Cariere

În România sunt 1,25 milioane de bugetari. Iată în ce domenii lucrează cei mai mulți

09 Oct, 17:00 • Bumbeneci Diana
Ministerului Finanțelor a publicat un nou bilanț al angajaților la bugetul de stat. Iată unde sunt cei mai mulți români angajați și care este numărul total al bugetarilor.
În România sunt 1,25 milioane de bugetari. Iată în ce domenii lucrează cei mai mulți

Bugetari mai puțini în România, de la o lună la alta. Numărul posturilor ocupate în instituțiile şi autoritățile publice din România era, în luna august a acestui an, de 1.254.395, cu 13.576 mai puține comparativ cu luna precedentă. Mai mult, se pare că 63,25% dintre acestea erau în administrația publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF).

Din totalul celor 793.393 de angajați din administrația publică centrală (în scădere cu 16.250 persoane față de iulie), 582.101 lucrau în instituții finanțate integral de la bugetul de stat (minus 14.840 posturi ocupate), anunță Agerpres.

Conform analizei specialiștilor, în instituțiile finanțate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 8.328 de posturi, în cele subvenționate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 43.845, în timp ce în instituțiile finanțate integral din venituri proprii erau 159.119 posturi ocupate.

Te-ar mai putea interesa: Alertă de cutremur în România. S-au produs 3 seisme semnificative

În România sunt 1,25 milioane de bugetari. Iată în ce domenii lucrează cei mai mulți
În România sunt 1,25 milioane de bugetari. Iată în ce domenii lucrează cei mai mulți

În același timp, în administrația publică locală lucrau, în august, 461.002 de persoane (plus 2.674 persoane), dintre care 281.097 în instituții finanțate integral din bugetele locale şi 179.905 în instituții finanțate integral sau parțial din venituri proprii.

Numărul de bugetari, la începutul anului

Numărul posturilor ocupate în instituțiile şi autoritățile publice din România era, în ianuarie 2022, de 1.264.843. analizându-se anul 2021, în prima lună a anului trecut, numărul posturilor ocupate în instituțiile şi autoritățile publice din România era de 1.249.283, din care peste 64% în administrația publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Conform datelor MF, numărul posturilor ocupate în instituțiile şi autoritățile publice din România era, în iulie 2022, de 1.267.971, cu 1.741 mai puține comparativ cu luna precedentă.

De altfel, din numărul total al celor 809.643 de angajați din administrația publică centrală (în scădere cu 2.752 persoane față de iunie), 596.941 lucrau în instituții finanțate integral de la bugetul de stat. Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra la Ministerul Educației, respectiv 292.069, Ministerul Afacerilor Interne – 123.761, Ministerul Apărării Naționale – 73.283, Ministerul Finanțelor – 24.412 şi Ministerul Sănătății -18.240. În toate aceste domenii s-au raportat scăderi, deoarece românii preferă să se îndrepte mai mult către instituțiile private, asta pentru că salariile ajung să fie și duble.

Mai poți citi: Primul oraș din România care anunță că iarna aceasta ar putea rămâne complet fără căldură

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski