Știri interne

Unele pensii vor veni în ianuarie cu o zi-două întârziere. Anunțul ministrului Budăi

27 Nov, 11:16 • Gabriela Andreescu
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că Poşta Română va lucra și în data de 2 decembrie, pentru a face plăţile în ceea ce priveşte pensiile. Astfel, până la 15 decembrie, toate pensiile vor fi achitate. În ianuarie pensiile vor intra în conturi în 12-14 ale lunii, iar pensiile în numerar vor întârzia o zi sau două.
Unele pensii vor veni în ianuarie cu o zi-două întârziere. Anunțul ministrului Budăi

Oficialul de la Ministerul Muncii a oferit o serie de informații cu privire la pensii în cadrul unei emisiuni la Antena 3.

În luna ianuarie, plata pensiilor pe card se va face în dățile stabilite, anume 12 – 14 ale lunii, însă cei care au optat pentru plata în numerar vor avea de așteptat o zi-două în plus, a declarat Marius Budăi

„Calendarul în plata la cont pe card se păstrează, aşa cum se ştie, în 12-14 ale lunii. Este început de an, o zi-două va fi decalată plata cu efectuarea plăţilor, dar comprimăm plăţile şi aşa cum am beneficiat întotdeuna de sprijinul Poştei Române şi chiar acum, în 2 decembrie, când este liber, se vor face plăţi. Cu siguranţă vom asigura aceste plăţi”, a precizat Budăi.

Poșta Română va lucra și în ziua de 2 decembrie, pentru a asigura plata la timp a pensiilor

Citește și: Vești bune pentru românii vulnerabili! Se dau 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie şi vouchere sociale pe întregul an 2023

Întrebat dacă pensiile din decembrie îşi păstrează calendarul, ministrul a subliniat că Poşta va lucra pentru efectuarea de plăţi, în 2 decembrie, iar până pe data de 15 decembrie toți pensionarii se vor bucura de sumele livrate.

„Am discutat deja cu Poşta, în data de 2 se vor efectua plăţi, astfel că până în 15 decembrie, să dăm toate pensiile. Se lucrează în data de 2 decembrie, la poştă”, a declarat ministrul.

Marius Budăi a dat asigurări că pensiile vor fi livrate la timp în decembrie
Marius Budăi a dat asigurări că pensiile vor fi livrate la timp în decembrie

Jurnaliștii au dorit să afle de la ministrul Muncii când anume vor fi tipărite taloanele de pensii cu majorările anunţate. Marius Budăi a dat asigurări că actele normative care reglementază aceste schimbări se afla deja în lucru.

”Imediat după 10 decembrie, deja suntem cu actele normative lucrate, astăzi le-am avut în primă lectură, mâine voi avea o nouă lectură împreună cu ministrul de Finanţe”, a declarat Budăi.

Întrebat, de asemenea, dacă nu e prea greoi mecanismul de folosire a voucherelor pentru plata energiei care urmează să fie acordate categoriilor vulnerabile, Marius Budăi a precizat că mecanismul poate fi îmbunătăţit pe parcurs.

”Orice mecanism la început de implementare poate părea greoi şi aşa cum a fost şi cu voucherele pentru alimente, dacă vom întâmpina anumite probleme, le vom îndrepta. Important este să ajungă la cetăţeni”, a declarat Marius Budăi.

Citește și: Cum să păstrezi locuința încălzită mai mult timp în această iarnă. Metodele ingenioase de a reduce consumul de energie

Urmărește Daily Business pe Google News
Cu mai mult de 15 ani experiență în domeniul jurnalismului și o pasiune pentru tot ce înseamnă actualități, știri, și tot ce se întâmplă relevant atât în țară, cât și pe plan extern. ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski