- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Voucherele educaţionale vor întârzia. Când pot aştepta banii familiile cu venituri mici

11 Sep, 15:06 • Russo George
Voucherele educaționale, numite în OUG nr. 133 din 7 august 2020 „tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional”, sunt carduri cu câte 500 de lei care sunt acordate pentru a acoperi cheltuielile pentru materiale școlare, potrivit OUG.
Voucherele educaţionale vor întârzia. Când pot aştepta banii familiile cu venituri mici

Pentru anul școlar 2023-2024, tichetele educaționale de 500 de lei vor fi acordate pentru 300.000 de copii de grădiniță și elevi din medii vulnerabile, după cum se arată într-un răspuns al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) din august.

Ministerul Educației a trimis către inspectoratele școlare calendarul acțiunilor care trebuie derulate de acestea și de către unitățile școlare subordonate, în vederea întocmirii listelor de elevi care vor primi rechizite gratuite în anul școlar care urmează să înceapă, scrie Avocanet.ro

Astfel, până la data de 22 septembrie, trebuie încheiate procedurile de informare a potențialilor beneficiari, primite dosarele aferente și întocmite listele copiilor care vor primi această formă de ajutor din partea statului.

Voucherele educaţionale, calculate în funcţie de venit

Ajutoarele sub formă de rechizite sunt acordate, conform OG 33/2001, copiilor înscriși în clasele cuprinse între clasa pregătitoare și clasa a VIII-a, care provin din familii al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei (50% din salariul de bază minim brut pe țară, care este în acest an de 3.000 lei).

Un ordin al ministrului Educației din martie 2023 a stabilit că elevii vor primi rechizite începând cu anul școlar 2023-2024, în valoare de 65 lei pentru un elev din învățământul primar și de 75 lei pentru un elev din învățământul gimnazial.

Conform ordonanței menționate, la stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din indemnizația de șomaj, creanțe legale, convenții civile de întreținere aflate în executare, indemnizații cu caracter permanent, alocații de stat pentru copii, alocații de întreținere pentru copii încredințați sau dați în plasament, burse pentru elevi și studenți.

De asemenea, dacă familia are în proprietate terenuri, clădiri, spații locative sau alte bunuri, mobile sau imobile, se vor lua în considerare la calcularea veniturilor și arenda, chiriile, alte fructe civile, naturale sau industriale, produse de aceste proprietăți.

Citeşte şi: An şcolar 2023-2024: Premierul Ciolacu anunță renaşterea şcolilor profesionale, preşedintele Iohannis promite salarii mai mari din 2024

Documentele care vor trebui depuse la secretariatele școlilor de către părinții care doresc vouchere educaţionale:

cerere;

copie certificate de naștere ale tuturor copiilor aflați în întreținere;

copie carte de identitate părinți/ tutore legal;

adeverința din care să rezulte dacă beneficiază sau nu de bursă precum și cuantumul acesteia la luna iulie 2021 pentru toți elevii membri ai familiei;

Vouchere educaţionale, pentru rechizite
rechizite

adeverință de salariat cu salariul net pe luna iulie 2021, pentru ambii părinți;

declarație pe proprie răspundere că nu beneficiază de arende, chirii sau documente doveditoare în cazul în care beneficiază;

declarație notarială pentru cei care nu realizeză venituri;

copie cupoane de alocație/ alocație complementară, cupoane de șomaj, pensie;

hotărâre judecătorească de încredințare a minorilor și pensie alimentară stabilită (dacă este cazul).

În același timp, copiii din medii vulnerabile sunt îndreptățiți de prevederile OUG 133/2020 și la primirea unui așa-numit voucher educațional, în valoare de 500 de lei, care să le permită părinților să cumpere îmbracăminte și rechizite pentru cei mici.

Anterior, proiectul era finanțat prin intermediul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020, iar anul școlar 2022-2023 a fost ultimul an în care sprijinul era acordat din fonduri europene prin acest program operațional.

Citeşte şi: Este știrea zilei! Comisia Europeană a dat undă verde României pentru creșterea pensiilor

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă în weekend
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă ...
Parlamentul reia dezbaterile pe bugetul de stat 2026, cu vot final programat astăzi
Parlamentul reia dezbaterile pe bugetul de stat 2026, cu vot final programat astăzi
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși un acord era posibil
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși ...
Bolojan: „Cea mai gravă greșeală ar fi să ne relaxăm acum”
Bolojan: „Cea mai gravă greșeală ar fi să ne relaxăm acum”
Reacția ICCJ după ce i-a fost redus bugetul
Reacția ICCJ după ce i-a fost redus bugetul
Un avion de vânătoare american F-35, avariat de iranieni, a efectuat o aterizare de urgență
Un avion de vânătoare american F-35, avariat de iranieni, a efectuat o aterizare de urgență
Comisiile de buget din Parlament au avizat bugetul asigurărilor sociale pentru 2026, în valoare de 158,9 mld. lei
Comisiile de buget din Parlament au avizat bugetul asigurărilor sociale pentru 2026, în valoare de ...
UE nu reușește să deblocheze împrumutul de 90 mld. euro pentru Ucraina, din cauza opoziției lui Viktor Orban
UE nu reușește să deblocheze împrumutul de 90 mld. euro pentru Ucraina, din cauza opoziției lui ...
Secretarul apărării american, Pete Hegseth: „Luptăm pentru a câștiga și câștigăm în propriii noștri termeni”
Secretarul apărării american, Pete Hegseth: „Luptăm pentru a câștiga și câștigăm în propriii ...