Știri interne

Taxe majorate în 2023 după angajamentele din PNRR. Cine sunt cei afectați

01 Mar, 11:52 • Andrei Alina
Codul Fiscal va fi modificat în acest an, fiind vizată eliminarea unor scutiri și o taxare mai bună a multinaționalelor, scrie Hotnews. În aceste condiții, urmează noi majorări de taxe în România.
Taxe majorate în 2023 după angajamentele din PNRR. Cine sunt cei afectați

Georgeta Toma – șef serviciu în cadrul Direcției Generale de Legislație Fiscală și Reglementări Vamale și Contabile, a declarat că România s-a angajat să facă o reformă fiscală prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

“O să avem și anul acesta modificări pe Codul fiscal. Din sursele noastre de reglementare, avem o reglementare pe politici naționale, avem această reglementare pe politici comunitare pentru că România este stat membru al UE. Și la nivel european o să constatăm că este o efervescență de reglementare”, a spus Georgeta Toma, la TaxEU Forum, conform Hotnews.ro.

„Pentru a beneficia de fondurile respective au fost negociate câteva elemente și de politică fiscală. Cele mai importante sunt cele care au venit în sfera microîntreprinderilor. Izvorul acestor reglementări vine din angajamentul pe care România l-a făcut în cadrul acestui proiect european”, a continuat oficialul din Ministerul de Finanțe.

Citește și: Informația momentului! Noi taxe intră în vigoare de la 1 martie. Se aplică sectorului care se confruntă deja cu deficit de personal

 

Taxe majorate după modificarea Codului fiscal

O echipă de experți internaționali analizează facilitățile oferite în acest moment în domeniul fiscal. Conform PNRR, România s-a angajat să elimine facilitățile fiscale, inclusiv cele pentru IT-iști, constructori și agricultori.

„Aceste facilități se află într-o analiză atentă a unor experți internaționali și după definitivarea acestui raport vor fi anumite “ajustări”, să le spunem așa, pentru facilitățile care există în tot Codul fiscal. Pe de altă parte, nu numai în Codul fiscal”, a precizat reprezentanta Ministerului Finanțelor.

Citește și: Proiect de lege: fără taxe și contribuții pe salarii. Jobul care îți oferă libertate și te scutește de la plata impozitelor

„Avem facilități și în alte acte normative, nu? Cum este Cooperativa agricolă de producție care, ca facilitate, nu o să o găsim în Codul fiscal, dar ea se regăsește în Legea specifică”.

„Vor fi în viitor modificări care vor fi aduse facilităților fiscale. Ele vor trebui să devină mai echitabile”, a explicat ea.

Pragul pentru microîntreprinderi ar putea scădea de la 500.000 de euro la 300.000 de euro, după ce la începutul acestui an a mai scăzut o dată, de la un milion de euro la 500.000 de euro.

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...