Știri interne

Țeapa luată de românii care au vrut câştiguri rapide cu investiţii mici. Cum au pierdut toți banii

08 Aug, 18:30 • Preda Silvia
Zeci de români au fost victime ale promisiunilor false de îmbogățire rapidă și sigură prin investiții reduse. Cum au pierdut toți banii
Țeapa luată de românii care au vrut câştiguri rapide cu investiţii mici. Cum au pierdut toți banii

Românii care au vrut câştiguri mari și rapide ca urmare a unor investiţii mici au căzut în capcana unor infractori din Republica Moldova. 12 cetățeni au furat de la 150 de români 15 milioane de lei, arată DIICOT.

Potrivit autorităților, cei 12 cetăţeni ai Republicii Moldova au fost reţinuţi pentru că, urmare a promisiunii unor câştiguri sigure, rapide şi consistente prin investiţii reduse, au furat de la 150 de români.

„La data de 07.08.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi ai Direcţiei Investigaţii Criminale au efectuat simultan cu autorităţile judiciare din Republica Moldova – Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, activităţi de urmărire penală într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, acces fără drept la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni în mod fraudulos, fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, şantaj şi spălare a banilor”, a anunţat DIICOT într-un comunicat de presă.

150 de români au rămas fără bani

Dosarul aflat pe rolul DIICOT – Structura Centrală a fost constituit ca urmare a sesizării formulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

La sesizarea autorităților au fost reunite ulterior 120 de dosare penale înregistrate la alte unităţi de parchet, privind sesizările formulate de 150 de persoane vătămate.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că în cursul anului 2022, pe teritoriul Republicii Moldova a fost constituit un grup infracţional organizat, ai cărui membrii au creat şi distribuit în mediul virtual (internet) reclame prin care era promovată posibilitatea unor câştiguri sigure, rapide şi substanţiale ca urmare a unor investiţii reduse (250 USD, 250 euro) în acţiuni/monede virtuale prin intermediul unor platforme de tranzacţionare on-line, anunţurile publicitare conţinând, pentru credibilitate, pozele unor persoane cu notorietate sau sigle ale unor unităţi bancare, publicaţii de specialitate economică sau posturi de televiziune”, se arată în comunicatul emis de autorități.

Citește și: Platforma Temu este acuzată de practici înșelătoare în Europa! Cum sunt păcăliți cumpărătorii 

Potrivit sursei citate, aceste reclame aveau ataşate link-uri către pagini web create tot de membrii grupării de criminalitate organizată care simulau platforme de investiţii la distanţă în acţiuni/monede virtuale, iar în momentul în care erau accesate se deschidea o pagină web tip formular de înregistrare, unde persoana trebuia să completeze numele, număr de telefon şi adresa de poştă electronică.

Țepele care au golit buzunarele românilor. Cum funcționa rețeaua de infractori

Cel puțin 150 de români au fost păcăliți
Cel puțin 150 de români au fost păcăliți

Ulterior, persoanele erau contactate de membrii ai grupului infracţional care prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase le induceau în eroare în cadrul unor conversaţii telefonice, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că investind în acţiuni/monede virtuale prin intermediul acestora vor obţine câştiguri sigure, substanţiale şi rapide. Pentru efectuarea investiţiilor, sub pretextul creării conturilor pe platformele de tranzacţionare, li se solicita persoanelor vătămate fotografii ale actului de identitate, ale cardului bancar şi ale unei facturi de utilităţi.

După transmiterea documentelor şi transferul sumei (către conturi indicate de membrii grupului), persoanele vătămate erau îndrumate să instaleze pe sistemele informatice folosite (telefoane mobile/calculatoare) programe informatice ce permit controlul de la distanţă al sistemului informatic pe care este instalat, în acest mod făptuitorii obţinând acces atât la sistemele informatice ale victimelor cât şi la programele sau aplicaţiile informatice instalate pe acestea (aplicaţii de mobile/internet banking) şi implicit la conturile bancare şi conturile deschise pe platformele de monede virtuale.

„Ulterior, folosind codurile de acces obţinute, membrii grupării infracţionale accesau prin aplicaţiile de mobile banking conturile bancare ale persoanelor vătămate şi transferau sumele de bani din acestea în alte conturi aflate sub controlul lor. (…) Prejudiciul înregistrat de victime se ridică la aproximativ 15 milioane lei”, potrivit comunicatului.

Au fost ridicate calculatoare, laptopuri şi unităţi de stocare a datelor, ştampile, înscrisuri, arme letale şi muniţie (două pistoale şi o puşcă de vânătoare), sume de bani, precum şi alte mijloace de probă. A fost dispusă măsura sechestrului asupra a 10 autoturisme.

Autorităţile din Republica Moldova au arestat preventiv 12 inculpaţi.

Vezi și: O nouă înşelătorie face victime în România. Cum sunt păcăliți oamenii să plătească pentru colete pe care nu le-au comandat

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski