- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Lifestyle

Fotbalul, o afacere excelentă pentru marile cluburi. Câștigătoarea actualei ediții a Ligii Campionilor va primi peste 80 de milioane de euro în 2020

28 Oct, 11:10 • alexandru.suciu
Pe lângă faptul că este cel mai spectaculos sport pentru un număr uriaș de locuitori ai planetei, seducându-și fanii în special prin intermediul marilor competiții, precum cele anuale - Liga Campionilor, Europa League, campionatele și cupele interne sau cele organizate la fiecare 4 ani - Campionatul Mondial și Campionatul European, fotbalul reprezintă și o afacere în care sumele ce se învârt sunt din ce în ce mai mari. Lăsând la o parte cheltuielile (în unele cazuri egale sau chiar mai mari decât încasările) trebuie să spunem că cluburile primesc bani din vânzări de bilete și abonamente, drepturi TV, parteneriate cu diverse companii și, nu în ultimul rând, de la UEFA (e drept, de la un anumit nivel de performanță în sus).
Fotbalul, o afacere excelentă pentru marile cluburi. Câștigătoarea actualei ediții a Ligii Campionilor va primi peste 80 de milioane de euro în 2020

Conform
unui articol publicat în această vară de jurnaliștii de la cotidianul
spaniol Marca
, câștigătoarea actualei ediții a celei mai titrate competiții
fotbalistice intercluburi europene, UEFA Champions League, urmează să
primească, în 2020, ceva mai mult de 80 de milioane de euro, sumă aproximativ
egală cu cea cheltuită în 2018 de toate cluburile ce au activat în Liga I
România.

Ce premii acordă UEFA în UCL
2019/2020?

 
•          Cele 32 de formații ce au reușit să se
califice în faza grupelor (ajunsă la jumătate în acest moment) și-au asigurat
deja câte 15 milioane de euro
 
•          Fiecare punct obținut în grupe înseamnă câte
900.000 de euro. Astfel, în caz de egalitate, formațiile primesc cei 900.000,
iar la victorie cât 2.7 milioane de euro
 
•          Cele 16 echipe calificate în optimi vor primi
9.5 milioane de euro
 
•          În sferturi, premiile cresc cu încă un milion,
ajungând la 10.5 milioane de euro
 
•          Pentru accederea în semifinale, UEFA acordă
câte 12 milioane de euro
 
•          Participarea în finală se premiază cu 15
milioane de euro
 
•          Câștigătoarea primește încă 4 milioane de euro
 

Efectuând un simplu calcul matematic, se
constată cu ușurință că, în cazul în care câștigă toate partidele, formația ce
va pune mâna pe prețiosul trofeu în 2020 va încasa 82.2 milioane de euro, asta
fără să mai punem la socoteală banii virați de UEFA pentru drepturile
de difuzare
a partidelor la televiziuni.
 

La
jumătatea meciurilor din grupele UCL 2019/2020, doar 3 formații au reușit să
câștige toate cele 3 partide disputate până în prezent
. Este vorba despre
PSG (golaveraj 9-0), Bayern Munchen (13-4) și Manchester City (10-1), toate
cele 3 fiind, de altfel, în top 5 favorite la pariuri
sportive
pentru câștigarea Ligii Campionilor în 2020. Manchester City este
și în acest an creditată cu prima șansa-cota 4.25, în timp ce pe 2 este
Barcelona (7.00), pe 3 actuala deținătoare a trofeului, Liverpool (8.00), pe 4
PSG cu o cotă identică cu cea a catalanilor (8.00), iar pe 5 Bayern
Munchen
(9.00). Cotele sunt valabile (la ora realizării acestui material)
pe site-ul operatorului de pariuri si jocuri de casino NetBet (Licența nr. 1160651W000195
emisă de ONJN, valabilă până pe 30.06.2026).
 

Din păcate, CFR Cluj a ratat ,,la mustață”” accederea în grupele Champions
League, însă nici premiile acordate în Europa League (acolo unde ardelenii au
obținut deja două victorii) nu sunt deloc rele: 2.75 milioane euro pentru
accederea în grupe, 500.000 euro pentru 16-imi, 1.1 milioane euro pentru
optimi, 1.5 milioane euro în sferturi, 2.4 milioane euro în semifinale, 4.5
milioane euro pentru calificarea în finală și încă 4 milioane de euro pentru
câștigătoare. În plus, fiecare punct obținut în grupele Europa League înseamnă
190.000 de euro în cont.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Astronauții Artemis II revin pe Pământ după ocolul Lunii, cu amerizarea programată vineri, în Pacific
Astronauții Artemis II revin pe Pământ după ocolul Lunii, cu amerizarea programată vineri, în Pacific
Donald Trump critică NATO, în timp ce Rutte, șeful alianței, descrie întâlnirea drept „foarte sinceră”
Donald Trump critică NATO, în timp ce Rutte, șeful alianței, descrie întâlnirea drept „foarte ...
Bolojan avertizează: Criza din Golf poate crește inflația și afectează bugetul României
Bolojan avertizează: Criza din Golf poate crește inflația și afectează bugetul României
Nicușor Dan evită să îl susțină explicit pe Bolojan: „Premierul are sprijinul Parlamentului”
Nicușor Dan evită să îl susțină explicit pe Bolojan: „Premierul are sprijinul Parlamentului”
Nicușor Dan confirmă referendumul pe justiție: „Îl facem”
Nicușor Dan confirmă referendumul pe justiție: „Îl facem”
Nicușor Dan apără numirile din Parchete: Criteriul a fost competența, nu politica
Nicușor Dan apără numirile din Parchete: Criteriul a fost competența, nu politica
Diana Buzoianu pregătește modificări legislative pentru stoparea balastierelor ilegale
Diana Buzoianu pregătește modificări legislative pentru stoparea balastierelor ilegale
Nicușor Dan sesizează CCR asupra legii privind guvernanța companiilor de stat
Nicușor Dan sesizează CCR asupra legii privind guvernanța companiilor de stat
România, printre ţările UE cu cele mai importante scăderi ale preţurilor producţiei industriale în luna februarie
România, printre ţările UE cu cele mai importante scăderi ale preţurilor producţiei industriale ...
General Bălăceanu: Armistițiul din Orientul Mijlociu depinde de Strâmtoarea Ormuz și condițiile Iranului
General Bălăceanu: Armistițiul din Orientul Mijlociu depinde de Strâmtoarea Ormuz și condițiile ...
Iranul ar putea redeschide controlat Strâmtoarea Ormuz, în pragul negocierilor cu SUA
Iranul ar putea redeschide controlat Strâmtoarea Ormuz, în pragul negocierilor cu SUA
Nicuşor Dan: Rusia continuă războiul hibrid împotriva ţărilor occidentale şi numai cine este de rea-credinţă nu vede
Nicuşor Dan: Rusia continuă războiul hibrid împotriva ţărilor occidentale şi numai cine este de ...
Kremlinul salută armistițiul SUA–Iran și speră la reluarea negocierilor privind Ucraina
Kremlinul salută armistițiul SUA–Iran și speră la reluarea negocierilor privind Ucraina
Petrolul revine sub pragul de 100 de dolari. Bursele asiatice recuperează accelerat
Petrolul revine sub pragul de 100 de dolari. Bursele asiatice recuperează accelerat
UDMR susține menținerea Guvernului: Schimbarea premierului nu este oportună
UDMR susține menținerea Guvernului: Schimbarea premierului nu este oportună
Onorariile avocaților din oficiu, majorate cu peste 9% în funcție de inflație
Onorariile avocaților din oficiu, majorate cu peste 9% în funcție de inflație
BNR: Inflația va urca temporar în perioada martie–iunie 2026, influențată de scumpirea combustibililor și efectele fiscale anterioare
BNR: Inflația va urca temporar în perioada martie–iunie 2026, influențată de scumpirea combustibililor ...
INS: Scădere de 7,6% a cifrei de afaceri în comerțul cu amănuntul în primele două luni din 2026, afectată de bunuri nealimentare și carburanți
INS: Scădere de 7,6% a cifrei de afaceri în comerțul cu amănuntul în primele două luni din 2026, ...