Știri politică

Premierul Ilie Bolojan cere demiterea directorului EximBank în plin scandal legat de închirierea sediului băncii: „Dacă instituţiile ar fi funcţionat, nu am fi avut aceste cazuri scandaloase”

09 Jul, 08:36 • Stefan Simion
Palatul Kiseleff din București, administrat de RA-APPS, se află, în prezent în folosința EximBank. Clădirea a fost închiriată de la RA-APPS de către o firmă care a cedat, ulterior, imobilul către bancă la preț dublu. După ce a văzut cât plătește banca chirie pentru o clădire a statului, premierul Ilie Bolojan a cere demiterea directorului băncii.
Premierul Ilie Bolojan cere demiterea directorului EximBank în plin scandal legat de închirierea sediului băncii: Dacă instituţiile ar fi funcţionat, nu am fi avut aceste cazuri scandaloase

Premierul Ilie Bolojan a cerut Ministerului de Finanţe să declanşeze procedura de înlocuire a directorului EximBank, Traian Halalai.

Premierul Ilie Bolojan a solicitat debarcarea directorului EximBank din fruntea instituţiei

Şeful Executivului a adăugat că sesizarea în cazul clădirii în care funcţionează banca va fi trimisă la Parchet chiar zilele acestea.

EximBank plătește, în prezent, o chirie lunară de 120.000 de euro unui intermediar, deși imobilul aparține statului.

„Am cerut Ministerului de Finanţe să declanşeze procedura de înlocuire din funcţie a directorului de la bancă şi, în aceste zile, dacă nu mâine sau poimâine, va pleca sesizarea la parchet, pentru că sper că cineva va constata că nu putem avea pentru aceeaşi clădire două expertize făcute de două companii de stat, două evaluări care arată că un preţ de 60.000 de euro este preţ de piaţă în acelaşi loc şi o altă expertiză care arată că 120.000 de euro este tot în acelaşi loc tot pentru acea clădire un preţ de piaţă. Careva a greşit şi sper să se constate acest lucru”, a spus prim-ministrul Ilie Bolojan, în emisiunea Ediție Specială de la Digi 24.

Şeful Executivului s-a declarat revoltat de această situaţie în care o bancă de stat îi plăteşte statului pentru o chirie de trei ori mai mare decât o altă firmă a statului pentru una şi  aceeaşi clădire.

Citeste si Bolojan avertizează: România riscă să nu poată consuma fondurile europene până în 2026

„Dacă instituţiile ar fi funcţionat, nu am fi avut aceste cazuri scandaloase. Pur şi simplu m-a revoltat că o bancă a statului plăteşte o chirie de două ori mai mare decât o altă firmă de stat, dă în chirie unui intermediar privat”, a afirmat premierul.

Directorul EximBank, filmat într-un club din Saint Tropez în plin scandal legat de închirierea sediului instituției pe care o conduce

În plin scandal iscat după ce premierul Ilie Bolojan a semnalat situația, Traian Halalai a fost filmat în cluburi din Saint-Tropez, potrivit dezvăluirilor făcute de site-ul de investigații Snoop.

În weekendul 28-29 iunie, Halalai a fost filmat într-un club din Saint-Tropez, conform imaginilor ajunse în posesia Snoop. În noaptea de luni spre marți, 1 iulie,  acesta a fost filmat într-un alt club din St. Tropez.

Conform imaginilor postate pe diferite conturi de social media, cele două cluburi în care a petrecut Halalai ar fi Casa Amor și Le Quai.

Cazul EximBank care-şi desfăşoară activitatea într-o clădire istorică a fost adus în discuţie de premierul Bolojan la finalul lunii iunie. La acel moment, Ilie Bolojan a reclamat ”nesimțirea” închirierii imobilului către ”un privat”, care a cedat ulterior spațiul băncii.

“Pe șoseaua Kiseleff există o clădire frumoasă a RA-APPS  unde funcționează o bancă de stat. Credeți că banca de stat a închiriat sediul de la RA-APPS? Nu. RA-APPS a închiriat unui privat și privatul, cu câteva zeci de mii de euro lunar, de foarte mulți ani a închiriat-o unei bănci de stat.

Încă nu m-am întâlnit cu directorul de la RA-APPS, dar pe cel de la bancă l-am întrebat: Totuși, la un salariu de 20.000 de euro net, nu v-ați interesat de ce plătiți unui intermediar sume exorbitante lună de lună? Ați făcut vreo adresă la RA-APPS să-i spuneţi: dragă regie a statului, o bancă a statului vrea să-ți plătească o chirie mai mare. Nu vrei să mă anunți când se încheie contractul privatului?”, a spus Bolojan.

Statul pierde, lunar, 60.000 de euro în baza contractului de subînchiriere dintre EximBank şi o entitate privată

Potrivit unor informații publicate de g4media, EximBank a închiriat imobilul de la firma Spirmina Corporation, cu circa 120.000 de euro pe lună. Care firmă, conform aceleiași surse, a închiriat Palatul Kiseleff de la RA-APPS, cu 60.000 de euro pe lună. Altfel spus, regia pierde cam 60.000 de euro pe lună din pricina intermediarului privat.

Citeste si Bolojan anunță al doilea set de reforme dure în instituțiile autonome: „Restabilim bunul-simț în administrație”

RA-APPS se apără, însă, argumentând că este vorba despre un contract vechi din 1996, prelungit succesiv și profitabil pentru regie.

”Pe parcursul a aproape trei decenii, prin aprobări emise de Secretariatul General al Guvernului conform preverilor legale, contractul a fost prelungit succesiv, în urma solicitărilor chiriaşului iniţial sau succesorilor legali ai acestuia, cu respectarea normelor în vigoare.

Până la data prezentei, contractul a fost derulat în condiţii de eficienţă economică pentru R.A.-A.P.P.S., tarifele practicate fiind stabilite pe baza rapoartelor întocmite de evaluatori autorizaţi ANEVAR – experţi recunoscuţi în domeniu – generând venituri substanţiale la bugetul regiei, cu un profit de peste 50%”, se precizează într-un comunicat al RA-APPS.

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră