Știri interne

Vouchere pentru rechizite și îmbrăcăminte pentru 405.000 de copii din medii defavorizate. Cum și când vor ajunge banii la beneficiari

24 Nov, 12:07 • Bocioacă Bianca
O parte din preșcolarii și elevii din medii defavorizate au primit ajutorul pentru îmbrăcăminte și rechizite în luna septembrie. Cei care nu au beneficiat de prima tranșă de vouchere au început să primească banii pe carduri din 22 noiembrie.
Vouchere pentru rechizite și îmbrăcăminte pentru 405.000 de copii din medii defavorizate. Cum și când vor ajunge banii la beneficiari

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că în luna septembrie au fost virate către 97.888 de beneficiari, preșcolari și elevi din familii defavorizate. sumele pentru ajutorul pentru îmbrăcăminte și rechizite. De marți, 22 noiembrie, au fost virate și sumele și către restul de carduri existente, relatează mediafax.ro.

Preșcolarii înscriși în învățământul de stat beneficiază de sprijinul în valoare de 500 de lei, în condițiile în care venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei). Elevii din ciclul primar sau gimnazial de la stat, vor primi ajutorul dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maxim 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).

Citește și: Anul școlar a început de 2 luni iar tichetele educaționale de 500 de lei pentru rechizite nu au ajuns încă la elevi! Ministerul Fondurilor Europene nu oferă nicio explicație

405.000 de copii beneficiază de vouchere pentru îmbrăcăminte și rechizite

Anul trecut, numai 245.000 de elevi și preșcolari au primit acest ajutor, iar în 2022 numărul acesta a crescut la 405.000 de beneficiari, prin Schema națională de sprijin pentru elevii cei mai defavorizați, prevăzută de OUG nr. 133/2020.

Peste 200.000 de carduri au fost emise pentru elevii deveniți eligibili anul acesta, urmând să fie livrate către inspectoratele școlare județene în perioada ce urmeaă.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi folosite numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contract de afiliere.

Citește și: Brandul de îmbrăcăminte Moncler a ajuns de râsul lumii. Designerii cer 400 de lire sterline pentru haine de câini care îi fac să arate „ca niște anvelope uzate”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski