând la 1,4 miliarde în 2024.

Frații Pavăl și-au început afacerea în 1992, cu o singură locație în Bacău, iar acum au ajuns la 57 de magazine, cu o cifră de afaceri de 2 miliarde de dolari, având în stoc aproximativ 60.000 de produse, de la unelte și materiale de construcții până la mobilier și electrocasnice. Frații Pavăl dețin, de asemenea, acțiuni la mai multe companii românești cotate la bursă și un portofoliu de proprietăți imobiliare în București și Cluj-Napoca.

Ai mai putea citi: Lecții de viață, de la un miliardar. „Acesta este testul suprem al modului în care v-ați trăit viața”

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski