Știri interne

Turist german, șocat de prețurile din România. Cât a dat pe o bere și o porție de mici

28 May, 11:45 • Adrian Popovici
Turist german, viral pe internet după ce a rămas uimit de prețurile din România. „Este destul de scump, mai ales pentru salariile din România”, a declarat el.
Turist german, șocat de prețurile din România. Cât a dat pe o bere și o porție de mici

Un turist din Germania a devenit viral în România după ce a împărtășit pe internet impresia pe care i-au lăsat-o prețurile pe care le-a văzut în țara noastră. Acesta s-a declarat șocat de ceea ce a văzut și a explicat chiar că în unele cazuri prețurile sunt egale cu cele din marile orașe nemțești, notează Adevărul.

Turistul în vârstă de 29 de ani, și soția sa au călătorit în România și au ajuns în Iași. Deși au fost impresionați de frumusețea orașului, au fost șocați de nivelul exorbitant al prețurilor. Trebuie precizat și că acesta este originar din Brașov și că a revenit recent pe meleagurile natale. Însoțit de soția sa, au vizitat mai multe localități, ajungând în cele din urmă la Iași. Fascinat de oraș și de parcurile sale, bărbatul a fost surprins de costurile ridicate întâlnite la restaurante și terase.

„Mi-a făcut o impresie foarte bună. Pare un oraș bine organizat. Dar prețurile mi se pare extrem de mari, având în vedere salariile din România și din Iași, unde am înțeles că se câștigă mai puțin decât în alte părți ale țării.

Am fost la terasele din centru, cele recomandate de ieșeni prin intermediul recenziilor și am plătit pentru o bere, la 330 ml, o marcă comună, 24 de lei. Deci, vorbim de aproximativ 5 euro. unt prețuri comparabile cu cele pe care le întâlnesc în Germania, în Stuttgart, în centru”, a explicat turistul.

Te-ar putea interesa și: Motivul pentru care un turist american a luat decizia de a se întoarce în România de 4 ori: „Acesta nu e singurul motiv”

Cât a plătit turistul pentru o porție de mici?

Turistul a vrut să mănânce în unul dintre restaurantele cu specific românesc din centrul Iașiului, însă din nou a fost surprins de nivelul prețurilor. Le-a dezvăluit celor care îl urmăresc că a comandat pâine, muștar și cartofi prăjiți, dar a fost uimit atunci când a primit nota de plată.

„Mâncarea este foarte bună, dar, din nou, prețurile sunt destul de mari, de piperate. Un meniu cu trei mici, pâine, muștar și câțiva cartofi prăjiți, 56 de lei. Este destul de scump, mai ales pentru salariile din România.

În rest, orașul este superb și poate fi vizitat și fără mulți bani, există și alternative pentru restaurantele scumpe”, a mai adăugat tânărul.

Citește și: Stațiunea din România care atrage turiștii ca un magnet! Cum a reușit un oraș în paragină să devină o destinație preferată de vacanță în doar 20 de ani

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski