Nicușor Dan a transmis pe pagina sa de Facebook că:
„OCDE este organizația care reunește cele mai dezvoltate economii și cele mai consolidate democrații din lume. Totodată, aceasta stabilește standarde și repere globale în domenii precum comerțul, finanțele și tehnologia”
El subliniază că aderarea la OCDE reprezintă un obiectiv strategic pentru România, întrucât „este cea mai importantă confirmare internațională a statutului de țară dezvoltată, iar experiența altor state arată că acest pas a fost urmat de o creștere economică semnificativă”, notează Mediafax.
„Ne va face mai competitivi în atragerea investițiilor străine și va crește interesul investitorilor instituționali. Vom putea obține finanțări mai avantajoase pentru a direcționa mai multe resurse către dezvoltarea țării noastre”, spune președintele.
Potrivit președintelui, procesul de aderare al României progresează foarte bine: peste jumătate din evaluările tehnice au fost deja încheiate cu succes.
„Dacă menținem acest ritm, România va adera la OCDE anul viitor”, mai afirmă Dan.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că România a finalizat aproape două treimi din cele 25 de evaluări în comitetele OCDE și și-a exprimat încrederea că aderarea va avea loc în 2026.
În cadrul întâlnirii cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, șeful Guvernului a subliniat că intrarea în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică rămâne o prioritate strategică pentru România, după aderarea la NATO și Uniunea Europeană.
„La trei ani de la primirea foii de parcurs, România este din ce în ce mai aproape de îndeplinirea acestui obiectiv”, a declarat premierul, mulțumind tuturor celor implicați în proces.
Bolojan apreciază că statutul de membru OCDE va oferi României acces la cele mai bune practici în diverse domenii de politici publice și va facilita colaborarea cu celelalte state membre pentru găsirea de soluții concrete la probleme comune.
„Într-un context geopolitic tot mai impredictibil, OCDE reprezintă o platformă esențială pentru afirmarea valorilor în care credem.
Suntem hotărâți să facem tot ceea ce ține de noi pentru ca România să adere la OCDE în anul viitor. Suntem pe deplin conștienți de oportunitatea pe care o avem în față pentru modernizarea politicilor și practicilor noastre pentru vieți mai bune, așa cum spune și deviza OCDE”, a spus Bolojan.
La rândul său, Oficialul OCDE a precizat că România a primit deja evaluări pozitive din partea a 15 comitete și se apropie de etapa finală.
„România intră în etapele finale ale aderării la OCDE. 15 din cele 25 de comitete au adoptat concluzii pozitive(…) În lunile următoare, evaluările vor continua, iar analiza economică despre România va fi lansată în martie 2026, aici, la București, ca pas final în procesul de aderare (…) Guvernul român și-a stabilit obiectivul ambițios, dar realizabil, de a finaliza procesul în anul 2026.”
Mathias Cormann a subliniat că aderarea României este o prioritate și pentru organizație.
„Suntem convinși că această aderare va aduce beneficii României și poporului român, dar și activității noastre, prin noi perspective și experiențe. România are un rol important în regiune și contribuie deja la agenda OCDE, inclusiv în domeniul transformării digitale. Abia așteptăm să continuăm colaborarea pentru finalizarea cu succes a procesului.”
Oficialul OCDE s-a întâlnit şi cu preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, dar şi cu preşedintele Camerei, Sorin Grindeanu.
România a demarat în iunie 2022 negocierile pentru aderarea la OCDE, un proces care implică alinierea la cele mai înalte standarde internaționale în domeniul politicilor economice, fiscale, de transparență decizională și sectoriale.
Procesul de aderare al României la OCDE se desfășoară conform Foii de Parcurs adoptate de organizație, care prevede evaluarea țării de către 25 de comitete sectoriale. Fiecare comitet emite un aviz formal ce certifică nivelul de pregătire al României în raport cu standardele, principiile și politicile OCDE. Aderarea va fi oficializată după finalizarea acestor etape și adoptarea unei decizii a Consiliului OCDE.
În prezent, OCDE reunește 38 de state membre, printre care principalele economii ale lumii. Pe lângă România, alte șapte țări dețin statut de candidat: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația, Indonezia, Peru și Thailanda, conform Ministerului Afacerilor Externe.