UPDATE: România sprijină demersurile diplomatice ale Washingtonului și colaborarea internațională pentru rezolvarea conflictelor din lume, inclusiv în Orientul Mijlociu, a declarat joi președintele Nicușor Dan.
El a precizat că Bucureștiul susține eforturile SUA și ale partenerilor externi pentru soluționarea crizelor și că România rămâne un partener al cooperării dintre SUA și Uniunea Europeană, bazată pe dialog constant și deschis.
„Am avut o intervenție astăzi, la Washington, în cadrul reuniunii inaugurale a Consiliului pentru Pace, prezidată de președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.”
„Fără pace și securitate nu poate exista prosperitate pentru cetățenii noștri. În acest sens, România susține eforturile SUA și ale comunității internaționale pentru soluționarea conflictelor globale, inclusiv în Orientul Mijlociu, iar prezența ca observator în Consiliul pentru Pace ne permite să fim parte a discuțiilor și negocierilor”, a scris șeful statului pe Facebook.
Nicușor Dan a afirmat în alocuțiunea din cadrul Consiliului pentru Pace de la Washington că România poate contribui la eforturile internaționale de refacere a infrastructurii și de sprijin pentru populația afectată de conflict, punând la dispoziție expertiză tehnică și logistică.
:format(webp):quality(100)/https://www.dailybusiness.ro/wp-content/uploads/2026/02/Trump-Romania-Cosniliul-de-pace-1024x768.jpg)
„În primul rând, domnule Președinte Trump, vă mulțumesc că ați convocat această întâlnire atât de importantă. Vă mulțumesc, de asemenea, pentru implicarea și leadershipul dumneavoastră în ceea ce privește planul de pace pentru Gaza, un plan de pace care a fost cuprinzător și durabil, precum și pentru eforturile și rezultatele obținute în alte părți ale lumii.
Cred că toată lumea dorește pace, stabilitate și prosperitate în Gaza, însă întrebarea este cum să acționăm în acest sens. De aceea, această întâlnire și acest format sunt importante.
Cum poate contribui România – în primul rând, în ceea ce privește situația umanitară – putem crește numărul de zboruri pentru a evacua copiii bolnavi și pentru a-i trata în spitalele românești. Am făcut deja acest lucru și putem oferi asistență pentru 1.000 de copii și 4.000 de membri ai familiilor acestora.
În al doilea rând, putem oferi expertiză valoroasă în sistemele de intervenție în situații de urgență, precum serviciile de ambulanță și cele de pompieri, și putem contribui la reconstrucția acestor sisteme, putând totodată dona echipamente.
În al treilea rând, oferim deja burse de studii studenților palestinieni și putem extinde acest program, contribuind și la refacerea și reabilitarea școlilor din Gaza.
În al patrulea rând, și consider că acesta este aspectul cel mai important, deținem și o anumită experiență instituțională. Putem contribui la reconstrucția instituțiilor, precum poliția, justiția și administrația publică. Am realizat acest lucru și în alte părți ale lumii, astfel că dispunem de experiența necesară. Putem contribui cu experți și cu formatori.
De asemenea, este important de menționat că avem relații tradițional bune atât cu poporul israelian, cât și cu poporul palestinian, ceea ce va reprezenta un avantaj.
Prin urmare, puteți conta pe noi.”, a spus președintele României în disccursul de a Institutul pentru Pace din Washington DC.
România este singura țară reprezentată la nivel de președinte, toate celelalte state, printre care Italia, Polonia, Finlanda, sunt reprezentate la nivel de ministru, de ambasador sau de consilier.
Nicușor Dan a recunoscut că merge la Washington și pentru a clarifica unele dintre îndoielile care au apărut în relația bilaterală după alegerile prezidențiale au fost anulate.
Nicușor Dan a ajuns în capitala Statelor Unite miercuri seară, cu un avion închiriat. Spartanul Ministerului Apărării Naționale, cu care călătorește de obicei șeful statului, nu poate face o deplasare atât de lungă fără escală, iar Administrația Prezidențială a preferat un avion Bombardier Global 6000 deţinut de Ion Ţiriac.
Din delegaţia şefului statului fac parte consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, consilierul prezidenţial pentru politici economice şi sociale, Radu Burnete, şi consilierul de stat din cadrul Departamentului Politică Externă, Parteneriate Strategice şi Românii de Pretutindeni, Vlad Ionescu.
Citește și: Nicușor Dan, la Washington pentru Consiliul pentru Pace. Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României”